Trupul neînsuflețit al lui Octavian Teiceanu (41 de ani), un băiețaș cunoscut în special în lumea interlopă arădeană ca „generos și de caracter” în pofida activității sale infracționale, este depus la Casa funerară Kuki de pe „Cocorilor”, după ce a fost transportat din Barcelona (Spania) unde – fără vreo explicație cât-de-cât coerentă – s-a sinucis în ziua, 17 ianuarie, aruncându-se în piscina goală de la un etaj superior al hotelului unde avusese o întâlnire cu un partener.
Fotografiile primite de la un cititor surprind momentul în care trupul arădeanului a fost preluat de autoritățile spaniole:
Fratele său, Adi Teiceanu, a postat pe pagina sa de facebook un scurt necrolog și datele privind oficiile funebre:
„Nu credeam să fiu în postura de-a scrie așa ceva….![]()
![]()
Anunț și pe această cale că cine dorește să-și ea rămas bun de la frățiorul nostru este așteptat vineri, în data de 30.01. începand cu orele 20.00 la casa funerară Kuki de pe str.Cocorilor nr 6; înhumarea va avea loc în 31.01 sâmbătă, la ora 14.00, la cimitirul ortodox din Aradul-Nou.
Ufff… Drum lin frățiorul nostru, Dumnezeu să aibe grijă de sufletul tău, pentru că ai avut un suflet imens pentru toată lumea!”
Tavi Teiceanu și povestea sa, ecranizată, ar putea face subiectul unui film motivațional pentru „tinerii din ziua de azi”, de ieri și dintotdeauna.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Condoleanțe familiei îndurerate.



















