Classix Lab 2026 ajunge în Arad

Classix Lab 2026 ajunge în Arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Parcurs național: Classix Lab 2026 ajunge în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad | Cinci orașe, cinci concerte și un program dedicat educației, producției artistice și dezvoltării profesionale.

În această toamnă, Classix își extinde activitatea la nivel național prin Classix Lab, un program care va conecta, în perioada octombrie–noiembrie 2026, București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad prin concerte, educație artistică, new media și dezvoltare profesională.

Dezvoltat la Iași începând din 2020, Classix a crescut de la un festival internațional de muzică clasică la un ecosistem cultural activ pe tot parcursul anului. După o ediție-pilot organizată în 2024 la Iași, Suceava și Vatra Dornei, cu 5 concerte, 25 de masterclass-uri și peste 2.000 de spectatori, Classix Lab devine în 2026 un program național de educație, producție artistică și dezvoltare profesională.

Ediția din 2026 cuprinde 5 concerte, 20 de masterclass-uri, 4 workshop-uri de videomapping și new media, 8 sesiuni de management cultural și 5 paneluri, cu participarea a peste 50 de artiști, mentori și experți din România și din străinătate.

„Classix a fost gândit de la început pe mai multe straturi care funcționează împreună: experiența de concert, educația, dialogul, tehnologia și, mai ales, întâlnirile dintre oameni care ajung să genereze colaborări noi. Classix Lab ne permite să ducem acest model mai departe și să conectăm cinci orașe prin același program. Ne interesează ca experiența Classix să nu se termine odată cu un concert, ci să poată deveni un context de învățare, de lucru și de dezvoltare profesională pentru noile generații”, a declarat Patricia Roxana Brohanschi, co-fondator și director general Classix.

Cinci orașe conectate prin muzică

Componenta concertistică a Classix Lab 2026 extinde universul Classix în cinci orașe din România, prin concerte găzduite de spații culturale de referință și locații neconvenționale, reunind artiști cu cariere internaționale și proiecte care continuă direcția interdisciplinară a platformei.

Pe 3 octombrie, la Ateneul Român din București, concertul Spectrum îi aduce împreună pe Dragoș Andrei Cantea, pianist român stabilit în Norvegia și co-fondator Classix, și cvintetul internațional de suflători V Coloris. Format din Ștefan Diaconu (flaut), Felicia-Gabriela Greciuc (oboi), Jonas Frølund (clarinet), Niklas Kallsoy Mouritsen (corn) și Constantin Barcov (fagot), ansamblul reunește muzicieni formați la instituții precum Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris și Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga și activi în orchestre europene precum Opera Regală Daneză, Copenhagen Philharmonic și Malmö Symphony Orchestra. Programul traversează creația românească și repertoriul european, de la Vasile Jianu și George Enescu la Ludwig van Beethoven și Francis Poulenc.

Pe 8 octombrie, la Sinagoga din Cetate din Timișoara, Duo Minerva (Austria), format din clarinetista Johanna Gossner și acordeonistul Damian Keller, revine în universul Classix cu concertul Hymne à l′amour. Cei doi muzicieni propun o formulă camerală mai puțin obișnuită, în care clarinetul și acordeonul deschid repertoriul clasic către influențe și sonorități diverse.

Pe 20 octombrie, la MINA Museum din Cluj-Napoca, Mustața lui Dali aduce în prim-plan o producție interdisciplinară originală, creată la intersecția dintre muzică orchestrală, literatură, arte vizuale și new media. Proiectul îi reunește pe scriitorul Lucian Dan Teodorovici, unul dintre autorii români contemporani traduși și publicați internațional, artistul vizual Felix Aftene, cu peste 40 de expoziții personale în Europa și America de Nord, Andrei Cozlac, artist new media distins de două
ori cu Premiul UNITER, și compozitorul Paul Pintilie, alături de muzicienii implicați în realizarea producției.

Pe 30 octombrie, la Sala Palatului Cultural din Arad, acordeonistul Almir Mesković, originar din Bosnia și Herțegovina și stabilit în Norvegia, și violonistul Daniel Lazar, originar din Serbia și stabilit, de asemenea, în Norvegia, aduc în Classix Lab experiența unei colaborări dezvoltate pe scene internaționale. Muzica celor doi pornește de la tradițiile balcanice, pe care le pune în dialog cu influențe clasice, improvizație și experiența artistică acumulată în spațiul nordic.

