Colegiul Medicilor Veterinari/DSV i-a făcut un duș felcerului Filon Crețiu de la Adăpostul Public Arad și acum e ca nou. Pentru ororile comise a fost puțin „mustrat”, o pedeapsă mai ușoară decât ar fi primit un copil care a spart, fără intenție, un geam cu mingea. Această sancțiune a fost aplicată la 5 luni la depunerea plângerii împotriva sa pentru că, nu-i așa, când e vorba despre „ființe” (animal sau om) nu ne grăbim nicăieri și orice criminal trebuie să aibă șansa să-și perfecționeze metodele de a comite orori.
Parcursul acestui caz a fost explicat în detaliu de colegul nostru Andrei Fuliaș (cel care a inițiat demersul legal) pe pagina sa de facebook:
„Întâmplător sau nu, exact astăzi se împlinesc 5 luni (CINCI LUNI!) de când am trimis plângerea pe numele celui care se pretinde a fi medic veterinar la Adăpostul public Arad, către Direcția Sanitar Veterinară – Colegiul Medicilor Veterinari, Poliția Română, Primăria Municipiului Arad și SC Gospodărirea Comunală Arad SA.
Așa cum am explicat și atunci, pe 26 martie 2021, am trimis un document de opt pagini, în care am explicat cât se poate de clar situația din presupusul adăpost și situația presupusului veterinar, respectiv starea în care individul a adus mai mulți căței adoptați de către AR No One’s Best Friends Rescuers, prin mine, în calitate de președinte prin și mama mea, Rodica Fuliaș, în calitate de secretar al asociației. Vă spun sincer că mă îndoiesc de faptul că cei de la Colegiul Medicilor Veterinari/DSV au privit vreodată, de când lucrează ei acolo, vreo plângere mai bine scrisă și documentată, decât cea trimisă de mine. Documentul în sine, adică plângerea, a fost însoțit de o serie (adică zeci) de alte documente, printre care vorbim despre fișe medicale, necropsii, facturi, poze, filmări etc.
Cum spuneam, a durat fix cinci luni, de când am trimis plângerea, până când am primit răspunsul de la Colegiul Medicilor Veterinari/DSV. Mai primisem un răspuns de la Poliție, pe 27 aprilie, prin care mi se comunica faptul că a fost deschis un dosar penal, dar de atunci, nimic. De la Primăria Municipiului Arad, doar promisiuni goale, până s-au văzut scăpați de noi, apoi… liniște. De la Gospodărirea Comunală, evident, nimic. Acolo, între timp, s-a schimbat și directorul. Îl cunosc bine pe noul director și știu că e un tip bine intenționat, dar în același timp știu că nu prea poate face el prea multe, nu fără primărie.
Dar să revenim la Colegiul Medicilor Veterinari/DSV. În primă fază, a durat DECÂT 15 zile (26 martie – 9 aprilie), până când plângerea mea a fost înregistrată. Au durat alte câteva luni, până la audieri. Aici trebuie să menționez și faptul că, la una din audieri, pur și simplu am uitat să ajung. Dar asta a fost, cumva, și din vina unui individ de la DSV, care n-a catadicsit să mă cheme oficial la audieri, eu aflând întâmplător, de la unul din medicii din Comisia de Deontologie și Litigii. Fie! Îmi asum eu treaba asta. La a doua audiere, evident, aceeași treabă, n-am primit nimic oficial, cum că sunt chemat la audieri, ci am aflat la fel, de la unul dintre medici. Măcar de data asta am fost inspirat să-mi pun un „reminder” pe telefon, ca să-mi amintesc cu o zi înainte. Am mers la comisie și mi-am susținut cazul… sau, mai bine zis, cazurile. Au fost cinci medici prezenți, iar după aproximativ o oră în care au le-am explicat și descris situația, cu documentele în față, toți îmi dădeau dreptate, considerau că lucrurile nu sunt în regulă și că trebuie făcut ceva, că trebuie luate măsuri. Între timp, din ce știu eu, s-au mai descoperit niște nereguli la Adăpost. Nereguli care, dacă ne uităm pe răspunsul primit de mine, nu cred că au fost luate în considerare. De fapt, putem trage ușor concluzia că nici multe dintre cele semnalate de mine inițial nu au contat prea mult, în final.
