Despre turismul arădean. Cum „care turism arădean?”

basil muresan
Distribuie:

 

Scriam, anul trecut, cu un optimism rezervat, despre o manifestare dedicată turismului arădean. Și spuneam, dacă îmi amintesc bine, că, în ciuda tuturor clevetitorilor, există potențial. Asta, în cazul în care oamenii din administrație vor face ceva în sensul prezervării și reparării edificiilor care făceau din fostul oraș Arad, mica Vienă. Nici măcar nu începusem să discut despre ceea ce se întâmplă, sau mai bine zis nu se întâmplă în județ.

Mie îmi place să călătoresc. Și, de câte ori am ocazia, o fac. Și, de fiecare dată, după ce rămân plăcut surprins, câteodată chiar siderat, de modul în care alte administrații știu să facă din orașele lor, uneori plictisitoare, mici colțuri de rai turistic, recad în cea mai adâncă depresie, revenind în Arad. Dar, ca să nu spună iarăși unii, dar mai ales alții, că nu iubesc Aradul, hai să vedem ce s-a ales, în anul ce a trecut, de landmark-uril arădene. Adică alea cu care putem și noi fi, dacă nu un Zadar, măcar un Szeged mai mic.

Cetatea Aradului – ping pong, praf și pulbere. Sinagoga veche – o ruină. Teatrul vechi – un cadavru pietrificat, și totuși în descompunere. Parcul Reconcilierii – o latrină în aer liber. Centrul orașului – o bătaie de joc, și un pericol public. Templul Lojei Concordia – tot sală de mese/cabinet medical. Singurul care e reparat e Palatul Cultural. Ca turist, dacă ajungi în Arad, ai cele patru terase de pe centru, ceva baruri și cartierele cu beton. Verde nu vezi decât dacă ai ochelari de soare cu lentile de culoarea ierbii. Acuma, poți să ai și surprize plăcute. Poți să dai, din întâmplare, peste cineva care să-ți explice cum că regenerare urbană, și să te invite peste douăzeci de ani, să vezi ce n-aivăzut vreodată. S-ar putea chiar să dai de un târg al turismului arădean, unde să fii pus la curent cu faptul că nu vezi bine, că noi avem de fapt o grămadă de turiști și de turism, că orașul nu e o cocină, prin extensie că județul e plin de drumuri mișto, să te ducă spre locuri minunate, și nu-ți trebuie un excavator ca să ajungi la Dezna sau Labașinț (asta dacă nu plouă). De asemenea, ți s-ar explica foarte clar că, dacă nu vezi toate astea, ești rău intenționat și, cel mai probabil, un pesedist de cea mai joasă speță.

Spectacolul poate continua. Primadona e într-un delirium tremens continuu și, oricum, toată șandramaua se duce dracului. Cu noi cu tot

Categorie: Opinii
Etichete: Arad, Basil Muresan, pledoarii, turism arad, turismul aradean
Distribuie:
Articolul anterior
BACALAUREAT, 2018. Procentul de promovabilitate la ARAD este îngrijorător: 52 %. VEZI REZULTATELE
Articolul următor
Peste 50 de familii cu copii mici au fost traficate din România în Germania de către un grup infracțional specializat în înșelăciune și spălare de bani. Autorii, între care se regăsesc și arădeni, au fost reținuți de DIICOT și arestați în Dortmund

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

sintea mica pr

„CU SFINȚII LAOLALTĂ”: DESPRE SATUL SINTEA MICĂ

Într-una din cele cinci descinderi ale scriitorului ȘTEFAN MITROI la Arad (Colegiul Național Pedagogic „Preparandia Dimitrie Țichindeal” și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”), Sântana, Andrei Șaguna și Sintea Mică, acesta…
valoarea umana

Valoarea umană între merit și aparență

Valoarea umană între merit și aparență | Despre competență, caracter și criza criteriilor într-o societate aflată între construcție și simulacru  Ce este valoarea umană? Puține concepte sunt mai des invocate și…
eveniment - reșița

EVENIMENT EMOȚIONANT la REȘIȚA

 Cu toate că am fost invitată la numeroase întâlniri ale foștilor mei elevi sau studenți, particip pentru prima dată în 50 de ani la un asemenea eveniment, organizat de către…
borsa cluj

Din lumea Borșei de altădată

Povestire | Din lumea Borșei de altădată – Dacă n-ai stat la săntare, satul încă te vede țangău – Azi am vizitat, din nou, și din nou, cum fac în…
virgil florea

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să…
virgil florea

Mai e mult?

Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile…
ideologie

Limbajul ideologic și deformarea sensului conceptelor politice

Limbajul ideologic și deformarea sensului conceptelor politice | Eseu despre Semantica Politică și Deformarea Conceptelor  Puterea asupra limbajului și controlul percepției sociale În epoca modernă, puterea politică nu s-a exercitat doar…
victimologie

VICTIMOLOGIA CONTEMPORANĂ

VICTIMOLOGIA CONTEMPORANĂ | De la victima penală la victima socială, politică și geopolitică  Definirea victimologiei și a victimei Victimologia a fost definită inițial ca ramură a criminologiei care studiază victima infracțiunii,…