[AVANCRONICĂ] O nouă provocare la Clinceni

uta a pierdut primele puncte
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Academica Clinceni e la al doilea an consecutiv în prima ligă de fotbal și astăzi gazda celor de la UTA în runda cu numărul 21 din acest sezon. Arădenii merg la Clinceni după o serie de meciuri din care nu au lipsit frustrările. După 20 etape disputate, echipa antrenată de Ilie Poenaru se află pe locul 5 în clasament, cu 30 puncte. Bilanţul echipei a fost de 7 victorii, 9 egaluri şi 4 înfrângeri, golaveraj 21-17.

„Ne așteaptă o deplasare foarte dificilă cel puțin prin prin parcursul de până acum din acest sezon e, considerată o revelație alături de Chindia. Întâlnim o echipă echilibrată care chiar dacă nu marchează foarte mult, nici nu primește foarte multe goluri. Au în componență jucători de calitate care au jucat la un nivel foarte bun, care aduce un plus de valoare. În ciuda acestui fapt încercăm să rămânem concentrați, ancorați în lucrurile pozitive care s-au întâmplat în jocul nostru, au fost destul de multe, dar când nu ai rezultate nu putem să fi mulțumiți. Să rămânem pe aceeași linie de atitudine și determinare, abordăm meciul cu gândul de a lua toate cele trei puncte. Clinceniul e o surpriză, dar noi ne-am ocupat de analiza adversarului în funcție de particularități. Sper să nu ne surprindă cu nimic, fizic, mental și tactic. E o echipă periculoasă în toate momentele jocului, este un campionat lung, nu avem constanță în obținerea rezultatelor. Din păcate, avem mereu emoții până la final, nu am avut meciuri liniștite, a precizat Balint. La Clinceni suprafața de joc se anunță dificilă, fapt ce  duce la acumularea uzurii. Hora și Albu sunt în condiții de pregătire bune. Arădenii s-au refăcut mental după înfrângerea cu Dinamo în urma unei desfășurări aparte. Sunt multe rezultate de egalitate sunt meciuri ce se decid la diferență de un singur gol. E un sezon atipic ca structură și program. În momentul în care am beneficiat în liga secundă de toate condițiile însemnând și meciuri de pregătire echipa a avut identitate și implementarea unor idei de joc. Nu au fost multe meciuri de pregătire pentru a avea consistență și constanță în joc, rapoartele statistice ne spun că suntem pe un drum bun, suntem presați de timp și unele lucruri se rezumă la discuții individuale, ședințe video. mai spune antrenorul arădenilor. Venirea lui Bruno la Arad a intrat în impas pe motiv de Covid, iar o posibilă sosire a lui Gicu Grozav e doar o speculație în acest moment când transferurile sunt pe ultima turnantă.

Clinceni – UTA se dispută azi, 4 februarie, de la 13:30, și se vede în direct pe Look, Digi și Telekom Sport.

Arbitri: Horia Mladinovici – Andrei Constantinescu, Cosmin Vatamanu (toți București). Rezervă: Sorin Costreie (București). Observator de arbitri: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea).

***

Următorul meci al gazdelor de azi va fi în deplasare cu  FCSB, pe 7 februarie 2021. Golgheterii echipei sunt Tsvetelin Chunchukov (4 goluri), Eugeniu Cebotaru (3 goluri), Juan Bautista Cascini (2 goluri), Răzvan Patriche (2 goluri) şi Raul Rusescu (2 goluri).

Categorie: Sport
Etichete: albu, clinceni, hora
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Adrian PETRE revine la UTA
Articolul următor
UTA a făcut cel mai bun meci din acest sezon și a venit cu toate punctele de la Clinceni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
Krak
Articolul următor Fostul director al „Fornetti Romania”, juristul de 43 de ani Tóth Csaba este nominalizarea UDMR pentru funcția de PREFECT al Aradului Apasă aici pentru a citi
Secret Link