Ce trebuie să faci, legal, dacă vrei să arunci deșeuri voluminoase

ce trebuie să faci
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

E plină arhiva ziarelor din Arad de comunicate de presă cu privire la sancționarea unor cetățeni pentru că au aruncat deșeuri neconform, deși, la rigoare, nimeni nu a venit și cu soluția pentru evitarea acestei situații. Nu insistăm acum pe problemele colectării selective din municipiu, ci ne rezumăm la un aspect util tuturor celor care vor să debaraseze din locuințe deșeuri voluminoase, în special mobilier. Important de reținut și de conștientizat este faptul că (în cazul anumitor tipuri de deșeuri) operațiunea de colectare/ ridicare/ transport efectuată de operatori licențiați se face în baza unui tarif.

În ceea ce privește deșeurile voluminoase (mobilier, uși, obiecte sanitare) incluzând deșeurile textile de mari dimensiuni (saltele, covoare, pături și alte asemenea) se vor putea depozita în perimetrul celei mai apropiate platforme gospodărești amenajate în zona blocurilor de locuințe, fără riscul de a fi sancționat contravențional, doar cu respectarea cumulativă a unor condiții și cu anunțarea în prealabil a Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

O Asociație de proprietari din municipiu a formulat o solicitare către Primăria Arad pentru a afla ce trebuie să facă în cazul în care aruncă obiectele de mobilier sau alte deșeuri voluminoase din locuințe, fără a încălca prevederile legislației de mediu sau ale conviețuirii sociale:

„Mai mulți cetățeni din scara A a blocului 1. str. Liviu Rebreanu, dorim să aruncăm deșeurile voluminoase (obiecte de mobilier) care s-au adunat în decursul timpului în apartamente. Vă rugăm să ne comunicați în ce perioadă se va organiza de către operatorul de salubrizare campania din această vară de colectarea a acestor tipuri de deșeuri și campania din toamnă. Dorim aceste informații pentru a nu cădea sub incidența legislației de mediu și a fi nevoiți să debarasăm aceste deșeuri  la punctele de colectare amenajate. Facem mențiunea că în prealabil ne-am informat și cunoaștem faptul  că operatorul delegat are obligația de a ni le colecta (Vezi Capitolul2.1.2 din S.F-ul Proiectului Județean, dar mai ales obligația asumată prin Caietul de sarcini al Contractului 1603/2017 – anexa 18 pct 3, parte integrantă a contractului de delegare de gestiune) în 4 campanii anuale gratuite și contra cost în afara celor 4 campanii gratuite. Vă rugăm să ne comunicați de asemenea care este tariful pe metru cub/tonă pentru astfel de tipuri de deșeuri în afara campaniilor gratuite și un număr de telefon unde se poate face comanda.”

Din răspunsul Primăriei Municipiului Arad aflăm că aceste tipuri de deșeuri nu sunt supuse colectării de către actualul operator delegat al serviciului (RETIM), dar că avem posibilitatea de a acționa legal atunci când debarasăm deșeuri din locuințe. În acest răspuns nu este precizat și tariful aplicat pentru colectare/transport pe fiecare categorie de deșeu, dar aceste informații ar trebui să fie menționate de fiecare operator autorizat. Ar trebui, dar nu sunt afișate pe paginile oficiale ale acestora. De exemplu, am verificat pe pagina operatorului FCC Environment și am găsit afișate informații despre serviciile de colectare prestate la cerere pentru diferite categorii de beneficiari (populație sau societăți comerciale) dar fără a fi menționat și tariful.  Neoficial, am aflat că pentru deșeuri din construcții, de exemplu, tariful este de 9 Euro + TVA/ tonă la care se adaugă  taxa pe economie circulară în valoare de 80 Lei/tonă.

