Mă numesc Steliana. Mulți obișnuiesc să-mi spună Steli. Am șaptesprezece ani și sunt elevă în clasa a XI-a E la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad, la filologie. Ador să călătoresc, ador aglomerația, presiunea. Pe lângă astea mai ador limba spaniolă. Am trei caracteristici bine definite: ambiția, sinceritatea (uneori prea sinceră) și spontaneitatea. Acestea se reflectă zi de zi în activitatea mea. Caut, mereu, frumosul, originalitatea, inovația adevărul și căldura (și la propriu și la figurat). Recunosc, sunt o iubitoare de lumină. Sunt o amatoare a călătoriilor cu prietenii: cât mai departe, cu un playlist latino-american pe fundal, o fugă pe plajă urmată de o baie în mare unde îți uzi blugii și ieși pe nisipul ud cu alge între degetele de la picioare pe malul Mării Baltice. Așa-mi petrec eu viața: într-o zarvă liniștitoare. Și iată că, în toată zarva asta, totuși, scriu. De ce scriu? Pentru că, astfel, pot crea o lume a mea care poate fi cunoscută de toți. Prezentă în antologiile „reStart 2021”, „reStart 2022” și „reStart 2023”, coordonate de Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu și editate de Ioan Matiuț.
![[CRITIC GUEST] Steliana Dalcă: „Dragoste de cartier”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2024/02/Steliana-Dalca.webp)
Dragoste de cartier
Se îmbracă repede, își pune cravata, își ia pantofii și se îndreaptă spre oglindă. Se dă cu cel mai scump parfum pe care îl cumpărase nu demult, cu siguranță pentru a impresiona vreo domniță. Eduard pleacă de acasă fără palton. „E 10 octombrie, ora 21:00, nu poate fi atât de frig. Puțin răcoare”, își spune Eduard în timp ce încuie ușa pe dinafară.
Într-o jumătate de oră, Eduard intră într-un local de lux, de pe o stradă lăturalnică a Barcelonei. Se așază la o masă alături de prietenii săi care-l așteptau în compania unor fete pe care le cunoscuseră de vreo cinci minute.
La masa alăturată era o domniță înconjurată de alte fete care o priveau cu admirație. Într-adevăr, arăta al naibii de bine: purta o rochie neagră din satin care-i lăsa piciorul drept la vedere, pantofi stiletto de catifea neagră, un colier de perle la gât, manichiură impecabilă, părul șaten închis lăsat pe spate și numai bucle, buzele cu roșu închis și, în rest, smokey-eyes. Părea o pisică neîmblânzită.
Eduard nu-și poate lua ochii de la ea. Brusc, se ridică și merge hotărât spre ea. În fața lui se vâră imediat un tânăr cu un mers de stradă de parcă-și bătea joc de asfalt, care o ia în poală pe domniță. În acel moment, Eduard o ia razna. Parcă-i luase tot ce-i era mai sfânt! „Dacă nu îi iau femeia, măcar sticla de pe masă”, își spuse Eduard. Făcând doi pași spre masă, ridică domnița de pe piciorul tânărului și-l trântește la pământ pe golan cu tot cu scaun și cu paharul de vin pe care-l ținea în mână acum cinci secunde.
— N-ai voie să pui mâna pe ea, nenorocitule. Praf te fac!
Tânărul necunoscut se retrage cu nasul plin de sânge, un sânge negru care-i curge printre dinți, pe la colțul gurii, până pe gât, pătându-i cămașa albă.
Domnița, adică Yolanda, nu pare deloc impresionată nici de tânărul avariat și nici de curajul nejustificat (încă) al lui Eduard.
— Nu ar trebui… începuse Eduard.
— Nu-mi spui tu ce să fac!, sări Yolanda cu o eleganță în privire greu de descris.
— Dar te priveam de când am venit aici… continuă, calm, Eduard.
— Cum mă priveai? Îi adresă această întrebare, nesigură pe ea.
— Așa cum te privesc acum!
— …
— Te afișezi cu unul…
— Dacă mă afișez cu unul îl fac cățelușul meu! După aia plânge prostul, zice că îi pare rău.
— Vorbește orgoliul, asta nu ești tu!
— Mă cunoști de zece minute, omule!
— Și ce?
— Asta e dragoste de cartier!
Se face un moment de liniște. Yolanda ia un servețel pătat de sângele nenorocitului, notează ceva cu un pix care, mai degrabă, rupe șervețelul, i-l pune lângă batista sacoului și pleacă fără să-i mai spună ceva.
Eduard iese în stradă. Se vede singur în marginea drumului, scoate șervețelul ca să vadă ce îi scrisese domnița pe care nici măcar nu știe cum o cheamă.
Pe șervețel putea fi scris numărul ei de telefon, numele ei complet și adresa ei. O înjurătură de fericire îi trece prin cap. Tare mult ar vrea să i-o trântească în fața fetei cu șervețel. Fără să dezvăluie șobolanilor de la colțul străzii ce este scris pe șervețel, o ia la fugă spre mașina lui. Își spune în gând doar „Te-am pupat, nebuno! Tu ești pofta inimii! Azi e prima seară, sper nu ultima oară!!”
Fotbal, nimic logic
Stau de vorbă cu Narcisa în parc. Îmi zice că a fost seara trecută la meci. Povestește de zor că „Tulai, Doamne ce frumos era portarul!”. Stau și mă minunez, întrebându-mă „Oare a mers la meci pentru portar sau ca să mai iasă din casă, să nu zică lumea că a murit?” O întrerup repede:
– Nu înțeleg! Nu înțeleg!!
– Ce? Ce nu înțelegi?
– Fotbalul!!!
– Nici eu! Dar înțeleg portarul! E frumi rău de tot!!!
– Dă-l naibii de portar!!
– Dar nici fotbalul nu e de neînțeles. Ce nu e clar?
– Totul!
– Păi, ce vezi tu la un meci de fotbal și nu înțelegi?
– Eu văd o turmă de oameni, care fug ca nebunii după o minge! Nimic logic!
– Da, dar oamenii ăia dau totul pentru fotbal!
– Văd! Se tăvălesc, leșină, se lățesc pe mijlocul terenului… transpiră!!
– Ei, ha!! Știu că, ție îți place baschetul, dai tot ce e mai bun din tine pentru baschet! Văd asta!
– Adevărat!
– Nu mă mai întrerupe!
– Mă scuzați, madam Narcisa!
– Na, vezi? Am uitat ce am vrut să zic!
– Oricum era despre fotbal și eu nu înțelegeam!
Ne despărțim imediat. Eu o iau în dreapta, ea în stânga. Peste vreo trei ore mă sună Narcisa:
– Ce faci?
– …
– Te-am întrebat ce faci?! Surdo!
– N-am semnal așa bun!
– Ești culmea!
– De ce?
– De aia!
– De care aia?
– De-a dracului ce ești!!
– Știu, știu! Mi s-a mai zis!
– Lasă asta! Vrei, totuși, să mergem miercuri la meci?
– O zici așa, de parcă ai știi deja că te refuz!
– Păi, știu!
– Atunci de ce ai mai întrebat?
– Ca să te enervez!
– Reușești!
– Știu!
– Hai, lasă-mă!
Închid telefonul în secunda doi și mă strâmb către ecran. Știu că nu ajută la nimic, dar de ce să nu o fac? M-a sunat doar să-mi vorbească din nou de fotbal! Până la urmă, am obosit și eu cu o așa prietenă neghioabă.
Mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST AICI
