Barosanii și Colțescu

Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Pe 02 august 2018 – scriu ca la poliție – spre miezul nopții, am parcat în fața gării din Praga. Nu! Nu eram în concediu, eram cu serviciul, detașat la Pelhrimov, un orășel între capitala Cehiei și Brno. Lucrând un an pe-acolo, am umblat când timpul și oboseala după o zi de șantier mi-au permis. Așteptam un muncitor la Flixbus, că eu am avut mereu grijă de ăi pe care i-am avut în dotare pe șantiere. Nu-i așa, băieți de la PAB? 

Eram în mașină, cu gândul la meciul de la care de-abia venisem, Sparta Praga-Spartak Subotica, în preliminariile grupelor de Europa League. Praghezii nu erau tari ca acum pe vremea aia. Dar încercau să scoată capul, să pună probleme celor de la Slavia, care lua titluri pe bandă, să intre în grupele cupelor europene. Dealtfel, la Sparta jucau Niță, Chipciu, Stanciu și Vătăjelu, patru bucăți de-ai noștri. 

Am postat și atunci în noapte, mizeria la care am asistat. Secvențial, am mai amintit pe FB, chiar în cronica cu Rapid. Dar după cât e de pătat personajul următor, mai revin pe subiect, deși individul mi-e paralel, nu e decât de compătimit.

Trec la subiect, dar pe scurt, că mi-e lehamite!

Sparta pierduse în tur la sârbi cu 2-0, surpriză clară! Au jucat binișor acasă și-au refăcut diferența, era meci de prelungiri, poate… Se juca! Eu eram în tribuna doi, undeva destul de central, prin rândul zece. Pe linia din fața mea era Orbuleț, pe ailaltă, Valentin Avram, iar la centru, subiectul, adică Colțescu. Al patrulea oficial, Iulian Călin. Îi scriu pe toți, că dacă-s corecți, vă spun ce japcă a făcut Sebi, fmm! Ce să facă, în minutul 75, le-a dat sârbilor un penalty la o fază pe ax central, cu fault cam la doi metri de intrarea în careu. Băbăete, mă leși? Până atunci am tăcut mâlc, da am izbucnit și eu și i-am strigat lui Orbuleț „cplm face ăsta?”. Cei din zonă, văzând că-s român, au sărit imediat, ce i-ai zis? Și le-am explicat în engleză! Ohoo, mai zi-le și asta și asta, numai din folclor praghez le-au transmis, dar în limbaj universal! 

Pe video, am surprins riposta ultrașilor Spartei. Dar nu au invadat zona din colțul terenului cu vena scoasă pe gât. Nu! Au intrat ca la bâlci, când se deschide poarta. Colțescu – și ăilalți – au fugit spre vestiare. Am mai scris, că oficialii nu i-au lăsat, iar Sebi (fmm), s-a ascuns în spatele băncii de rezerve a gazdelor, Întregul stadion striga „UEFA-Mafia!”, se aude pe video! Șural, căpitanul gazdelor, s-a dus la cei cu cefe late, șefi ai galeriei, a dialogat scurt cu ei, băi și băieții s-au retras rapid în peluză. Și credeți-mă, ultrașii ăia erau majoritatea doi pe doi.   

  •    video – riposta ultrașilor Spartei

Meciul s-a reluat, dar eu am fost pe jos de râs pân’ la final. În stadion la cehi, se consumă. Și bere cu alcool și cremvruști, burgher, din astea. Iar până-n final, Colțescu n-o mai venit spre laturile terenului, că zburau virșli și pahare de plastic după el. Pe linia mea, Orbuleț făcea ca la scrimă eschivă-eschivă, hop cap la stânga, fandare în dreapta, genoflexiune, că veneau chiflele spre el, tati! 

S-a gătat 2-1, Sparta a rămas afară din UEL, dezamăgirea a fost maximă… V-am pus poza cu Stanciu, stând în fund la centrul terenului. Românii de la Sparta l-au ignorat pe Colțescu la intrarea spre vestiare. Doar Vătăjelu, oltean de-al lui, a dat, de jenă, mâna cu el. La noi, elementul încă e-n sistem. E util lu’ grecu, care coordonează niște labili – de toate spețele – pentru a duce Superliga unde vor barosanii… Că bine zice Vama: „Vrеаu ѕă-țі dаu bаnіі/Vrеаu ѕă-țі іаu аnіі/Vrеаu ѕă-țі аrăt сum fас bаrоѕаnіi…”

  • poze cu Stanciu:

Cehii, au avut balls, nu s-au pus în jenunchi în fața mafiei! Și Sparta, mai demult deja Slavia, chiar naționala lor, sunt ceva în fotbalul European. Noi, rămânem la scula lui grecu și a unor ferefei mici, care put pestilential și fac o Superligă de rahat! Se ușurează pe noi, dar ăsta e fenomen national, pornit de la politicieni și mama lor!        



 

Categorie: Cronica unui șugubăț, Sport
Etichete: arbitraj, colțescu, fotbal
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Furați, nefurați, dar oaspeții și-au dorit mai mult victoria | UTA – RAPID 1-2 (1-1)
Articolul următor
Liga 3, seria 7 | Liga celor 96 se descompune numeric

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

LIGA 3, seria 7 | Deva a bătut Metalurgistul. Bate și pe Unirea? 

