[ACTUALIZARE] Palfi Iosif este încă un caz în care diagnosticul pus de „specialiștii” din Arad a fost eronat! La Timișoara, pacientului i s-au efectuat analize profesioniste, corpul său a fost curățat de… efectele medicamentelor prescrise „din priviri”, iar acum este bine

palfi iosif este încă
Ared
Distribuie:

Diagnosticul cu care medicii Spitalului Județean Arad „s-au scăpat” de pacientul Palfi Iosif din Șofronea a fost greșit – cel puțin așa se deduce din analizele care i s-au efectuat de către specialiștii de la Timișoara. Diagnosticul real nu ar fi Lupus eritematos sistemic, ci altul, care este în curs de stabilire. 


Drd. TOMA ANA OLIVIA, de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, asistent universitar la  Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Disciplina Dermato-venerologie este cea pe mâinile (și profesionalismul) căruia a ajuns Iosif Palfi, dus de constăteanul său Florin Bărsăuan, iar ceea ce au făcut prima oară cadrele medicale de acolo a fost mai mult decât firesc: l-au curățat. Se pare că ceea ce l-a adus în halul în care arăta… de nimeni (nespecializat în așa ceva) nu-i mai dădea nicio șansă, a fost medicamentația prescrisă pentru Lupus!

Marți, salvatorul său l-a vizitat la spital și a fost absolut uluit de ceea ce s-a reușit după un tratament… nu simplu, dar uman și corect aplicat.


De pe patul de spital, Palfi Iosif îi mulțumește salvatorului său și ne salută, parțial refăcut și cu speranța unei vieți normale în continuare: 

Să mai spunem și că inclusiv gestul șofroneanului a fost interpretat greșit de mai mulți șofroneni, care i-au reproșat că „pune Șofronea într-o lumină proastă”… că să șteargă postarea  și alte asemenea aberații… limitându-ne la asta, deocamdată.

Se cuvine să le mulțumim celor care au contribuit financiar – urmare a postărilor lui Bărsăuan și apariției articolului nostru.

Îi dorim multă sănătate domnului Palfi… vom urmări cu atenție acest caz și vom reveni cu detalii despre evoluția sa.


[TITLUL INȚIAL] (5 aprilie, 2024) Cutremurătorul caz al domnului Palfi din Șofronea | Fostul clopotar al Bisericii suferă de o formă de LUPUS pe care nici medicii cu experiență din Timișoara n-au mai văzut-o în cariera lor


Când un om de bună credință a reușit să învingă birocrația demersurilor juridice și l-a dus pe șofroneanul Palfi Iosif spre internare laSpitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, medicul dermatolog care l-a preluat a declarat că în toată cariera ei nu a întâlnit un pacient cu o asemenea formă de Lupus eritematos sistemic (LES). Profesoara și-a chemat studenții să asiste, de la începutul spitalizării, la evoluția acestui caz – material didactic foarte prețios… la acest lucru limitându-se partea pozitivă a subiectului.

LES  este cel mai frecvent si cel mai grav tip de lupus.

Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică autoimună care apare atunci când sistemul imunitar al corpului atacă propriile tesuturi. Este dificil de diagnosticat, deoarece semnele si simptomele acestuia le imiăa adesea pe cele ale altor afectiuni. Boala afectează  articulatiile, pielea, rinichii, inima, plămânii, creierul si celulele sanguine. Cauza exactă a lupusului este necunoscută. Se consideră ca exista o combinație de factori genetici cu factori din mediul înconjurător. Deși nu există un tratament care sa vindece lupusul, medicamentele pot ajuta la controlul simptomelor – conform site-urilor de specialitate.

Palfi Iosif are 59 de ani și a fost coloptarul Bisericii Ortodoxe din Șofronea.

A reprezentat pentru comunitate un personaj cuminte, „un om bun, care nu a suărat pe nimeni, dar cu ghinion” – cum ți l-ar descrie orice localnic. Avea niște urme pe față încă de la naștere, iar cei care l-au știut și-l amintesc așa… ca în poza de buletin.
[ACTUALIZARE] Palfi Iosif este încă un caz în care diagnosticul pus de „specialiștii” din Arad a fost eronat! La Timișoara, pacientului i s-au efectuat analize profesioniste, corpul său a fost curățat de... efectele medicamentelor prescrise „din priviri”, iar acum este bine

 


Boala i s-a agravat, până la a-l face de nerecunoscut, în ultimul an.

Tot corpul său este o rană vie… și-a pierdut toate puterile și, probabil, nu va supraviețui multă vreme. Nimeni nu s-a îngrijit ca suferințele sale să fie tratate într-un mediu de specialitate, deși are o soție… dar dependentă de alte lucruri decât de umanitate sau dorință de a face ceva.