Seria concertelor Classix Lab se încheie pe 31 octombrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, prin întâlnirea dintre Dragoș Andrei Cantea și violonista Irina Mureșanu, muziciană de origine română stabilită în Statele Unite ale Americii. Cu o carieră concertistică internațională și o activitate academică desfășurată ca Associate Professor la University of Maryland, Irina Mureșanu va fi implicată și în componenta educațională a Classix Lab, transferând experiența artistică și pedagogică către noua generație de muzicieni.

Educație, new media și dezvoltare profesională

Educația a făcut parte din universul Classix încă de la primele ediții. Prin Classix-in-Art, platforma a dezvoltat de-a lungul anilor sute de sesiuni de masterclass și un program de burse pentru artiști emergenți.

Masterclass-urile se desfășoară în formate de lucru individual cu artiști internaționali, iar sesiunile de management cultural și panelurile vor aborda teme legate de dezvoltarea unei cariere artistice, producția culturală, antreprenoriatul creativ și relația dintre artă și noile tehnologii.

O componentă distinctă este dedicată unui grup de 8 artiști emergenți, 4 muzicieni și 4 artiști vizuali, care vor fi implicați direct în procese de mentorat, creație și producție. Aceștia vor lucra alături de profesioniști consacrați, vor contribui la dezvoltarea unor noi produse culturale și își vor putea extinde portofoliile și rețelele profesionale.

Despre Classix

Classix este un brand cultural care a adus împreună peste 480 de artiști internaționali din 27 de țări. Prin proiectele sale, Classix redefinește experiența muzicii clasice prin inovație, interdisciplinaritate și accesibilitate și o adaptează publicului contemporan. Încurajează dialogul, repoziționează muzica clasică din lumea elitelor și o aduce mai aproape de curioși, pasionați și exploratori, cu ajutorul noilor tehnologii și al artelor new media. Sloganul său, a contemporary classic affair, rezumă această perspectivă.

Classix Lab 2026 este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, implementat de Asociația Industrii Creative, cu sprijinul partenerului principal FEPRA, alături de Filarmonica „George Enescu” din București, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Forumul Cultural Austriac, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Universitatea Națională de Muzică din București.

Partenerii media ai proiectului sunt Radio România Cultural, Radio Clasic, AGERPRES, Bookhub, Cărturești, Elle, Fashion Premium Magazine, Happ.ro, ICONIC, InfoMusic, Libertatea, Liternet, Observator Cultural, Ringier, Romania Journal, Spotmedia și Zile și Nopți.

***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

***

Website: www.classix.ro
Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/
Instagram: https://www.instagram.com/classix.ro
Youtube: https://shorturl.at/louFW


 

Categorie: Cultură, Educație
Etichete: Arad, Bucuresti, Classix Lab 2026, Cluj-Napoca, iași, timisoara
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
„Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului – Adevăr, propagandă și Fake-News” | Prof. univ. dr. Lavinia Betea
Articolul următor
„Săptămâna prevenirii criminalității” s-a încheiat alături de elevii din Hălmagiu și Vârfurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

VIDEO Incendiu la un service auto din Pecica | Au ars 5 autoturisme, iar hala de 600 de metri pătrați a fost distrusă

0
Un incendiu violent a izbucnit marți seara la o hală din Pecica, spațiu în care funcționează un service auto. Flăcările se manifestă prin ardere generalizată, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, iar în interiorul halei se află mai multe autoturisme.  „La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul halei în care se află autoturisme, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați.…

Creștere a cazurilor de afecțiuni respiratorii, la Spitalul Județean | Recomandările medicilor

0
În ultima săptămână s-au prezentat la spital 93 de pacienți cu simptomatologie specifică afecțiunilor respiratorii de sezon. Medicii avertizează că numărul afecțiunilor respiratorii de sezon este în creștere, afectând într-o proporție semnificativă copiii. Medicii de medicină de urgență împreună cu medici pneumologi, pediatri și de boli infecțioase au efectuat investigațiile medicale în regim de urgență, 53 dintre pacienți fiind diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (viroze respiratorii, faringită, laringită, sinuzită…), 38 cu pneumonii și doi cu gripă. De asemenea, 41 dintre pacienții diagnosticați cu diferite afecțiuni respiratorii – din care 32 minori – au necesitat administrarea tratamentului sub…

