Ce n-au reușit Tehnodomus și autoritățile în ani de zile a rezolvat un tată revoltat într-o zi: vechiul Palat al Copiilor se închide, iar activitățile vor fi reluate în noul sediu

palatul copiilor arad
Distribuie:

COMUNICAT DE PRESĂ |  INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD


Activitățile desfășurate în Palatul Copiilor au fost suspendate si vor fi reluate în noul sediu

Ca urmare a incidentului petrecut în data de 15.10.2025, în incinta Palatului Copiilor din Municipiul Arad, imobilul din Bulevardul Revoluției nr. 69, Prefectul Județului Arad, domnul Mihai Pașca, a luat legătura cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad și ai Inspectoratului Județean în Construcții Arad, și suntem in măsură să vă aducem la cunoștință următoarele măsuri luate, care au fost comunicate și familiei minorei:

  1. Suspendarea tuturor activităților desfășurate în cadrul Palatului Copiilor Arad și clarificarea circumstanțelor incidentului;
  2. Concentrarea tuturor eforturilor instituționale pe obiectivul finalizării lucrărilor la noul sediu al Palatului Copiilor și reluarea activităților în noua locație în condiții legale și de siguranță pentru copii;
  3. Efectuarea unui control de către Inspectoratul Județean în Construcții Arad pentru verificarea prevederilor legale privind urmărirea comportării în exploatare a construcției la vechiul sediu de pe Bulevardul Revoluției.

„Siguranța copiilor este absolut prioritară. Incidentul produs este regretabil și este important să ne asigurăm că astfel de situații nu se vor mai putea produce. Ne pare rău pentru întreruperea activităților copiilor în această perioadă care sperăm să fie cât mai scurtă, însă îi asigurăm pe ei, și pe părinții lor, că această măsură a fost luată pentru siguranța lor, care e prioritară. Inspectoratul Școlar își concentrează toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor la imobilul nou din strada Miron Costin, astfel încât  activitățile educative să poată fi reluate in conditii civilizate cât mai rapid”, a declarat Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca.

23.10.2025



Articol asociat:

ACUZE și SCUZE | O fetiță de 6 ani, lovită de faianța căzută de pe peretele unui grup sanitar din vechiul Palat al Copiilor



 

Categorie: Comunicate de presă, Administrație
Etichete: incident palatul copiilor arad, Mihai Pașca, Palatul Copiilor, palatul copiilor - noul sediu, prefectul județului Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Producție a Teatrului de Balet Sibiu | Spectacolul de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, în premieră pe scena Teatrului „Ioan Slavici” din Arad
Articolul următor
ACTUALIZARE | Isfan Manuel Teodor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…