Bilanțul misiunilor din ziua de marți, 08 septembrie 2026
În ultimele 24 de ore, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea a 46 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind în urma a 40 de solicitări.
Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, izbucnite la vegetație uscată în localitățile Măderat si Arad. Din fericire în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime, iar suprafața afectată a fost de aproximativ de 500 mp.
De asemenea, pompierii militari au desfășurat alte 4 intervenții în sprijinul comunității, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și salvarea animalelor.
Atragem atenția cetățenilor că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă, potrivit art. 94 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, și constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancționator distinct este prevăzut pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile naturale protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă este de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Nu uitați! Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Sursa: ISU Arad