VIDEO Un nou act de violență gratuită | Trei tineri de 19, 17 și 14 ani au fost reținuți de Poliție după ce au snopit în bătaie doi bărbați în halta Secusigiu

1 comentariu
Trei tineri din județul Arad,  de 19, 17 și 14 ani, sunt cercetați penal, iar doi dintre ei au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat fizic doi bărbați în halta CFR din Secusigiu. Incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 19:00, agresorii fiind identificați rapid de către agenții Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad. În cauză a fost deschis un dosar penal sub supravegherea procurorului de caz pentru a se stabili cu exactitate dinamica evenimentelor. IPJ Arad: REȚINUȚI PENTRU LOVIRE La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție…

Restricții de circulație în mai multe zone ale orașului pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026

0
În vederea pregătirii și desfășurării evenimentului „Târgul de Crăciun”, ediția 2026, care va avea loc în perioada 14 noiembrie 2026 – 3 ianuarie 2027, vor fi instituite restricții temporare de circulație rutieră. Prima dintre ele s-a dispus pe strada Ecaterina Teodoroiu, valabilă până în 17 ianuarie 2027. Suplimentar, circulația rutieră va fi închisă temporar în perioada 11 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în intersecția străzii Piotr Ilici Ceaikovski cu strada Ioan Rusu Șirianu, respectiv intersecția străzii Vârful cu Dor cu strada Ecaterina Teodoroiu. În același interval se va închide temporar Piața Pompierilor. Măsurile sunt necesare pentru amenajarea spațiilor destinate…

VIDEO Colegiul Național „Moise Nicoară” a inaugurat Biblioteca de Carte Veche „Cornelia Bodea”

0
Colegiul Național „Moise Nicoară” a inaugurat, luni 9 noiembrie, o nouă bibliotecă dedicată exclusiv colecțiilor de carte veche, bibliotecă care poartă numele academicianului Cornelia Bodea. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Național „Moise Nicoară” și Asociația „Susținem Excelența”, printre invitați numărându-se primarul Călin Bibarț, inspectorul școlar general Marius Gondor, Ionel Bulbuc, directorul Bibliotecii Județene A.D Xenopol, Ioana Nistor, documentarist în cadrul Bibliotecii Județene, membrii Asociației „Susținem Excelența”, profesori și elevi ai Colegiului. Având în vedere că zilele acestea Diana Achim își încheie mandatul de director al prestigiosului colegiu arădean, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a dorit să facă o trecere…

S-a semnat contractul pentru etapa a doua de lucrări la fostul Spital Municipal

0
Modernizarea fostului Spital Municipal intră în etapa a doua. După prima fază în care lucrările au vizat exteriorul clădirii, pot să înceapă lucrările în interiorul clădirilor. A fost semnat contractului în valoare de 16.931.855 lei (TVA inclus) pentru cea de-a doua etapă a investiției. Firma care va efectua lucrările în interior este TIN EXPERT CONSTRUCT SRL, înființată în 2016, cu sediul în localitatea Tureac din județul Bistrița-Năsăud, fiind specializată în antrepriză generală, proiectare, organizare de șantier și execuție. „A fost semnat contractul pentru etapa în care modernizăm saloanele și reorganizăm spațiile în care lucrează personalul medical. Pentru pacienți, investiția înseamnă…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

Ioan Slavici în memoria comunității | Evocare literar-istorică și premieră editorială la Șiria

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Comunei Șiria, organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 12:00, la Casa de Cultură „Ioan Slavici” din Șiria, proiectul cultural „Ioan Slavici în memoria comunității”, dedicat evocării vieții și operei unuia dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române. Evenimentul, organizat chiar în localitatea natală a scriitorului, își propune să readucă în atenția comunității personalitatea complexă a lui Ioan Slavici, scriitor, jurnalist, pedagog și om de cultură, valorificând atât dimensiunea literară a operei sale, cât și contribuția sa la viața intelectuală și…

GALERIE FOTO Anul viitor bem cu Ando! Consiliul Județean Arad declară 2027 „Anul Vinului Arădean – Podgoria Miniș-Măderat”, cu un program de 59 de evenimente

