Livia Ciupav este din Arad și a absolvit Facultatea de Fizică și de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A publicat volumele: „Obsesii”, Ed. Lumen, Iaşi, 2007; „calendar de ceapă/ onion calendar”, Ed. Remus, Cluj-Napoca, 2010; „Hainele de moarte”, platforma de ebook-uri a Bibliotecii Județene Arad, 2018; „Mai mult ca Perfectul”, Ed. Paralela 45, Pitești, 2018; „#good vibes with … Mai mult ca Perfectul”, Ed. Paralela 45, Pitești, 2019; „când pe-o frunză, când pe alta”, Ed. Pim, Iași, 2020. A participat la atelierele Mornin’ Poets, Creative Writing Sundays și la Atelierul de literatură pentru copii cu Diana Geacăr (Revista de povestiri). Textele de mai jos fac parte din volumul în lucru „kizomba-n grădină” (Kizomba este un stil de dans african, originar din Angola. Kizomba este cunoscut pentru ritmul lent și pentru mișcările de îmbrățișare strânse între parteneri).
***
un simplu reel cu niște dansatori portughezi
(dreapta băiatului coborând încet
pe omoplatul stâng al fetei
înainte lateral înapoi
și-ntreg spațiul dilatându-se
contractându-se miraculos
în timpul unui ocho)
îmi spun pașii ăștia o să-i fac și eu
nu poți rânjește un drăcușor
ba da i-o tai
setez un memento pentru ziua de joi
la telefon cineva-mi dictează o adresă
nu poți ba da
(căutare kizomba pe youtube
peste două milioane rezultate returnate)
plec la job mă întorc acasă
adorm și visez că dansez
nu poți ba da
dansez și-n timpul cafelei de dimineață
plec la job dansez mă întorc acasă
peste exact un an
o mare tornadă mă ia pe sus
cu tot cu pașii mei de dans
***
vă certaţi deja înainte să se răcească zaţul cafelei
e plictisit n-are chef să coboare ţi-a mai spus-o
du-te tu la întâlnire cu şobolanul din pivniţă
te tachinează el sau poate nu
treci dincolo trântind uşa
zdrăngănind sticlele din sacoşă
doar–doar vei alunga spiritele necurate
slalom
printre sacii de detergent baxurile de hârtie igienică
borcanele de ciuperci pachetele de orez făină mălai
şi compoturi
provizii de criză
(de câte ori asculţi ştirile
goleşti rafturile supermarketului)
conserve eşecuri dorinţe gânduri
şi visul în care
se aventurează alături de tine în măruntaiele casei
poate chiar te sărută
mai mult decât formal din vârful buzelor
aşa cum n-a mai făcut-o de nu mai ţii minte când
(clipă alunecoasă ca o coadă de peşte)
lumina slăbeşte mai apoi se stinge cu totul
iar s-a ars mama lui de bec economic
mai bine cumpărai unul de la ruşi
singură
ca şobolanul care amuşină ieşirea
prin tunelul cu muchii
cauţi răspunsuri la întrebări cu degetele tale oarbe
şi mirosul de putred
te izbeşte ca o toamnă târzie
singură
cu durerea ta de genunchi
echilibristică
gust de mucegai
prin mâzga rece îmbibată cu pânze de păianjen
şi iarăşi te întorci
la cearta începută şi neterminată
***
sărind din mașină direct în colbul uliței
alergând spre poartă trăgând de ea
strigând bunicăăă cu toată puterea mea de copil
strecurându-mă prelingându-mă
printre scândurile gardului
(doar lemn putred) direct în grădină
(nucul scuturându-și crengile prin acoperiș)
și frunzele foșnind daaa
în grădina fermecată e întuneric
în grădina fermecată e răcoare
în grădina fermecată nu sunt singură
în grădina frunzelor ascult
fiecare frunză ce precede altă frunză
frunză îmbrățișând altă frunză
frunză în fața altei frunze
un doi trei punctez
(prima lecție de kizomba frunzelor)
ritmul nu e doar în capul meu e real
grădina secretă respiră transpiră tresare
și toate frunzele-mi răspund daaa
într-o grădină plină de frunze
încet-încet devin și eu frunză
o singură frunză mutată din loc
poate schimba configurația inițială
(kizomba frunzelor de toamnă)
o frunză rostogolindu-se
izbindu-se de niște ziduri invizibile
și-ntr-un târziu eliberată
ca un zmeu de hârtie deasupra mării
***
dacă și dumnezeu rămâne mic
nu-ți dai seama cum te-ai face bine
seara te întorci în camera cu numărul șapte
(gânduri autoreplicându-se în cloud)
înghiți pastila și aștepți revelația
imediat nanoboți intravasculari
încep scanarea monitorizarea analiza
și prezic intenția ta cu acuratețe de 100%
salvându-te în ultimul moment
de o soartă nefericită
nici n-ar da bine să mori
când planeta întreagă
nu vrea să audă de moarte
deschizi ochii respiri te întorci
doza de fericire injectată regulat
uiți orice atingere
***
drum de țară
străbătând valea pârâului
cruci de lemn indicatoare șterse
podețul și undeva în dreapta
craterul înconjurat de o apă mâloasă
pompând dioxid de carbon
apă care vorbește
celui ce știe
să pună întrebarea potrivită
și să asculte răspunsul
ușoară amețeală închipuire
uneori ciobanii găsesc
păsări moarte
prinse în ghimpii uscați
peste umărul meu bunică-mea
bolborosește ca un ochi
de vulcan noroios
pierdut în fâneață
printre furnici și cosași
încearcă să-mi spună
ceva important
Mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST AICI