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 8-a: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica 5-0 Ardel 6, Mancaș 42, Ștoi 50, Roșu 64, Ciurel 90 Timișul Șag – Unirea Sântana 2-1 Făgărășanu 29, Ivanovici 38 – Haloș 51 Metalurgistul Cugir – CSM Deva 0-2 Toma 61, A. Roșu 74 CIL Blaj – CSU Alba Iulia 2-2 Băican 12, Blănaru 15 – Stănilă 56, 64 CSM Unirea Alba Iulia – Politehnica Timișoara  2-0 Chiorean 47, Tonini 71 Nera Bogodinț – Viitorul Arad  1-4 Szijj 42 / Hlistei 33, Larosa 60, Filimon 80, Ronai 90+2. Clasament etapa 8: Etapa viitoare,…

Au pierdut startul și asta i-a costat | FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0)

0
În Superliga, etapa 11: FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0) 09.10.2026, ora: 17,15, stadion: „Municipal”, temperatura: 22°C, spectatori:2500. Au marcat: Mailat 11/penalty, De Vega 17.  Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Anestis – Bayeye, Miron, Diaw, Ilaș – De Vega (71 Petro), E. Papa (81 Bordeianu) – Mitrov (71 Bodișteanu), Ongenda (85 Țigănașu), Mailat (72 Kovtaliuk) – Dumiter. Pe bancă: Gurău – Sadiku, Țigănașu, Suchianu, Preda, Gama, Idowu, Markovic. Cartonașe galbene: De Vega, Bodișteanu.  UTA (antrenor Adrian Mihalcea): Rosa – Gueulette (72 Pospelov), Benga, Bădescu (78 Sabău), Alomerovic – S. Mino, Ivanov (46 Papeau) – Abdallah, Roman, Țăroi (27 Tzionis) – Coman…

Patru din patru și fotbalul românesc e pe targă! | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa ,,B4” | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1) | 25.09.2026, ora: 21,00, stadion: „Național Arena”, temperatura: 16°C, spectatori: 49.426. Au marcat: Gyokeres 23. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu (46 Eissat) – R. Marin (68 Mihăilă), Dragomir – Man, Stanciu (68 I. Hagi), Olaru (68 Cicâldău) – Tănase (83 Cărjan). Pe bancă: I. Radu, Cojocaru – T. Băluță, Opruț, Screciu, Moruțan, Strata. Cartonașe galbene: Bancu, R. Marin, Mihăilă, Cîrjan. Suedia (selecționer Graham Potter): Johansson – Beijmo, Smith, Lindelöf, Gudmundsson (54 Svensson) – Bergvall, Karlstrom (54 Larsson) – Bernhardsson (88 Skoglund), Zeneli (76 Bolin),…

LIGA 3, seria 7 | O etapă cu destule semne de întrebare  

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 7-a Poli Timișoara II – Metalurgistul Cugir 1-1 Gavrilă 34 – Bura 44 CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1 C. Rus 35 Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 Mura 19, Aldan 30 – Gâțan 3 Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 Vaida 10, Donca 19, Ayeni 44, 79 Nera Bogodinţ – Timişul Şag 0-0 CSM Deva – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 5-1 Herci 1, A. Roșu 10, 62, 72, Cirvov 81 – Bud 64/penalty Clasamentul după etapa a 7-a Etapa viitoare, a 8-a (9-10 octombrie): CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica, Timișul Șag…

Liga națiunii dezintegrate la fotbal | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa „B4”  | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0) | 02.10.2026, ora: 21,45, stadion: „PGE Narodowy” Varșovia, temperatura: 14°C, spectatori: 45.000.  A marcat: Lewandowski 24/penalty, 47, 86, Ghiță 49/autogol, Zielinski 62, Bednarek 66. Polonia (selecționer Jan Urban): Bulka – Cash (63 Wojtuszek), Bednarek, Kiwior, Frankowski – Szymanski (71 Regula), Nowak (63 Urbanski), Zielinski (71 Slisz), Zalewski (78 Pietuszewski) – Swiderski, Lewandowski.  Pe bancă: Kochalski, Abramowicz – Kedziora, Zukowski, Puchacz, Potulski, Skoras.  Cartonașe galbene: Lewandowski, Swiderski. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Raţiu, Drăguşin, Ghiţă, Bancu (67 Borza) – R. Marin (78 Cîrjan), T. Băluţă – Man (67 Racovițan), I.…

VIDEO Când ai șansa să vezi cam ce se joacă în fotbalul bun | ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 2-4 (1-3)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa B4 | ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 2-4 (1-3) 28.09.2026, ora: 21,45, stadion: „Național Arena”, temperatura:  18°C, spectatori: – Au marcat: Bîrligea 28, Cicâldău 62 – Gigovic 12, Muharemovic 18, Tabakovic 40, Mahmic 55. România (selecționer Gheorghe Hagi): Radu – Coubiș, Ilie, Burcă (81 Strata), Eissat – Screciu (65 D. Matei) – Stanciu (65 Moruțan), Olaru (46 Cicâldău), Dragomir – Bîrligea, Mihăilă (46 L. Munteanu). Pe bancă: Cojocaru, Hindrich – Băluță, Borza, Cîrjan, Ghiță, Tănase. Caronașe galbene: – Bosnia (selecționer Sergej Barbarez): Zlomislic – Memic, Katic, Muharemovic, Kolasinac (81 Mujakic) – Babic, Gigovic (81 Tahirovic) – Bajraktarevic…
Krak
Articolul următor O poveste de cartier încheiată tragic | Arădeanul Tavi Teiceanu, cunoscut ca „băiat cu caracter” în mediile interlope, s-a sinucis aruncându-se de la un etaj superior al unui hotel din Barcelona într-o piscină goală Apasă aici pentru a citi