0
Consiliul Județean Arad declară 2027 „Anul Vinului Arădean – Podgoria Miniș-Măderat”, cu un program de 59 de evenimente  Consiliul Județean Arad a lansat marți, 10 noiembrie, la Secția de Artă a Complexului Muzeal Arad, conceptul „Anul Vinului Arădean 2027 – Podgoria Miniș-Măderat”, o inițiativă amplă de promovare a uneia dintre cele mai valoroase regiuni viticole ale României. Programul reunește 59 de evenimente și acțiuni punctuale, desfășurate pe parcursul anului 2027, prin care administrația județeană își propune să susțină producătorii locali, să dezvolte turismul viticol, să valorifice patrimoniul cultural și gastronomic, să consolideze relațiile economice și instituționale cu parteneri din țară…

Vineri 13, fără frică de ghinion | Clandestin Cinema organizează seară de film și DJ set la Habitat B1

0
Vineri, 13 noiembrie, Clandestin Cinema invită publicul la o seară dedicată misterului și atmosferei specifice uneia dintre cele mai superstițioase zile din calendar. Evenimentul va avea loc la Habitat B1, pe strada Hector nr. 1, începând cu ora 20:00. Programul serii include o proiecție de film, urmată de un DJ set susținut de Silktrick, un selector stabilit în București, pasionat de curiozități muzicale și de juxtapoziții îndrăznețe. În orașul său natal, îl poți găsi la pupitru în Expirat, ca rezident, sau, ocazional, în locuri mai intime ca Baraka sau Urbanist. Nu stăm pe sec. Primii 15 cinefili se încălzesc la un…

VIDEO Jackson Bazar Arad trece la nivelul următor | De la piața din 1994 la retailul viitorului

0
Jackson Bazar Arad redefinește viitorul retailului regional printr-o identitate vizuală modernă în alb și roșu și o transformare arhitecturală completă. „Începând de anul viitor, etapizat, facem o rebrenduire și modernizăm  vizual peisajul” – conform administratorilor societății.  O istorie de peste trei decenii se transformă într-un proiect comercial ultra-modern. Complexul din Strada Feleacului trece printr-un proces radical de rebranding și reconfigurare arhitecturală, devenind un pilon economic regional adaptat standardelor europene. Fondat în anul 1994 sub denumirea istorică de Expo Market Jackson, centrul comercial reprezintă unul dintre reperele incontestabile ale pieței din vestul României. Generații întregi de arădeni — clienți și comercianți…

VITALIS – consultații medicale gratuite, timp de trei zile, în Arad

0
Există lucruri pe care nu ar trebui să le amânăm niciodată. Sănătatea este unul dintre ele. În perioada 13–15 noiembrie, VITALIS – CONSULTAȚII GRATUITE aduce în Arad un eveniment dedicat prevenției, informării și accesului la servicii medicale. SĂNĂTATEA VINE ÎN MIJLOCUL COMUNITĂȚII TALE! Timp de trei zile, veți beneficia de: Consultații în 8 specialități: cardiologie, ortopedie, ginecologie, gastroenterologie, hematologie, endocrinologie, urologie și neurologie. Analize de laborator, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie. Servicii de stomatologie, alături de Dental Art Clinic. Îndrumare medicală și informații importante pentru prevenirea afecțiunilor. UNDE? Arad – Școala Postliceală „Theos Speranta” –…

Modificări temporare privind parcarea în zonele afectate de lucrările la rețeaua de termoficare din municipiu

0
Primăria municipiului Arad informează că, în cadrul proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, urmează să se desfășoare lucrări pe mai multe artere din municipiu în această perioadă. Lucrările se vor efcetua pe străzile Poetului, Tudor Vladimirescu, Corneliu Coposu, Miron Costin și Lacului, precum și în zona Casei de Cultură a Sindicatelor. În acest context, primăria a dispus modificări temporare privind parcarea în zonele afectate de lucrări. Pe strada Tudor Vladimirescu, intervențiile vor viza inclusiv intersecțiile cu străzile Andrei Mureșanu și Corneliu Coposu. Pe durata desfășurării lucrărilor, locurile de parcare de pe strada Tudor Vladimirescu, începând…
Wise
Articolul următor NETANYAHU la ONU – între apărarea Israelului și confruntarea cu lumea Apasă aici pentru a citi
Secret Link