Cineva, totuși, a luat atitudine. Ieri, de ziua sa de naștere, consăteanul său mai sănătos și mai norocos, a postat următorul mesaj – din care se poate deduce tot ce se poate face pentru fostul clopotar.
Internetul – și cu atât mai puțin sensibilitatea utilizatorilor săi – nu ar fi putut suporta o fotografie mai realistă a lui Palfi Iosif… o fată a pus un smiley face pe chipul chinuit al bolnavului, iar noi am preferat să rămână așa…


Mesajul lui Florin Bărsăuan, pe pagina sa de facbook

`Nu aștepta speranța… Creeaz-o !
Cu ocazia zilei mele de naștere vreau să fac un bine unui consătean de-al meu. Palfi Iosif după cum mulți îl știți „Pruna” se luptă de ceva vreme cu o boală rară numită Lupus . Astăzi am contribuit împreună cu prieteni și cunoștințe la internarea lui la Spitalul Clinic Municipal de urgență Timișoara secția Dermatologie .Pentru toți care doriți să aflați mai multe detalii vi le ofer în privat din motive confidențiale.
După cum bine știți situația financiară nu este una tocmai bună . Toți cei care doresc să mi se alăture mai jos regăsiți contul meu IBAN .
Orice contribuție, mare sau mică, poate face diferență în viața acestui om.
Mă angajez să mențin un nivel înalt de transparență și responsabilitate. Toate fondurile colectate vor fi documentate și gestionate cu cea mai mare atenție, asigurându-vă ca contribuția voastră va avea un împac direct și semnificativ asupra vieții lui .
Atenție ⚠️ Poza cu împact emoțional
Nume: BARSAUAN EREMIA FLORIN
IBAN(RON) RO29BTRLRONCRT00J9624804
Banca: BANCA TRANSILVANIA
Vă rog să mă ajutați cu o distribuire
Va multumesc pentru orice ajutor .
Să vă dea Dumnezeu înzecit”


Categorie:
Etichete: Șofronea
Distribuie:
Articolul anterior
ELIZA este o minune de fetiță de 3 ani din Șiria, al cărui destin depinde de o sumă de bani de care familia nu dispune. Orice ajutor este binevenit, pentru o operație care ar putea să o ajute să umble
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Cauza Carlei i-a adunat pe arădenii cei mai inimoși în Piața „Avram Iancu” | S-au donat aproape 30.000 de lei pentru tratamentul adolescentei

2 comentarii. Leave new

  • Mai sunt și doctori la județean?

    Răspunde
  • Avatar of bluesbreakers
    bluesbreakers
    13 aprilie 2024 17:37

    În Plandemie toate decesele indiferent de cauza reală erau datorate covidului.Acum ce scuze au când nu sunt în stare să dea un diagnostic.Inainte când erau cazuri mai deosebite pacientul era dus la o comisie medicală. Este efectul minunatului sistem de învățământ pe bani!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…

Primul job nu mai începe după absolvire: UBB-FSEGA aduce piața muncii în centrul experienței studențești

0
FSEGA Student Job Market, platforma care oferă studenților și masteranzilor acces automat la oportunități profesionale, recomandări bazate pe inteligență artificială, evaluări de competențe și provocări interactive. 70 de companii, potențiali angajatori, sunt conectați la platformă Viitorii angajatori caută mix de competențe dar sunt interesați și de compatibilitatea valori personale – valori organizație Într-o piață a muncii în care inteligența artificială schimbă rapid conținutul rolurilor de început de carieră și modul în care companiile recrutează, pregătirea pentru primul job nu mai poate fi amânată până în ultimul semestru al studenției. FSEGA Student Job Market, platforma lansată în 2024 de Facultatea de…

Actualizare 1 Percheziții DNA la ANAF Timișoara | Inspectorul ANAF Timișoara, complicele său și un om de afaceri au fost plasați sub control judiciar | Andrei Varga, fiul patronului CFR Cluj, este unul dintre inculpați

0
Conform informațiilor publicate de Mediafax.ro, Andrei Varga, fiul lui Neluțu Varga, acționar al clubului de fotbal CFR Cluj, are calitatea de suspect în dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, în care sunt cercetate presupuse fapte de corupție și este cercetat Crainic Ion‑Dacian, inspector superior la ANAF Timișoara.  După perchezițiile de miercuri de la sediul ANAF Timișoara, joi, DNA a informat printr-un comunicat că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, față de trei inculpați: •  Crainic Ion‑Dacian, inspector superior la ANAF Timișoara – acuzat de două infracțiuni de trafic de influență,…
Salon Marem
Articolul următor Timp de trei zile, Aradul este gazdă pentru cei peste 250 de elevi și aproape 100 de cadre didactice din 19 județe care participă la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora Apasă aici pentru a citi
Secret Link