American Councils for International Education anunță deschiderea sesiunii de preînscriere pentru bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2026-2027 

america flex
Distribuie:

Ambasada Statelor Unite în România, Ministerul Educației și Cercetării din România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să se preînscrie la Programul FLEX 2026-2027.


Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2026-2027. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 10-lea an de existență în România, este GRATUITĂ. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități. 

afis flex 2026 2027 preinscrieri 1

Ce este Programul FLEX? 

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 32-lea an de existență. Programul  presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt  declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze  înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai  multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2025-2026, la nivel global,  aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an  împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La  întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat. 

Aplicațiile online se vor deschide în luna August 2025, însă în acest moment elevii interesați pot completa formularul de preînscriere pentru a primi actualizări despre program și a nu rata lansarea înscrierilor oficiale pentru bursa FLEX 2026-2027.  

Completarea acestui formular nu presupune automat înscrierea elevilor în cadrul procesului de selecției pentru bursa FLEX. 

Formularul de preînscriere este disponibil aici: https://ais.americancouncils.org/flex

Denisa, bursieră în Normangee, Statul Texas, 2023-2024: 

„În timpul anului petrecut în Statele Unite am stat la o familiei din Texas, iar aceasta a fost una dintre cele mai  valoroase experiențe, întrucât dintr-o persoana singură la părinți, acum am 8 frați și încă o pereche de părinți, pe  care, deși sunt la mii de kilometri distanță, îi simt mereu aproape. De asemenea, prin experiența FLEX m-am  dezvoltat mult, devenind o persoana mai răbdătoare, mai organizată și mult mai atentă la toți cei din jur. Pe lânga  realizările personale, am creat prietenii și amintiri de neînlocuit. Așa cum eu am devenit o cowgirl pentru totdeauna  și FLEX este pentru totdeauna”. 

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email [email protected]

Persoane de contact: 

Coordonator Program FLEX, Ramona Omet, 0748 612 570, [email protected].


 

Categorie: Educație
Etichete: American Councils for International Education, Bursa, flex, Future Leaders Exchange Program
Distribuie:
Articolul anterior
Laura Bîlcea s-a căsătorit și a sărbătorit distrugând dispozitivul de supraveghere
Articolul următor
Furios și iute, pe o stradă din Grădiște

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

uta 80 1

A fost aniversarea noastră, nu a voastră!

UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-1 (1-1) 18.04.2025, ora: 20,00, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 19°C, spectatori: 8.980. Au marcat: M’ Poku (36,penalty) – Oberlin (19) UTA (antrenor Mircea Rednic): Iliev…