Acum sunt 15 – dar așteptăm „cireșele de pe tort”

diogo rodrigues
Distribuie:

Dacă-i pun pe listă pe incorporații lui Rednic vara asta, ies vreo 14. Păi da! Că noii locuitori ai Aradului sunt: Roganovic, Stroungis, Markov, Carp, Freitas, Fabry, Marku, Dumitrașcu (era să-l scriu cu sufix ,,șku”), Mustacă, Cooper, Leidsman. Mai e semnat Holst, da ăsta e al nost’ doar de anul nou, îi mai pun la număr pe Nortey, care a stat la ultimul meci pe banca inundată, plus Mihai, recuperat din Academie. 

Și acum a venit Diogo Rodrigues – (foto) fundaș-mijlocaș dreapta portughez, crescut de Belenenses.

Băiatul, a jucat până acum la echipe ,,under”. Ok, nu poți juca o viață acolo. Diogo face 24 de ani pe 23 august! Ce fain! Și pentru el, iar noi sperăm că și pentru UTA, pasul la o echipă de seniori, mai sărăcuță ea, dar cu istoric, fani și de primă ligă, poate să fie o lansare în carieră.

diogo rodrigues scaled

Baftă, Diogo, hai că (și) pe dreapta e mult de lucru. Rareș Pop are nevoie de un coechipier acolo, să-l susțină în acțiuni. Să muncească-n tandem. Nu să-i dea ,,obiectul” din jumătatea proprie și să-i strige ,,run Rareș!”. În plus, tare mult a suferit UTA la responsabilul cu centrări peste primul adversar, din banda dreaptă. Așa că vorba lui Tudorel Popa din ,,Românii au talent”: ,,Să trecem la treabă”.

Mircea, ai promis și cireșele de pe tort! Așteptăm. Vacanțele se-ncheie prin Europa, e perioada când se-mpart contracte. Și liberi rămân destui și buni. Pentru noi, arădenii. Că tare vrem să facem o echipă bunicică anu’ ăsta, ca la vară să stăm și noi relaxați, fără emoții de baraje. 

 

 

Categorie: Cronica unui șugubăț, Sport
Etichete: Carp, Cooper, Diogo Rodrigues, Dumitrașcu, Fabry, Freitas, Holst, Leidsman, Markov, Marku, mircea rednic, Mustacă, oganovic, Stroungis, UTA, Vali Viski
Distribuie:
Articolul anterior
De la „Căpâlnaș” la „Oncologie”, cu Cionca și ministrul Dezvoltării
Articolul următor
[AI de puii mei] Sonet despre idila dintre Geanina Pistru și Sergiu Bîlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uta poli iasi large

Șapte zile productive

Politehnica Iași – UTA 0-2 (0-0) 28 aprilie 2024, ora: 18,15, stadion: ,,Emil Alexandrescu”, temperatura 16 , spectatori: 4500. Au marcat: Imoh (62), Luckassen (84). Poli Iași (antrenor Tony da…
uta otelul 3 large

URA ȘI (ÎNAPOI) LA GARĂ!

UTA – OȚELUL GALAȚI 3-1 (0-0) Au marcat: Omondi (62), Luckassen (78), R. Pop (81) – Cisotti (90+4) 25 aprilie 2024, ora: 16.45, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 12°C, spectatori: 7500.…