Pe 6 ianuarie, creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc Botezul Domnului, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de „Boboteaza”.
Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și au înțelesul de „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Astfel, vorbind despre acest praznic, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.
Troparul Botezului Domnului:
„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie”.
Boboteaza – scurt istoric
Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. În primele secole, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV lea, cele două sărbători au fost celebrate separat: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului și 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.
Înafară de cele grăite de Iisus la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a săvârșit nicio minune și nu a rostit niciun cuvânt reținut de evangheliști. Începând cu Botezul Său, Hristos începe să propovăduiască. A primit botezul la 30 de ani, vârsta maturității la evrei.
Iisus a venit la Ioan și i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curățire de păcate, ci pentru a sfinți creația.
Că Mântuitorul nu a venit să primească iertare de păcate de la Ioan, reiese și din faptul că botezul lui Ioan îl ajută pe om să conștientizeze păcatul, însa, nu oferea iertarea. De aceea se și spune că botezul era „spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aducă Hristos.
El primește botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfânt în creație. Prin căderea în păcat, omul îl pierduse pe Sfântul Duh, așa cum mărturisește Sfântul Chiril al Alexandriei. Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om și pentru întreaga creație. Prin cuvintele din rugăciunea Bobotezei: „Astăzi firea apelor se sfințește…”, nu trebuie să credem că harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfințire a apei peste toata apa care există în diverse locuri, ci doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru.
În Botezul Domnului stau începutul și temeiul Sfintei Taine a Botezului creștin
Acceptând să Se scufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam și a început astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce să curețe, ci au fost ele însele purificate. Hristos a curățit prin cufundarea Sa în Iordan, creația întinată de căderea omului în păcat și a înlăturat puterea satanei. Astfel, când Hristos s-a lăsat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorât peste creație.
În rugăciunea de sfințire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curățirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea să devină, prin pogorârea deplină a Duhului, loc al nașterii omului nou în Hristos.
Astfel, ritualul Botezului creștin repetă aceste momente, care semnifică trecerea dintr-o etapă existențială în alta: el se deschide cu lepădările, menite să alunge puterea satanei și se încheie cu primirea darului Sfântului Duh.
Semnificația Botezului lui Hristos
Sărbătoarea Botezului Domnului, numita si Epifania sau Teofania, este ziua în care Hristos primește botezul în râul Iordan de la Sfântul Ioan Botezătorul. Se numește Epifania pentru că este momentul în care Hristos S-a arătat poporului, iar Teofanie, pentru că la Botez s-au arătat și celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl (mărtursind că Hristos este Fiul Său veșnic) și Duhul (în chip de porumbel, adeverind cuvintele Tatălui). Astfel, la Botezul Domnului S-a arătat Dumnezeu în Treime. Acesta este al doilea moment la care a participat Sfânta Treime, după momentul creației ființei omenești.
Mântuitorul primește botezul nu doar pentru a ne arăta smerenia Sa, ci și pentru a ne vesti că El va lua asupra Lui păcatele lumii.
El acceptă botezul pentru mântuirea noastră. Luând fire omenească intră în apa Iordanului pentru a sfinți natura și pentru a ne descoperi că fiecare dintre noi trebuie să se boteze în numele Sfintei Treimi. Prin Botezul Său, Mântuitorului pregătește botezul creștin. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ceea ce s-a întâmplat cu paștele iudaic, se întâmplă și cu botezul.
La Cina cea de Taină întâlnim și paștele iudaic și paștele nostru; Hristos a pus capăt celui dintâi și i-a dat început celui de-al doilea. Și acum la râul Iordan a împlinit botezul iudaic, dar în același timp a deschis ușile botezului Bisericii. „Înainte de a se pune început nou vieții, trebuie să se pună capăt celei vechi”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Dacă Botezul lui Ioan reprezintă începutul botezului, botezul lui Iisus reprezintă desăvârșirea botezului.
Hristos S-a botezat ca omul cel vechi al păcatului să moară și să se poată naște cel nou, după chipul Său.
După cum Tatăl a spus la Botezul Fiului făcut Om: „Acesta este fiul meu cel iubit”, tot așa spune tainic și atunci când se botează fiecare om, descoperindu-ne iubirea Sa nesfârșită pentru mântuirea noastră.
Cuvintele lui Ioan Boteătorul au fost „ Prea mic e râul la care ai venit, ca să cobori în el și să Te cuprindă. Cerurile sunt prea mici pentru puterea Ta. Și cum să te cuprindă botezul? (…) Oștiri cerești stau aici, șirul de îngeri se închină. Tremur de spaimă să vin să Te botez”. La acestea Hristos i-a rostit: „Mai mic decât Iordanul e pântecul Maicii Mele și totuși am vrut și M-am sălășluit în Fecioară. Și așa cum M-am născut din pântec, mă voi boteza și în Iordan. (…) Oștirile și cetele te laudă că mă botezi. Pentru aceasta te-am ales din pântecele maicii tale. Nu te teme! căci Eu am vrut aceasta”.
