Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro şi-a încheiat frumos parcursul de la Openul Portugaliei la tenis de masă, competiţie ce face parte din circuitul mondial Pro Tour. Jucătoarea de la CSM Arad a concurat atât în proba de simplu cât şi în cea de dublu, refăcându-se astfel dublul de aur european cu Eliza Samara.
La simplu, Dodean (locul 109 mondial) a intrat în competiţie în ultimul tur preliminar, de calificare pe tabloul principal, ea obţinând o victorie importantă, 4-1 la seturi împotriva chinezoaicei Yang Huijing.
Succes cu atât mai notabil, cu cât jucătoarele din orașul nostru câştigă rareori împotriva reprezentantelor super-puterii ce domină cu autoritate tenisul de masă la nivel mondial.
În primul tur al tabloului principal, Dodean a dat peste o altă asiatică, Liu Jia (73 mondial) – reprezentantă a Austriei – care s-a impus în faţa arădencei cu 4-1 la seturi.
Jucătoarea de la CSM Arad şi Sporting Lisabona a avut un parcurs mai bun în proba de dublu, unde alături de colega sa de lot și buna prietenăElizabeta Samara, cele două sunt campioane şi medaliate europene în această probă – traseu până în optimi la simplu – a reuşit să cucerească medalia de bronz.
În optimi şi sferturi, tandemul românesc a trecut cu acelaşi scor, 3-1, de reprezentantele Japoniei, Ojio Haruna şi Soma Yumeno, respectiv Odo Satsuki şi Shibata Saki.
În semifinale, fază în care deja îşi asiguraseră medalia, Dodean şi Samara au cedat dramatic, la mare luptă, în faţa maghiarelor Dora Madarasz şi Szandra Pergel, 2-3 la seturi şi 11-13 în decisiv