Cel mai frumos traseu din România- „Transalpina Drumul Regelui” este marcă înregistrată la OSIM

cel mai frumos traseu
Ared
Distribuie:

 

„Transalpina Drumul Regelui” este, de acum, marcă înregistrată. Cabanierii din Rânca au făcut toate demersurile la OSIM. Astfel, cei care vor să folosească această denumire au nevoie de acordul lor.

S-a înregistrat această marcă pentru o promovare mult mai bună a zonei. Transalpina este cea mai înaltă șosea din țară și principalul punct de atracție de la Rânca.

Perioada de protecție a mărcii este de 10 ani, termenul curgând însă din 18 iunie 2015, asta cu toate că certificatul a fost emis de abia zilele trecute. Legea îi dă voie solicitantului ca după cei zece ani să solicite o reînnoire a perioadei.

Din data de 11 iunie 2016, s-a redeschis circulația rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 – km 59+800, adică Transalpina. Accesul pe acest tronson este permis doar între orele 7-20, iar viteza maximă permisă este de doar 30 km/oră.

Transalpina a intrat recent în clasamentul internațional Opentravel, dedicat celor mai frumoase destinații de iarnă pentru turism. Punctele sale forte sunt peisajele montane uimitoare care pot fi admirate.

Jurnaliştii emisiunii Top Gear s-au declarat cuceriţi de şoseaua de mare altitudine, Transalpina, care leagă Oltenia de Ardeal. „Acesta este cel mai bun drum de condus din România. Există ceva la Transalpina, poate sălbăticia, care îţi taie răsuflarea, o dată în plus. Este literalmente un drum care, odată văzut, nu poate fi uitat nicicând”, a mărturisit Henry Catchpole (publicația EVO, Marea Britanie).

Legende despre Transalpina 

Conform site-ului oficial sibiuturism.ro, aflăm că „pe seama Transalpinei, circulă mai multe legende. Se spune că ar fi fost construită pentru prima dată chiar de armatele romane în drum spre Sarmisegetuza (culoarul IV strategic).

Drum pastoral, Transalpina a fost străbătută de-a lungul secolelor de ciobanii care plecau în transhumanţă dincolo de munţi, în şesurile Dunării. În anii ’30, în urma unei vizite în regiune şi la insistenţele localnicilor, Regele Carol al II-lea a pavat drumul cu piatră. De atunci, drumul ce leagă Săliştea Sibiului de Novaci (jud.Gorj) este numit „Drumul Regelui”.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armatele germane au reabilitat drumul, o cale de acces strategică în şi dinspre Transilvania. În ultimii doi ani, şoseaua Transalpina (DN 67C, drumul ce leagă oraşul Sebeş (Alba) de comuna Novaci (jud.Gorj) pe o distanţă de aproximativ 130 km) a fost parţial asfaltată şi deschisă accesului turistic. Astfel, drumul care străbate 6 masive muntoase, Cindrel, Şureanu, Lotru, Parâng, Latoriţei, Căpăţânii, a devenit cel mai înalt drum rutier din întregul lanţ al Carpaţilor.

Drumul regelui începe la Sălişte, trece prin satele de păstori Tilişca, Poiana Sibiului, Jina şi coboară 7 km până la Dobra (comuna Şugag) unde întâlneşte DN 67C.  De aici şoseaua urcă uşor, trece pe lângă barajele Tău şi Oaşa pentru a ajunge la Obârşia Lotrului. Porţiunea dintre Obârşia Lotrului şi staţiunea Rânca este cea mai impresionantă: serpentine înguste şerpuiesc alene într-un peisaj ce te copleşeşte prin spectaculozitate; stâne te însoţesc răsfirate de-o parte şi de alta a versanţilor.

Altitudinea maximă la care urcă şoseaua este de 2145 m în Pasul Urdele. Este punctul în care vezi cum cerul se împreunează cu pământul. Drumul continuă pe creasta munţilor şi coboară uşor spre comuna Novaci.”

 

Sursa FOTO: 4Tuning.ro

Categorie: Știri
Etichete: Drumul Regelui, România
Distribuie:
Articolul anterior
Traiane, care-I GAŞca ta, de fapt?
Articolul următor
Nicușor Dan a fost la Arad s-o pună de-o „celulă de partid” [FOTO]

4 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

0
Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a fost reținut de polițiști după ce a bătut un localnic pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18:45, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru lovire și tulburarea liniștii publice. reținut_scandal Dumbrăvița „La data de 29 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, în Dumbrăvița. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Dumbrăvița, pe fondul…

VIDEO IPJ ARAD | Analiza activității în primele 7 luni ale anului 2026 | S-a intervenit la 9.239 de sesizări, din care 8.179 sesizate prin 112

0
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 28 august, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 7 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezent la conferință a fost și adjunctul IPJ Arad, comisarul șef de poliție Nica Ionuț. Conform analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în primele 7 luni ale acestui an au crescut intervențiile în cazurile de violență domestică, numărul ordinelor de protecție provizorii și al măsurilor preventive dispuse fiind semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.…

VIDEO ACTUALIZARE | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Chestor Dan Stoicănescu: „Au fost încălcate mai multe prevederi legale și procedurale în contextul evenimentului respectiv”

8 comentarii
Articol inițial, 27 august | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Un tămbălău care nu s-ar fi întâmplat dacă un bețiv din Curtici, fără permis, nu intra cu mașina-n șanț pe o stradă din Sântana Miercuri a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani din Curtici, care a fost implicat în două accidente rutiere la interval de câteva ore. Primul, autoprovocat, conducând băut și fără să dețină permis; al doilea, fiind pasager în autospeciala de poliție implicată în accidentul din fața Consiliului Județean Arad. Primul…

VIDEO Zeci de păgubiți au protestat în fața sediului fostei reprezentanțe KIA din Arad

0
Zeci de păgubiți au protestat vineri după-amiaza în fața sediului fostului dealer KIA din Arad (LUK MOTORS ROM ARAD), purtând pancarte și tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. Protestatarii cer ca ancheta să îi vizeze atât pe reprezentanții locali ai fostei reprezentanțe KIA din Arad (LUK MOTORS ROM AUTO SRL), cât și pe reprezentanții KIA…

Accident de muncă la Zărand | Un bărbat a suferit o amputație la nivelul brațului stâng și a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Timișoara

0
 Serviciul de Ambulanță Județean Arad a informat vineri dimineața că a intervenit de urgență pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 52 de ani care a suferit o amputație la nivelul membrului superior stâng în urma unui accident de muncă petrecut în localitatea Zărand din județul Arad. Bărbatul este angajat al unei societăți comerciale din localitate și se afla în timpul programului de muncă. Conform SAJ Arad, pentru gestionarea optimă a cazului și acordarea asistenței medicale de urgență, au fost mobilizate prompt resurse operative extinse: Echipajul medical de urgență B2 de la Substația Ineu Echipajul SMURD Criș Elicopterul SMURD (punctul…

Actualizare 1 Percheziții în vestul țării, inclusiv la Arad, într-un dosar vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor

0
În urma perchezițiilor efectuate la data de 27 august 2026, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 69.200 de euro și 207.500 de lei, aproximativ 350 de grame de aur de 14 și 18 karate, cabluri provenite din infrastructura feroviară, avize de însoțire a mărfii falsificate, precum și unelte. 10 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova. Totodată, 3 bărbați, de 51, 57 și 59 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria…
GLR Car Wash
Articolul următor „Beciurile domnești” din România – reminiscențe ale sistemului judiciar stalinist Apasă aici pentru a citi
Secret Link