Povestea din spatele acestor imagini stă așa. Acțiunea se petrece în comunitatea rurală întitulată, generic, Vladimirescu. Sâmbătă fiind, iar noi puturoși de meserie, o să îi spunem simplu: Vlady.
Deci… Unul a cumpărat casa de la altu`. Baiul e că la un moment dat a încercat omu` să facă niște modificări prin casă, în sensul în care a bătut un cui și i-a picat tavanul în cap. A urmat un proces pe bani mulți, care a fost câștigat de cumpărător. Vânzătorul a fugit în Germania.
Asta e povestea. Care e prima taină a poveștii? Vânzătorul e mare patron de firmă de construcții. Nu dăm nume, că nu știm. A doua taină e cumpărătorul. Din nou, nu dăm nume că nu cunoaștem. E mare sculă pe basculă la o bancă. Evaluator imobiliar.
Din câte observăm, nu știm cât se pricepe unul la construcții și ălalalt la evaluări. Noi îl căutăm pe cel ce scrie pe pereți și îi oferim un contract de muncă la noi (adică îl plătim tot în litere – n.red.).
A treia taină e că îi fain să stai în Vlady. Astfel de activități sunt tradiționale aici. A mai existat cineva, nu dăm nume, care și-a scris pe poartă, în loc de ,,Câine rău”, „Moldovean în gazdă”, precum și anonimul care a lipit un afiș la intrare pe care era întipărit mesajul: „Aici NU locuiește Adelin Vlai!”.
No, cum să te muți din Vlady?!
11 comentarii. Leave new
Păcat că odată ai fost prieten bun cu acel „sculă pe basculă” . Daca erai puțin mai inteligent deși nu vreau să te jignesc,probabil ai fi știut că un evaluator nu are puteri supranaturale să vadă prin lavabil, glet ce o mai fi dat rahatul ăla pe pereți dar după cum se vede nu prea cunoști definiția unui evaluator. Pacat!Ști cum se zice:nu râde de necazul altuia că nu știi ce îți rezervă viitorul!Pace,Țiț!
Stii cum se zice , nu sti cum se zice .Vai de c. v. cu facultatile voastre cu tot.
Articol scris imediat dupa tratamentul lui cu vodca impotriva tremuratului matinal. Pacat ca permiteti asemenea articole scrise de un prapadit ca asta. Pana acum isi varsa frustrarile legate de „fosta” lui de la politia locala. Chiar e pacat de acest ziar care are atatia oameni competenti ca il lasati pe acest rebut sa scrie. Lasati-l mai bine cu munca lui necalificata din Germania, ca i se potriveste mai bine. Reportaj….Pfff.
Nu are nevoie Țiți să-i iau eu apărarea… dar o fac, că tot ai implicat site-ul. Așadar: acesta este un articol reportaj foarte bine scris, de un ziarist cu o vechime de 25 de ani în presă, absolvent de UVT, vorbitor de germană și destul de cult în cap încât să facă față cerințelor etico-estetice ale acestui site. Restu-s bâtfe despre care mă doare-n pluă! (app… să vezi tu ce bețivi erau și ce amoruri ratate aveau de-alde Eminescu, Creangă, Baudelaire… de-ăștia! Țiți-i „apă plată” față de marii clasici.)
Te rog scoate Baudelairele de langa „marii clasici” romanesti, nu de Alta da sare pe geam cu dealde Eminovici si Creanga, nu ca macar asta ultimul a Mai avut Originalität pe cand Eminovici aka Eminescu a avut avantajul de a citi literatura Germana si austriaca care la ora aceea aducea inovatii reale literaturii europene, si a copia umpic deaici, umpic deacolo, mai un dictionar de rime. ☮️!
P.S. Schiller rulls!
Vorbești prostii… dar îți las comentariu că așa e democratic: să ai și critici gen „pulp fiction” și să respecți filogermanismul… chiar exagerat! Dar și pe Baudelaire îl las acolo… că nu de aia l-am pus, să-l scot! Nici măcar el n-ar fi de acord cu ce debitezi tu acolo… dar ar sta la o pipă de hash cu tine.
La o pipa a pacii as sta si cu tine, CA esti baiat inteligent cu care ai ce povesti. ☮️!
Și eu… dă un semn când ești prin zonă! 🙂
Așa o să fac, era să ne întâlnim de vreo două ori la bunul prieten al nostru, un frate de sânge pentru mine, V
Ajung toti agramatii filo-germani sa lase comentarii despre Eminescu! Si incearca patetic sa ii diminueze valoarea universala prin cliseul ” Eminovici”..Atata poti, agramatule !!!! Dar sa vii sa spui ca Eminescu copia din „marea opera austro-germana” deja e prea mult!!! Slavici era filo-austriac nu marele Eminescu!