Ce trebuie să facem, în funcție de tipul de deșeu

1.Deșeurile voluminoase (mobilier, uși, obiecte sanitare) incluzând deșeurile textile de mari dimensiuni (saltele, covoare, pături și alte asemenea) se vor depozita în perimetrul celei mai apropiate platforme gospodărești amenajate  în  zona  blocurilor  de locuințe, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

a) Deținătorul deșeurilor are obligația de a anunța în  prealabil  Serviciul  Edilitar  din cadrul Direcției Edilitare a Primăriei Municipiului Arad, la numărul de telefon 0257-281-850 interior  173 cu  privire  la  intenția  de  depozitare  a  deșeurilor  în  zona  platformei gospodărești și informațiile necesare (locația, puncte de reper) în scopul organizării de către Serviciul Edilitar, a resurselor necesare pentru preluarea și colectarea imediată a acestor tipuri de deșeuri de pe domeniul public.

b) Depozitarea deșeurilor în zona platformei gospodărești, în condițiile prevăzute la lit. a) se va face pentru o cantitate de maximum 2 mc.

c) Depozitarea deșeurilor în așa fel / în asemenea măsură încât să perturbe/îngreuneze activitatea operatorului delegat de colectare și transport a deșeurilor menajere  și reciclabile este interzisă.

d) Depozitarea deșeurilor în așa fel / în asemenea măsură încât este stânjenită/limitată circulația auto și/sau pietonală este interzisă.

e) Depozitarea deșeurilor se va face în mod ordonat, fără a aduce atingere altor tipuri de deșeuri sau altor bunuri.

2.Deșeurile rezultate din construcții și demolări (moloz) se colectează contra cost de către operatorul depozitului ecologic, situat în Arad, pe șoseaua de Centură Nord, FN (Zona CET). Pentru mai multe informații, se va contacta telefonic operatorul, la numerele: 0357- 130-920, 0749-522-792, sau prin e-mail, la adresa: office@fcc-group.ro.

3.Deșeurile DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice) se colectează cu titlu gratuit, de la domiciliu, de către Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, operator licențiat, în baza Protocolului de colaborare nr. 21.858 din 07.04.2014 încheiat cu Municipiul Arad, prin intermediul TelVerde 0800 444 800 (gratuit din orice rețea de telefonie fixă  sau mobilă), de luni până vineri, între 09.00 -17.00 sau prin comandă on­line, accesând site-ul www.colecteaza.ro – Secțiunea „Serviciul Local de Colectare” – Județul Arad.

Pentru mai multe informații, se va contacta telefonic echipa Serviciului Local de Colectare Arad, la numărul: 0724 602 733, sau prin e-mail, la adresa timis@e-deseu.ro.

4.Deșeurile de baterii și acumulatori se colectează contra cost de către operatorii economici autorizați să desfășoare această activitate.

„Lista   operatorilor   economici   autorizați   să   desfășoare   activități   de   colectare   a deșeurilor de baterii și acumulatori”  este disponibila pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Arad, respectiv http://apmar-old.anpm.ro/.

5.Pentru alte tipuri de deșeuri decât cele anterior menționate (feroase, neferoase, vehicule scoase din uz, anvelope uzate etc.) recomandăm consultarea „Listei operatorilor economici autorizați să colecteze/valorifice deșeuri”, publicată pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Arad.

Ce trebuie să faci, legal, dacă vrei să arunci deșeuri voluminoase

Ce trebuie să faci, legal, dacă vrei să arunci deșeuri voluminoase

Ce trebuie să faci, legal, dacă vrei să arunci deșeuri voluminoase

 

Categorie: Administrație
Etichete: mobilier, primaria arad, RETIM
Distribuie:
Articolul anterior
Aradul a depășit incidența de 1‰ cazuri de COVID – așa că începe, OFICIAL, campania de izolare a „rebelilor”. Primele MĂSURI lovesc în ANGAJAȚII NEVACCINAȚI și MICROBIȘTI
Articolul următor
[ANUNȚ] CET Hidrocarburi demarează efectuarea probelor de etanșeitate pe rețelele de termoficare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Foto: criticarad_sediul Poliției din Șiștarovăț  

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…
veterinar arad
Articolul următor Atelierele „Construcția” Ineu – la momentul vernisajului. Cum interpretează un critic avizat lucrările tinerilor sculptori care mobilează ALTFEL Parcul dendrologic din centrul orașului Apasă aici pentru a citi
Secret Link