Acestea fiind spuse, Comisia de Deontologie și Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari a decis că măcelarul de la adăpostul public merită o MUSTRARE. Aș fi tentat să spun că tot e ceva, fiindcă e pentru prima oară când se ia vreo decizie împotriva acestui individ. Pentru cei mai puțin familiarizați cu termenul „mustrare”, vă spun că e un fel de „atras atenția”. Adică, presupusul veterinar al Adăpostului Public a fost atenționat că lucrurile nu sunt în regulă. Probabil că, la următoarea plângere, decizia va fi mai drastică. Probabil. Nu e nimic sigur, iar asta m-au lămurit cei de la Comisie, din moment ce, la audieri aveau o atitudine, iar în decizie… vedem ce scrie. Știu și cum au decurs lucrurile și cine cum a votat. Le mulțumesc celor doi medici veterinari din comisie care au avut intenția și care s-au exprimat în favoarea unei decizii mai drastice. Din păcate, „veteranii” din comisie au înclinat balanța spre o banală mustrare. Că, na, de ce să-i mai doară pe ei capul? Ba chiar cred că, fiind din aceeași generație cu „măcelarul”, au aceeași mentalitate potrivit căreia, câinele trebuie să șadă într-un lanț, în fundul curții, iar de sterilizat, „e în regulă” și cu metodele de acum un secol, când nu era vreo diferență între a castra un câine sau a castra un porc.
Dacă sunt mulțumit de decizie, probabil că deja v-ați dat seama din text… Evident că nu. N-am cum să fiu mulțumit că, un individ care a mutilat sute de câini, care a provocat decesul altor câteva sute de câini, scapă cu o banală mustrare.
Dar, în același timp, consider că e un început. Un pas înainte. Un pas mic, minuscul, dar e înainte.
Să nu mai vorbim și despre faptul că, deși nenorocitul ăsta de răspuns a fost întocmit pe 21 iulie, a ajuns la mine după o lună și cinci zile. L-o fi cărat un melc de la Arad și până la Pecica.
În final, vreau doar să vă spun că tot ce se întâmplă în Adăpostul Public din Arad se întâmplă cu complicitatea (directă sau indirectă) și cu largul concurs al mai marilor Primăriei Municipiului Arad. Oameni care închid ochii și nu fac absolut nimic concret, sau poate chiar mai rău. Oameni care promit că vor lua măsuri, care se prefac că fac și dreg, dar când tragi linie, vezi că totul a fost doar praf în ochi, trei poze și o filmare, câteva cuvinte „dulci”, iar toate astea doar pentru a mai trage de timp, pentru a mai „liniști apele” și în speranța că totul va fi uitat cu trecerea timpului, ei văzându-și bine-mersi de scaune și de făcutul de nimic concret în continuare.
V-am promis și atunci, vă promit și acum: nu s-a terminat și nu se va termina aici povestea asta. Am așteptat, cumințel… v-am dat răgaz, v-am lăsat atâtea luni și nu puteți spune că n-ați avut suficient timp să luați măsuri, să începeți proceduri, să încercați măcar să ne arătați că faceți ceva în acest sens. Ați făcut NIMIC. De acum, vă promit că vă iau în șuturi!
P.S. – Și, nu, vă rog să nu-mi veniți cu texte cum că „măcelarul” are „spate” și alte rahaturi de genul ăsta și că de aceea nu se iau măsuri mai drastice sau nu se face nimic. N-are nimic! „Spatele” lui este, de fapt, indolența, miserupismul și incompetența altora, a celor care pot face ceva, dar care ridică din umeri, care mint că vor face și vor drege, dar care nu mișcă un deget.
P.P.S. – Ce am uitat să vă spun este și faptul că, încă de la bun început, noi am pornit singuri pe drumul ăsta și singuri am rămas până la final. Eu am început demersurile împotriva acestui individ înainte să apară mult mediatizatul caz „Zeus” și am mers cu el până la ceea ce acum pare „finalul”. Dar, vă promit că suntem departe de final! În cazul „Zeus”, m-am alăturat fără să clipesc și, împreună cu Arpi Nistor și Laura Crivat, am demarat alte demersuri, pentru alte plângeri, de la alți oameni care au avut situații similare cu presupusul veterinar al Adăpostului Public. Am strâns o mulțime de cazuri și, împreună cu Laura, le-am așezat frumos în jurul lui „Zeus”. Totul a ajuns la Colegiul Medicilor Veterinari. Ba chiar, la audieri, am readus în discuție acele cazuri și am dat acolo numele mai multor persoane care au fost de acord să vină alături de noi, în aceste demersuri. Surpriza neplăcută a fost când am aflat că doamna care îl adoptase pe Zeus și care, la momentul nenorocirii, ne cerea ajutorul, ne striga „faceți ceva”, iar noi am făcut, a decis să-și retragă plângerea. Pur și simplu! Nu mă interesează câtuși de puțin motivele pentru care a decis să-și retragă plângerea. Pentru mine, un tip care mă consider hotărât și pentru care cuvântul e cuvânt, nu există scuze. Prin retragerea plângerii din cazul „Zeus”, toate celelalte cazuri strânse de noi s-au „dărâmat” ca un castel din cărți de joc în bătaia vântului, fiindcă totul era centrat în jurul acelui caz, restul fiind „bonus”. Așadar, cum ziceam, singur am început, singur am rămas și probabil singur voi duce la final acest demers. Iar acest „final” va fi doar atunci când individul nu va mai fi acolo și când lucrurile se vor schimba. Iar schimbarea nu necesită bani, ci doar bunăvoință, disponibilitate și implicare.”
Articole asociate:
