Mi-e al naibii de greu să scriu o cronică la cald după un meci ca cel care a fost aseară pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, pentru că impresiile sunt extrem de amestecate, foarte greu de decantat.
A fost aseară o adevărată sărbătoare a fotbalului pe stadionul din Gruia, sărbătoare la care și-au adus din plin contribuția cele două echipe de pe teren, dar și cei peste 7.000 de suporteri aflați în tribune. Oricât de vag-subiectiv aș fi, trebuie să recunosc că echipa Portugaliei a fost foarte bine așezată în teren și a practicat un joc extrem de pragmatic, din cele 2-3 ocazii de gol fructificând una în cea de-a doua repriză a prelungirilor partidei. La capitolul dăruire ar fi foarte greu să faci o departajare, ambele echipe jucând și alergând până la epuizare. Totuși, echipa noastră ar fi putut încheia partida în 90 de minute, dacă măcar una din ocaziile clare pe care le-au avut fetele noastre nu ar fi fost respinse de portărița echipei Portugaliei (de două ori mingea întâlnind și transversala). După 120 de minute de joc tabela stadionului arăta 1-1 (goluri marcate de Andreia Norton pentru Portugalia în minutul 106, respective Laura Rus în minutul 111 pentru naționala României). O dublă manșă încheiată la egalitate, o egalitate ce avantajează echipa Portugaliei, grație golului marcat în deplasare. Parcă uneori fotbalul e nedrept, parcă ar fi mai frumos dacă unele întâlniri s-ar termina remiză, ca la șah, și n-ar exista niște reguli de departajare. Nu, fetele noastre nu au fost cu nimic mai prejos decât adversarele lor și au terminat această campanie de calificare cu capul sus, chiar dacă au curs multe lacrimi după partida din Gruia. Pentru tot ce au făcut în această campanie de calificare, pentru dăruirea de care au dat dovadă de fiecare dată în teren, ele merită respectul nostru, al tuturor.
Spectacolul de pe teren a fost completat în mod fericit de cel oferit de cei mai bine de 7000 de spectatori din tribune, mai mulți decât oricând la o partidă de fotbal feminin disputată în România. Între ei și o mână de entuziaști suporteri portughezi, care au sărbătorit la finalul partidei calificarea la Euro 2017 alături de fetele din naționala Portugaliei.
Această sărbătoare a fotbalului, umbrită într-o oarecare măsură de rezultatul partidei, a avut, cel puțin din punctul meu de vedere, și o parte ce mi-a lăsat un gust amar. La finalul partidei, reporteri de la mai multe televiziuni, așteptau în stadion să ia scurte declarații jucătoarelor care se îndreptau spre autocar. În momentul când vezi o fată care plânge aproape în hohote și care abia poate vorbi sub povara durerii ratării calificării, lucrul cel mai firesc pe care ai putea să îl faci ar fi să o încurajezi și să o lași să meargă mai departe, fără să o sâcâi cu o mulțime de întrebări. Dar dumnealor, minunații reprezentanți ai unor presupuse importante posturi de televiziune, nu știu ce e ăla firesc, ce e ăla bun simț, ce e aia normalitate sau ce înseamnă respectul. Păcat, domnișoarelor și domnilor reporteri, că nu ați avut vreme să le învățați și pe astea.
