Audiențe ale Avocatului Poporului, în 3 aprilie, la Direcția Venituri a Primăriei de pe strada Mucius Scaevola, nr. 9-11

avocatul-poporului
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]

Ca urmare a solicitării Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului, aducem la cunoștința cetățenilor interesați că în data de 03.04.2023, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Arad, din strada Mucius Scaevola, nr. 9-11, reprezentanți ai Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului vor acorda audiențe.

Pentru operativitate se recomandă ca persoanele interesate să solicite telefonic o programare, iar în cadrul audienței să prezinte o cerere în care să prezinte pe scurt problema cu care se confruntă și documente justificative.

Persoanele interesate se pot înscrie în audiență la numărul de telefon 0256-220321 sau prin e-mail, la adresa [email protected].

Audiențele se susțin, în paralel, și la sediul Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului din Timișoara, B-dul Republicii, nr. 12, zilnic între orele 09:00-16:00.

Nu se percep taxe pentru acordarea audiențelor.

Biroul de presă al Prefecturii Arad   

 

Categorie: Știri
Etichete: audiențe, Biroul Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului
Distribuie:
Articolul anterior
Serie de activități în cadrul programului „Școala Altfel” și la Tribunalul și Judecătoria Arad
Articolul următor
USR Arad: „CET Hidrocarburi nu are nevoie de încă 2 administratori, pe lângă cei 5 deja existenți, ci de eliminarea urgentă a riscului de dizolvare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

diesel

[ACTUALIZARE 3] Tragica viață a lui DIESEL poartă stigmatul aceluiași blestem numit Filon Crețiu, iar linșajul, nu doar mediatic, se manifestă disproporționat. Singurul fapt pozitiv din oribila poveste: toată lumea regretă că s-a întâmplat

Petiția online „Dreptate pentru Diesel” creată sâmbătă, 2 septembrie, de activistul arădean Arpi Nistor, a adunat pe la 4.500 de semnături până la data publicării acestui articol (actualizare – marți,…
ipj arad large

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni din 2024: Infracționalitatea stradală, violența domestică, infracțiunile rutiere și furturile din societățile comerciale (produse de pe rafturi) au înregistrat o creștere. Se schimbă abordarea campaniilor preventive în școli

În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 aprilie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat pe larg analiza activității în primul trimestru al anului. Infracționalitatea stradală, violența…