Arestări în dosarul privind furturile din locuințe din Timișoara | Cinci persoane, printre care un poliţist din cadrul IPJ Timiş, au fost arestate preventiv și una plasată în arest la domiciliu

Arestări în dosarul privind furturile din locuințe din Timișoara | Cinci persoane, printre care un poliţist din cadrul IPJ Timiş, au fost arestate preventiv și una plasată în arest la domiciliu
Ared
Distribuie:

Cinci persoane, printre care un poliţist din cadrul IPJ Timiş, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, iar o a şasea a fost plasată în arest la domiciliu, după perchezițiile de marți care vizau gruparea specializată în furturi din locuințe din Timișoara. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara a admis cererea procurorilor de instituire a măsurilor preventive pe numele membrilor grupării de hoți din locuințe. Polițistul arestat preventiv este Valentin Andrei Burtică și este acuzat de folosirea unor informații care nu erau destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea. Toți cei arestați au contestat măsurile.

Printre victimele grupării sunt medici şi politicieni din Timişoara: rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, deputatul PNL de Timiş, Marilen Pirtea, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea.

Prejudiciul total estimat în cauzele cercetate depăşeşte 900.000 de euro, urmând a fi dispuse măsurile legale în vederea recuperării acestuia.

Faţă de cinci persoane, magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 30 zile, iar faţă de o persoană a fost dispusă măsura arestului la domiciliu”, a transmis miercuri seară, IPJ Timiş.

În comiterea acestor infracţiuni a fost implicat şi un inculpat care a fost deja trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă în dosarul penal privind furtul comis la Oficiul Poştal 1 Timişoara, cauză în care prejudiciul a fost de aproximativ 2 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, hoţii ar fi desfăşurat activităţi de supraveghere şi monitorizare a unor persoane, în vederea identificării unor momente favorabile pentru pătrunderea în locuinţele acestora şi sustragerea unor bunuri de valoare şi a unor sume de bani.


Articole asociate:

Descinderi în județul Timiș la o grupare specializată în furturi din locuințe | Este vizat și un polițist de la Secția 5 din Timișoara | Cea mai recentă faptă ar fi avut loc în noaptea precedentă, în Arad

Trei bărbați au fost trimiși în judecată pentru furtul banilor de pensii de la Oficiul Poștal 1 Timișoara | Doi dintre ei au fost arestați în lipsă și sunt dați în urmărire



 

Categorie: Regional, Timiș
Etichete: furturi din locuințr, grupare de spărgători de case, timisoara, Valentin Andrei Burtică
Distribuie:
Articolul anterior
Mașină de lux căutată în Elveția, găsită de polițiștii de frontieră pe autostrada Timișoara – Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Incendiul subteran din Parcul Natural Lunca Mureșului continuă să fie activ | Prefectul Mihai Pașca: „Există posibilitatea să avem de a face inclusiv cu deșeuri îngropate de mai mult timp și acum emană gaze”

0
Incendiul subteran din Parcul Natural Lunca Mureșului continuă să fie activ, deși în zonă au căzut precipitații în ultimele 48 de ore. Focul, care a afectat aproximativ 30 de hectare de fond forestier, este monitorizat de mai multe instituții, iar autoritățile analizează dirijarea apei epurate de la Stația de Epurare Arad către brațul Mureșul Mort, în încercarea de a combate arderea din subteran. Incendiul subteran din Parcul Natural Lunca Mureșului – temă abordată în conferința de presă organizată marți, 18 august, de prefectul Aradului Mihai Pașca Situația este gestionată la nivelul Prefecturii Arad de un grup de lucru din care…

Prezența urșilor în județul Arad – în atenția Prefecturii | Procedurile de urmat în asemenea situații

0
Prezența urșilor în județul Arad nu mai este o noutate, deși județul nu este un habitat tradițional major. Apariții recente au fost semnalate în zona montană și submontană (cum ar fi zona Milova-Conop-Lipova sau zona Pleșcuța), unde exemplare izolate au fost surprinse de camerele de supraveghere lângă gospodării. În acest context, în conferința de presă organizată miercuri, 18 august, prefectul județului Arad Mihai Pașca a abordat și acest subiect, detaliind măsurile care au fost dispuse. Prefectul Aradului Mihai Pașca: „Săptămâna trecută am avut semnalată o serie de incidente care indică prezența ursului în localități din județul Arad. Am avut semnalat…

Conducerea IPJ Arad, vizată de acuzații din partea Sindicatului EUROPOL

0
Conflictul deschis și de lungă durată dintre Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și Inspectoratele de Poliție Județene (IPJ) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este definit de o stare de tensiune permanentă generată de acuzații de abuzuri de putere, deficit cronic de personal, condiții precare de muncă și probleme salariale. În timp ce sindicatul folosește o strategie agresivă de expunere publică a neregulilor din sistem, conducerile inspectoratelor și IGPR acuză frecvent organizația de dezinformare și de încercări deliberate de a submina încrederea cetățenilor în instituții. Un nou episod al conflictului a fost lansat în spațiul public marți, 18 august, printr-o…

NEWS ALERT Județul Arad, sub Cod Portocaliu de caniculă până vineri

1 comentariu
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteorologice privind valul de căldură persistent, canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat. În perioada 20 august, ora 10:00 – 21 august, ora 10:00, județul Arad intră sub Cod Portocaliu de temperaturi extreme și disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 – 39 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; Programați deplasările în primele ore ale dimineții sau seara și alegeți, pe…

Elevii de la ARTE se întorc „acasă” | Reabilitarea Colegiului „Sabin Drăgoi” a fost finalizată înainte de termen

0
Emblematica clădire a Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” își va deschide din nou atelierele de creație, sălile pentru repetiții muzicale și cursurile de teatru într-un spațiu complet revigorat, mai confortabil, mai sigur și mai prietenos cu mediul. Elevii de la „Arte” pot reveni „acasă”, după un an școlar pe care l-au parcurs în spații improprii pentru necesitățile lor educaționale specifice. Pe durata lucrărilor, elevii de liceu au fost relocați pentru orele de curs în clădirea deținută de UVVG de pe strada Mihai Eminescu, iar cei de gimnaziu și clase primare au învățat în spații din Liceul Tehnologic „Regina Maria” (fostul…

Un arădean a rezistat în libertate două zile până s-o comită din nou

3 comentarii
Un arădean a rezistat în libertate două zile până s-o comită din nou. Eliberat din penitenciar în 10 august, după ce a ispășit o pedeapsă pentru infracţiuni contra patrimoniului, în noaptea de 12 august bărbatul în vârstă de 30 de ani a intrat într-o locuință de pe strada Bucegi din municipiu de unde a furat mai multe bunuri și o sumă de bani. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, „(…) prin ordonanța din data de 15.08.2026 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.M.,…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

Campanie națională pentru recunoașterea relațiilor abuzive | ANES lansează pe platforma TikTok filtrul interactiv „Red Flag or Not?”

0
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărabați (ANES) a lansat campania națională „Red Flag or Not?”, o inițiativă de informare și conștientizare dedicată prevenirii violenței domestice și promovării relațiilor bazate pe respect, încredere și limite sănătoase. Campania „Red Flag or Not?” pornește de la o realitate importantă: violența nu începe întotdeauna cu o agresiune violentă. Controlul, gelozia, verificarea telefonului, izolarea de prieteni sau familie, manipularea ori încălcarea repetată a limitelor personale pot fi semnale timpurii ale unei relații abuzive. Atunci când astfel de comportamente sunt normalizate sau confundate cu dovezi de iubire și grijă, riscul ca acestea să…

Sindicaliștii din domeniul feroviar avertizează: „Trenurile ar putea fi oprite din cauza blocajului financiar”

0
Sindicaliștii din domeniul feroviar trag un semnal de alarmă cu privire la necesitatea soluționării rapide a blocajului financiar care afectează sistemul. Aceștia subliniază că lipsa fondurilor amenință funcționarea normală a operatorilor feroviari și a administratorului infrastructurii. În absența unor măsuri imediate, sindicaliștii avertizează că există riscul ca circulația trenurilor să fie suspendată. Printr-un comunicat remis luni, sindicaliştii atenţionează că administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, a notificat operatorii asupra posibilităţii suspendării unor trenuri pentru neachitarea TUI, în condiţiile în care aceştia reclamă lipsa resurselor necesare desfăşurării serviciului public. „Sistemul feroviar, în pragul unui blocaj financiar. Lipsa finanțării riscă să oprească trenuri”…

Descinderi în județul Timiș la o grupare specializată în furturi din locuințe | Este vizat și un polițist de la Secția 5 din Timișoara | Cea mai recentă faptă ar fi avut loc în noaptea precedentă, în Arad

0
Polițiștii și jandarmii au efectuat, marți dimineață, 16 percheziții în județul Timiș, într-un dosar care vizează o grupare suspectată de comiterea unor furturi din locuințe. Printre persoanele vizate în anchetă se află și un agent de poliție în vârstă de 32 de ani, de la Secția 5 din Timișoara. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit mai multe bijuterii, sume de bani și o armă. O parte din prejudiciul estimat la aproximativ 1 milion de euro a fost recuperată. (Foto/video – Poliția Română) Conform anchetatorilor, polițistul ar fi avut un rol activ în activitatea grupării. Acesta le-ar fi furnizat suspecților informații…

Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă | 259 de candidați din județul Arad au promovat

0
Primele rezultate – înainte de contestații – ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026 au fost afișate marți dimineață, pe platforma oficială a Ministerului Educației, mai devreme decât ora prevăzută inițial în calendar. Rezultatele sunt anonimizate, iar candidații sunt identificați prin coduri. În județul Arad, potrivit datelor de pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro, la sesiunea de toamnă s-au înscris 920 de candidați iar rezultatele sunt următoarele: din totalul celor înscriși, 784 de candidați  au participat efectiv la examen 259 de candidați au promovat   525 de candidați au fost respinși  135 de candidați nu s-au prezentat un candidat a fost eliminat din examen. Raportat la…

ACTUALIZARE | Încăierare în centrul Aradului, în seara Sfintei Marii | 10 persoane plasate sub control judiciar pentru 60 de zile

0
ACTUALIZARE | 10 persoane plasate sub control judiciar pentru 60 de zile în urma încăierării din centrul Aradului. Cel care a scăpat de instituirea vreunei măsuri preventive pe numele său este minor Zece dintre cele 11 persoane cercetate în urma altercației izbucnite sâmbătă seara în centrul Aradului au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost luată luni, 17 august, de procurorul de caz. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în cazul celor 11 inculpați au fost reținute infracțiunile de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Toți cei implicați sunt fără antecedente penale. Incidentul…

ACTUALIZARE 2 | Victima exploziei urmată de incendiu din incinta CTP Arad a decedat la spital

3 comentarii
ACTUALIZARE 2, 16 august | Victima exploziei a decedat la spital Bărbatul de 57 de ani, rănit grav în explozia produsă joi, 13 august, în incinta Companiei de Transport Public Arad, a murit sâmbătă dimineață, la spital. După internare, acesta fusese transferat la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața.  Bărbatul era angajat al Companiei de Transport Public Arad de 15 ani. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru a verifica dacă au fost respectate normele de securitate și sănătate în…
Wise
Secret Link