[Actualizare]
Ziua 5 a controalelor în centrele de îngrijire: amendă de 50.000 de lei pentru lipsa autorizației de incendiu, altă amendă pentru camere video puse necorespunzător și un dosar penal pentru încălcarea art. 56 din Legea 333/2003 republicată, în speță s-a constat montarea unor sisteme de supraveghere video fără respectarea prevederilor legale. Dacă tot aveau camere de supraveghere, „organele” puteau verifica și înregistrările să vadă cum erau tratați beneficiarii. Altfel, dacă erau montate (fie și ilegal), dar nu înregistrau, fiind montate de formă și pentru a-i speria pe beneficiari, au făcut dosarul penal degeaba.
Conform raportărilor comisiilor de control a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, care funcționează pe raza județului Arad, rezultatele activităților desfășurate în ziua 5, 14.07.2023, sunt următoarele:
⦁ 14 centre controlate;
⦁ Nu au existat centre cărora să le fie suspendată activitatea;
⦁ În urma diferitelor abateri constatate, au fost acordate avertismente și amenzi în total de 126.000 lei. Un centru pentru copii a primit o amendă de 50.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. În cazul aceluiași centru, dar și în cazul unui cămin pentru persoane vârstnice, polițiștii au întocmit câte un dosar penal pentru încălcarea art. 56 din Legea 333/2003 republicată, în speță s-a constat montarea unor sisteme de supraveghere video fără respectarea prevederilor legale;
⦁ Două centre au primit doar avertismente, însă unul dintre ele este centrul pentru persoane vârstnice unde a fost deschis un dosar penal. Alte cinci centre au primit amenzi mai mici sau egale cu 5.000 lei;
⦁ În cazul tuturor centrelor verificate au mai fost aplicate avertismente sau măsuri administrative de remediere a deficiențelor.
Cea de-a 4-a zi a controalelor în azilele de bătrâni
Conform raportărilor comisiilor de control a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, care funcționează pe raza județului Arad, rezultatele activităților desfășurate în ziua 4, 13.07.2023, sunt următoarele:
- 10 centre controlate;
- Nu au existat centre cărora să le fie suspendată activitatea;
- În urma diferitelor abateri constatate, au fost acordate avertismente și amenzi în total de 270.000 lei. Un centru pentru vârstnici a primit amenzi totalizând 100.000 lei, din care jumătate pentru nefuncționarea iluminatului de securitate conform reglementărilor tehnice în vigoare și pentru că în încăperea unde funcționează centrala termică sunt amplasate materiale care nu au legătură funcționarea acesteia (ISU), 35.000 lei din partea Direcției de Sănătate Publică și 15.000 din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului pentru diferite abateri constatate în privința unor condiții igienico-sanitare necorespunzătoare. Un alt centru pentru persoane vârstnice și unul pentru copii au primit amenzi a câte 50.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.
- Trei centre au fost amendate cu sume mai mici sau egale cu 5.000 lei;
- În cazul tuturor centrelor verificate au mai fost aplicate avertismente sau măsuri administrative de remediere a deficiențelor.
Biroul de presă al Prefecturii Arad
Articole asociate:
- Ziua 3 de controale în centrele arădene pentru vârstnici s-a încheiat cu avertismente și amenzi în sumă totală de 257.900 lei
- Controale în centrele rezidențiale arădene pentru vârstnici! Autoritățile au dat amenzi
- Alte 13 centre de vârstnici din județul Arad au fost controlate. S-au aplicat avertismente și amenzi în valoare totală de 197.400 lei
-
Și-au trezit brusc câinii și i-au asmuțit pe centrele pentru vârstnici. Dar au soluții?