Boboteaza – sfințirea apei
În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor și preoților se sfințește Aghiasma Mare.
Originea slujbei Aghiesmei Mari este Ierusalimul, unde se păstra amintirea puternică a Botezului Mântuitorului prin mâna Înaintemergătorului, în apele Iordanului. De aici ea s-a răspândit la Antiohia, apoi la Constantinopol şi în Asia Mică. De aceea, rânduiala de azi a slujbei Aghiesmei Mari e atribuită de Tradiţie, în întregime, Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Iniţial, sfinţirea apei de la Bobotează era legată de botezul catehumenilor,
care se săvârşea în ajunul praznicului, seara până târziu în noapte, şi pentru care se sfinţea apa necesară de botez. Ulterior, desfiinţându-se catehumenatul şi generalizându-se pedobaptismul, s-a păstrat sfinţirea apei, legată de praznic, ea căpătând altă semnificaţie.
Precum accentuează Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în ziua Bobotezei se face nu numai reînnoirea Botezului Domnului, ci şi a harului botezului primit de fiecare dintre noi. Teodor Lectorul pune pe seama Patriarhului monofizit Petru Fullo al Antiohiei (secolul V) hotărârea de a se săvârşi sfinţirea apei în ajunul Bobotezei, seara. În secolul al VI-lea, unul dintre pelerinii apuseni la Locurile Sfinte (Antonim din Piacenza) descrie cum se făcea pe atunci „botezul” la apele Iordanului, în dimineaţa marelui praznic.
Rânduiala de azi a slujbei Aghiesmei Mari e atribuită de tradiţie, în întregime, Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului,
căruia în Mineiul pe ianuarie i se atribuie troparele care se cântă la începutul slujbei, iar în Molitfelnic i se atribuie frumoasa rugăciune pentru sfinţirea apei. O dovadă a vechimii acestei slujbe este că ea se află, în diverse variante foarte asemănătoare între ele, în riturile liturgice ale tuturor Bisericilor orientale necalcedoniene (la armeni, la copţi, etiopieni, sirienii iacobiţi) şi a influenţat, într-o mare măsură, chiar ritualul corespunzător din ritul liturgic roman (catolic).
Creștinii ortodocși pot lua pe nemâncate din Agheasma Mare în perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie și la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosită în Ajunul Bobotezei la sfințirea caselor credincioșilor și locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc și lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfințite.
Tradiții, obiceiuri și superstiții la români
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfințirea apei, o serie de obiceiuri populare dintre care cele mai des întâlnite sunt întrecerea înot a bărbaților pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot și cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-și visa alesul.
Boboteaza din 6 ianuarie, și ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și, totodată, al celor dedicate nașterii lui Hristos.
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac și se prind farmecele și descântecele, se află ursitul, se fac proorociri despre noul an.
La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce.
Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aduca înapoi, iar cel care reușește să ajungă primul la ea primește binecuvântarea preotului și se consideră că va avea noroc tot anul.
În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste de către ceilalți.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul țării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineața ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forța la râu, amenințându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă.
Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiția populară.
De asemenea, potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub fața de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se așază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borș de „burechiușe” sau „urechiușele babei” (fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci), borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa.
„Chiralesa” provine din neo-greacă si înseamnă „Doamne, miluiește!”.
Există credința că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
După sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile și protejate de boli. Se crede că, dacă în dimineața Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat.
De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În aceasta zi sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.
Tradiții și obiceiuri de Bobotează în lume
Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă și tămâie.
În Franța, cu această ocazie se servește o plăcintă numită „la galette des rois”, care pe vremuri era împărțită în tot atâtea felii câți comeseni erau, plus una. Felia în plus, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, era oferită primului sărac care apărea în fața familiei. Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porția sa va fi regele zilei.
În Belgia și în Olanda există tradiția preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franța. Cel mai tânăr dintre membri familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei își alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei și intră în case pentru a primi mandarine și bomboane.
În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii așteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.
Surse: Wikipedia, Ortodox.ro, Doxologia, Ziarul Lumina
2 comentarii. Leave new
frumos articol!
Îmi permit să nu fiu de acord cu cele scrise: „El primește botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfânt în creație. Prin căderea în păcat, omul îl pierduse pe Sfântul Duh, așa cum mărturisește Sfântul Chiril al Alexandriei. Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om și pentru întreaga creație”.
Nu există nici un argument biblic pentru aceste scrieri. ba din contră. Omul, prin cădere în păcat a pierdut legătura lui cu Dumnezeu, adică moartea( nu acea moarte pe care o știm ca sfârșit al vieții). Refacerea acestei legături a fost misiunea Domnului. Acesta este însă un subiect mult mai amplu și nu poate fi scris în câteva cuvinte aici.