Complex sportiv naţional de nataţie la Arad, ambiţia lui Viorel Bitang

complex sportiv naţional de nataţie
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Cu cele două bazine de înot închise de care dispune, plus unul în aer liber, la Pădurice, Aradul se numără printre oraşele cu potenţial important în nataţia românească. Profesorul Viorel Bitang, antrenor al secţiei de înot de la CSM Arad, profită de vizita recentă, de la Arad, a Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, pentru a repune în discuţie un proiect mai vechi dar la fel de actual, înfiinţarea în oraşul nostru a unui complex sportiv naţional: „O să discut cu ministrul pe această temă, ar fi nevoie de o hotărâre de guvern pentru trecerea unor baze sportive ale municipalităţii sau ale unor cluburi în administrarea MTS-ului, iar atunci acest proiect ar putea prinde viaţă şi la noi. Vreau să facem acest complex pentru a crea condiţii de pregătire cât mai bune, astfel ca loturile naţionale şi olimpice să se poată pregăti la Arad. De asemenea, se pot aduce îmbunătăţiri infrastructurii actuale, în special de la bazinul „Delfinul””, a declarat Bitang. Altfel, sportivii săi se pregătesc pentru prima competiţie importantă din calendarul intern 2020, Campionatul Naţional în bazin de 50 de metri (juniori, tineret şi seniori), programat în perioada 29 septembrie – 3 octombrie la CSNB Lia Manoliu. Înotătorii CSM-ului arădean se pregătesc pe plan local, la bazinul “Delfinul”, singurul impediment al acestei perioade fiind, bineînţeles, lipsa unor întreceri cu caracter de verificare.

Cinci pentru primele Naţionale: Andreea Popescu, obiective importante

Pandemia de coronavirus şi efectele sale, incluzând aici toate măsurile şi protocoalele impuse de autorităţi, nu au permis sportivilor să participe la măcar un turneu de pregătire, astfel că debutul în noul sezon va fi puţin mai abrupt decât de obicei. Sportiva numărul 1 a secţiei, Andreea Popescu trebuia să participe la începutul lunii septembrie la cantonamentul CNOPJ (Centrul Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor) de la Izvorani, alături de ceilalţi componenţi ai lotului, dar stagiul s-a anulat din aceleaşi motive expuse mai sus: “Poate că este mai bine că nu merge la Bucureşti, pentru că aşa trebuia să o însoţesc, iar pregătirea celorlaltor sportivi avea pe undeva de suferit. Se antrenează foarte bine şi aici, atât ea cât şi colegii ei şi aşteptăm cu nerăbdare primul campionat naţional, de la sfârşitul lunii viitoare. Vor merge, la acest prim concurs, cinci sportivi, Andreea Popescu, Patrick Kugelman, David Crişan, Rad Lucas şi Dacian Codrean. Obiectivele Andreei sunt titlul la tineret şi o medalie la senioare, iar cu ceilalţi ne propunem clasări cât mai sus”, mai spune Viorel Bitang, articol postat pe pagina oficială a clubului.

Categorie: Sport
Etichete: andreea popescu, csm arad, Lucas Rad, Viorel Bitang
Distribuie:
Articolul anterior
Liga a III-a propune un nou format
Articolul următor
Americanca de 1, 90, Angela Beadle va evolua pentru FCC Baschet Arad!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
Bodyguard Elite
Articolul următor Un accident rutier a creat haos în Seleuș [FOTO] Apasă aici pentru a citi
Secret Link