Competențele-cheie ale adulților cu vârste între 16-65 de ani din România vor fi evaluate în cadrul programului PIAAC – „PISA pentru adulți”

competențele-cheie ale adulților cu vârste
Ared
Distribuie:

România intenționează să adere la Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC), program prin care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) evaluează competențe-cheie ale adulților cu vârste între 16-65 de ani, potrivit unei note de informare inclusă pe agenda ședinței de joi a guvernului. PIAAC este o „PISA pentru adulți”, una dintre principalele evaluări în domeniul educației și formării dezvoltat de organizația internațională, aflat acum în al doilea ciclu de studiu.a anunțat Ministerul Educației.


PIAAC evaluează capacitatea populației adulte în trei zone-cheie: citire, calcul, capacitatea de rezolvare a problemelor. Programul evaluează capacitatea persoanelor de a utiliza competențele aferente în mediul familial, la muncă, respectiv în societate. În prezent, peste 40 de țări și teritorii participă la evaluarea internațională.

Nota de informare precizează că de participarea României la PIAAC să se ocupe împreună Ministerul Educației și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, „având în vedere plaja de vârstă a populației țintă, precum și gradul înalt de complexitate”. 


Ce presupune organizarea PIAAC la nivel național, potrivit notei ministeriale

  • Fiecare țară participantă trebuie să stabilească o rețea de instituții care să asigure coordonarea și gestionarea PIAAC și să desemneze un centru național care este responsabil pentru implementarea PIAAC, în conformitate cu standardele și orientările internaționale care sunt concepute pentru a asigura comparabilitatea și calitatea rezultatelor.
  • Pe lângă sarcinile de gestionare, coordonare și comunicare, centrele naționale sunt responsabile de aplicarea eșantioanelor naționale, de traducerea și/sau adaptarea instrumentelor cognitive și a chestionarelor, de coordonarea administrării atât a studiului de teren, cât și a studiului principal, de gestionarea aspectelor operaționale legate de tehnologie, de pregătirea și transmiterea unui fișier național de date către consorțiu, de revizuirea rezultatelor naționale și internaționale și de pregătirea rapoartelor naționale.
  • Toate centrele naționale sunt conduse de un manager național de proiect (NPM), care este sprijinit de o echipă care include un coordonator IT, un manager național de eșantionare (NSM) și un manager național de date (NDM).”

Participarea României în acest program presupune costuri financiare 

Participarea la PIAAC presupune două tipuri de cheltuieli – cele de punere în aplicare a evaluărilor la nivel local, de circa 2,5 milioane de euro, respectiv cele „internaționale”, de circa 600.000 de euro. Potrivit notei de informare:

„Toate țările care participă la PIAAC oferă o contribuție financiară care acoperă costurile internaționale ale programului, și anume costul secretariatului OCDE și costul contractanților internaționali responsabili cu dezvoltarea și gestionarea anchetei, de aprox. 600.000 euro. Pe lângă aceste contribuții, țările vor trebui să suporte costurile pentru punerea în aplicare a PIAAC în contextul lor național, respectiv circa 2,5 milioane euro conform estimărilor, suma finală urmând a fi determinată ulterior”.


PIAAC se află  în cel de-al doilea ciclu de studiu

Primul ciclu s-a desfășurat în 2012-2018 și a crescut de la 24 de economii în prima rundă (2011-2012) la 39 de economii în ultima fază a ciclului. Al doilea ciclu a început în 2018 și, potrivit notei citate, este implementat în 32 de țări, iar rezultatele primei runde sunt așteptate pentru 2024. Nota precizează că România a primit invitație pentru a participa la o a doua rundă de colectare a datelor, care „se preconizează că va avea loc în perioada 2024- 2029, cu colectarea datelor din ancheta principală în 2027-2028”.


 

 

Categorie: Educație
Distribuie:
Articolul anterior
COLEGIUL NAȚIONAL „MOISE NICOARĂ”. SERBARE de CRĂCIUN, MOMENT ARTISTIC, cu profundă VIBRAȚIE EMOȚIONALĂ  
Articolul următor
Retrospectiva anului 2023 cu Post-Educația

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UVVG
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

PNL adună semnături pentru subtraversare rutieră la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu

0
Arădenii sunt chemați să susțină două investiții importante pentru oraș, promise de majoritatea candidaților la alegerile locale. La propunerea președintelui Organizației Municipale PNL, Sergiu Bîlcea și a vicepreședintelui Mihai Pașca, Biroul Municipal PNL a votat pentru demararea strângerii de semnături pentru realizarea unei subtraversări rutiere la Podgoria, între Corneliu Coposu și Iuliu Maniu și pentru realizarea parcării subterane în Piața Avram Iancu.  „Cele două proiecte au fost susținute atât de PNL cât și de alte partide și candidați în campaniile electorale, totuși nu au fost transpuse în proiecte concrete. De aceea, am decis să solicităm arădenilor, organizațiilor non-guvernamentale și mediului…

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…
Krak
Articolul următor Restricții de circulație de ,,Revelion 2023 -2024” Apasă aici pentru a citi
Secret Link