Atletul Denis Both îşi amână startul competiţional

denis both 3
Distribuie:

 

În weekendul trecut trebuia să se desfăşoare, la Bucureşti, Campionatul Naţional de aruncări lungi pentru tineret şi seniori. Federaţia Română de Atletism a amânat însă întrecerea pentru perioada 19-20 martie, totul ca urmare a decalării Cupei Europei de la Leiria (Portugalia), reprogramată din 13-14 martie pentru luna aprilie: „În condiţiile pandemice actuale şi de restriciţii a călătoriilor, Cupa Europei a fost amânată în aprilie, aşa că şi Naţionalele au fost împinse mai târziu de Federaţie cu aproape o lună de zile, probabil pentru a le oferi şansa sportivilor de a fi cât mai bine pregătiţi pentru acea competiţie. Denis Both aruncă bine, este în progres ca şi rezultat personal, faţă de anul trecut” a declarat profesorul Constantin Miclea, antrenor al atletului de la CSM Arad, în „cărţi” şi pentru Cupa Europei. Vicecampion naţional în 2020 la aruncarea suliţei, Both va mai participa în acest an la Jocurile Mondiale Universitare de vară şi la Campionatele Balcanice.

Juniorii mici deschid, în martie, sezonul intern

„Îi mai avem, la aruncări şi pe Andrei Severin, la aruncarea suliţei şi Mihai Motorca, la disc (ambii cu dublă legitimare CSS Gloria – CSM Arad) şi pe Vanessa Oriaku, la suliţă. Săptămâna viitoare avem primul concurs, pe 2-3 martie, Naţionale de juniori II în sală, apoi la mijlocul lunii viitoare Naţionale de juniori III, la Bacău. Avem şanse la medalii şi cu cei mici”, mai spune Miclea. Vă reamintim că la sfârşitul lunii viitoare, mai exact în perioada 26-28 martie, arena Gloria din Arad va găzdui Campionatele Naţionale de aruncări lungi pentru copii şi juniori.

Categorie: Sport
Etichete: Campionatele Balcanice, CSS Gloria – CSM Arad, denis both, mihai motorca
Distribuie:
Articolul anterior
PSD și USR PLUS au un punct comun: Pasajul din Micălaca. Doar abordarea îi desparte…
Articolul următor
Glasspandoor s-a deschis duminică într-o locație din centrul Aradului [GALERIE FOTO de la deschidere]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

jackie ionescu large

Adio, dom’ profesor JACKIE!

De profesorul Ion V. Ionescu am auzit prima dată în vara anului 1980, când Poli Timișoara a luat Cupa României cu el antrenor. Cam de atunci am început să fiu…