Reținut pentru infracțiuni silvice
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic privat, din zona Sebiș.
Din cercetări, a reieșit că cel în cauză, în perioada mai-octombrie a.c., ar fi emis 6 avize de însoțire de material lemnos de diferite specii, introducând date nereale în aplicația SUMAL., pentru prezentarea ca fiind legală a 6 transporturi de material lemnos, fără proveniență legală, de aproximativ 27 de metri cubi.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru fals informatic și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, în baza probatoriului administrat, la data de 23 octombrie 2026, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Identificați și reținuți de polițiștii Secției 1 Vlaicu
La data de 9 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre o agresiune, în aceeași seară, într-un parc din cartier. Din verificări, a reieșit că două persoane ar fi fost abordate de două persoane necunoscute, care le-ar fi cerut țigări. Pentru că nu s-ar fi conformat, cele două persoane ar fi fost lovite, după care agresorii au plecat într-o direcție necunoscută.
În urma investigațiilor, la data de 22 octombrie a.c., au fost identificați și depistați cei bănuiți de comiterea faptei, fiind vorba despre doi tineri, de 17 ani, din Arad. În baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ulterior, față de cei doi a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit pentru lovire.
Ordine de protecție provizorii
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au emis două ordine de protecție provizorii, pe numele unei femei de 50 de ani și a unui bărbat de 48 de ani, din Beliu, care ar fi agresat verbal fiica femeii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările, pentru violență în familie.
Reținuți de polițiștii din Sântana
Polițiștii orașului Sântana au reținut doi bărbați, pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
La data de 24 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, a fost oprit un autoturism care se deplasa pe o stradă din oraș. La volan a fost identificat un bărbat de 51 de ani, din Curtici. Din verificări, a reieșit că cel în cauză nu are permis de conducere, iar vehiculul condus este neînmatriculat.
În aceeași zi, în jurul orei 21:15, un tânăr de 26 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, și cu o îmbibație alcoolică de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.
Cei depistați sunt cercetați penal, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Alcoolemii și alte infracțiuni rutiere
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au depistat, în trafic, un autoturism care se deplasa în localitatea Chișlaca. La volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din Craiva.
Testarea acestuia a indicat o îmbibație alcoolică de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Cu aceeași valoare, în urma testării cu aparatul alcooltest, a fost depistat un bărbat de 67 de ani, din Vărădia de Mureș. Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost solicitați la locul unui eveniment rutier fără victime, pe D.N. 7, unde, cel în cauză ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.
Un arădean de 56 de ani a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe str. Andrenyi Karoly. Etilotestul a indicat o valoare de 0,86 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul acestuia.
În municipiu, polițiștii Secției 1 Vlaicu au oprit pentru control un autoturism condus de un arădean de 44 de ani, care nu are permis de conducere. Testarea acestuia a indicat o valoare de 0,16 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, a fost dispusă recoltarea de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiilor, cei depistați fiind cercetați penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Razie în municipiu și alte localități
În după-amiaza și seara de 24 octombrie 2026, polițiștii arădeni au desfășurat o acțiune de amploare, în municipiul Arad și localitățile aflate în zona de competență a Secției 1 Rurală Arad: Vinga, Secusigiu și Felnac, și localitățile învecinate.
La activitate au participat polițiștii Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Arad, Biroului pentru Protecția Animalelor și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Polițiștii au legitimat 378 de persoane și au verificat 7 deținători de arme și 83 de vehicule.
Au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.100 de lei.
Au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 4.520 de lei, din localurile verificate, pentru nereguli privind utilizarea caselor de marcat.
Aceste acțiuni au ca scop verificarea respectării legislației în vigoare, și sunt desfășurate periodic, atât în municipiu cât și în județ.
Activități preventiv-informative, în Piața din Pâncota
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
În cadrul întâlnirilor cu cetățenii, polițiștii au abordat două teme de interes, urmărind creșterea gradului de informare cu privire la respectarea legislației și prevenirea faptelor ilegale.
În contextul campaniei naționale „Copy Paste”, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au informat cetățenii cu privire la riscurile asociate achiziționării produselor contrafăcute, precum și la importanța respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
Au fost prezentate aspecte referitoare la comercializarea produselor care poartă, fără drept, mărci înregistrate, precum și la consecințele legale ale unor astfel de fapte.
Pentru a evita achiziționarea unor produse contrafăcute, au fost transmise, cetățenilor, următoarele recomandări:
- să verifice proveniența produselor și să solicite documente care atestă achiziția;
- să manifeste prudență în cazul ofertelor cu prețuri neobișnuit de mici;
- să acorde atenție etichetelor, ambalajelor și informațiilor despre producător;
- să evite cumpărarea produselor de la comercianți care nu oferă informații clare privind proveniența acestora.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au prezentat prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, insistând asupra obligațiilor legale care revin proprietarilor și deținătorilor acestora.
Cetățenii au fost informați cu privire la categoriile de câini prevăzute de actul normativ, condițiile de deținere, obligațiile privind înregistrarea și identificarea acestora, precum și regulile de siguranță aplicabile în spațiile publice.
De asemenea, au fost evidențiate consecințele legale care pot interveni în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute de lege sau al producerii unor incidente, inclusiv răspunderea penală, atunci când faptele întrunesc elementele unei infracțiuni.
Prin astfel de activități, Inspectoratul de Poliție Județean Arad urmărește să aducă informațiile preventive mai aproape de cetățeni, să încurajeze adoptarea unui comportament responsabil și să contribuie la creșterea gradului de siguranță în comunitate.
Sursa / foto / video: BP -IPJ Arad
Vezi și:








