Criza Israelului – avertismentul venit chiar din interiorul statului evreu

Criza Israelului – avertismentul venit chiar din interiorul statului evreu | Editorialul jurnalistei Carolina Landsmann din Haaretz reflectă anxietățile unei părți a societății israeliene 

Haaretz Newspaper – Carolina Landsmann – May 01, 2026:

«…. „L’etat c’est moi,” Netanyahu has implied for almost two decades, with his supporters following suit. And now it is true. The state is him. Ironically, this unification of the man and the state is becoming obvious as the former nears his end („the end of the Netanyahu era”). In practice, both of them are „dying” before our eyes – Netanyahu the man and the legend of the state’s founding father, Theodor Herzl.»

«„Statul sunt eu”, a insinuat Netanyahu timp de aproape două decenii, susținătorii săi urmându-i exemplul. Și acum este adevărat. Statul este el. În mod ironic, această unificare a omului și a statului devine evidentă pe măsură ce primul se apropie de sfârșitul său („sfârșitul erei Netanyahu”). În practică, amândoi „mor” sub ochii noștri – Netanyahu omul și legenda părintelui fondator al statului, Theodor Herzl.»

Textul de mai jos este construit în jurul articolului publicat în cotidianul Haaretz de jurnalista Carolina Landsmann, la 1 mai 2026, cu titlul „Netanyahu Will Go, but the State Will Die With Him”. Textul jurnalistei Carolina Landsmann nu este doar o critică la adresa lui Netanyahu, ci și oglinda unei societăți israeliene marcate de război, polarizare și nesiguranță strategică.

Într-un moment de tensiune extremă pentru Orientul Mijlociu, cotidianul israelian Haaretz a publicat, la 1 mai 2026, unul dintre cele mai controversate editoriale apărute în presa israeliană din ultimii ani. Sub titlul dramatic „Netanyahu va pleca, dar statul va muri odată cu el”, jurnalista Carolina Landsmann realizează o radiografie sumbră a societății israeliene și afirmă că statul Israel ar fi intrat într-un proces ireversibil de degradare internă.

Articolul a produs ecouri puternice tocmai pentru că nu vine din exteriorul Israelului și nici din partea adversarilor tradiționali ai statului evreu. Dimpotrivă, este publicat într-unul dintre cele mai importante ziare israeliene și exprimă starea de neliniște existentă într-o parte a elitei intelectuale și mediatice din Israel.

Una dintre ideile centrale ale articolului este aceea că Benjamin Netanyahu nu a afectat doar scena politică, ci însăși structura profundă a statului israelian. Autoarea susține că „instituțiile care susțineau echilibrul democratic al statului au fost demontate”, făcând referire la conflictul dintre puterea executivă și sistemul judiciar, la presiunile asupra presei și la polarizarea societății.

Această afirmație nu poate fi respinsă complet. În ultimii ani, Israelul a traversat proteste uriașe legate de reforma justiției, iar tensiunile dintre guvern și Curtea Supremă au produs una dintre cele mai grave crize constituționale din istoria statului israelian. O parte semnificativă a societății israeliene a perceput reformele promovate de guvernul Netanyahu drept o încercare de diminuare a independenței justiției.

Pe de altă parte, concluzia că instituțiile israeliene ar fi fost „distruse” pare excesivă. Israelul continuă să funcționeze ca stat democratic, cu alegeri competitive, opoziție activă, presă critică și proteste publice de mare amploare. Faptul că un asemenea articol poate fi publicat liber într-un ziar israelian reprezintă, paradoxal, chiar dovada existenței libertății de exprimare și a pluralismului politic.

Carolina Landsmann afirmă apoi că societatea israeliană este mai divizată ca niciodată și că ruptura internă ar fi devenit imposibil de reparat. Aici, analiza sa atinge o zonă sensibilă și reală. Israelul este traversat astăzi de multiple linii de fractură: între laici și ultraortodocși, între evrei de orientare liberală și național-religioasă, între populația evreiască și cea arabă, între susținătorii unei soluții negociate și partizanii unei politici de forță.

La toate acestea s-au adăugat efectele psihologice și sociale ale războiului din Gaza și ale conflictului regional extins. Mobilizarea militară prelungită, sentimentul permanent de insecuritate și radicalizarea discursului politic au accentuat tensiunile existente în societate.

Totuși, afirmația potrivit căreia „nu mai există cale de întoarcere” aparține mai degrabă registrului emoțional decât unei analize geopolitice riguroase. Istoria demonstrează că statele și societățile pot traversa perioade dramatice fără să dispară. State precum Statele Unite, Franța sau Turcia au trecut, la rândul lor, prin crize interne severe, conflicte sociale și polarizare extremă, fără ca structura statală să se prăbușească definitiv.

Un alt punct central al articolului din Haaretz este degradarea imaginii internaționale a Israelului. Autoarea afirmă că Israelul nu mai este perceput ca o democrație admirată, ci ca o sursă de tensiune și ostilitate internațională. Și aici există un sâmbure important de adevăr.

Operațiunile militare din Gaza, numărul mare de victime civile și imaginile dramatice transmise la nivel mondial au afectat puternic imaginea externă a Israelului, inclusiv în multe state occidentale tradițional apropiate de cauza israeliană. Protestele anti-israeliene au crescut în universități, în mediile intelectuale și în spațiul politic occidental, iar discursul critic față de guvernul israelian a devenit mult mai vizibil decât în trecut.

Dar deteriorarea imaginii internaționale nu înseamnă automat colaps geopolitic. Israelul continuă să beneficieze de alianțe strategice solide, în special cu Statele Unite, și rămâne una dintre cele mai avansate puteri tehnologice și militare din lume. Economia israeliană, în special sectorul tehnologic și de securitate, continuă să reprezinte un pilon major al rezistenței statului.

De asemenea, afirmația că armata israeliană ar fi „epuizată și lipsită de puterea de odinioară” trebuie analizată cu prudență. Este adevărat că războaiele prelungite produc oboseală socială și militară, iar costurile umane și economice sunt considerabile. Cu toate acestea, armata israeliană rămâne una dintre cele mai performante și tehnologizate structuri militare din lume, capabilă să desfășoare operațiuni complexe și să mențină superioritatea strategică regională.

Poate cea mai radicală afirmație a articolului este aceea că „proiectul sionist s-a terminat”. În realitate, aceasta este o concluzie ideologică și emoțională, nu una factuală. Sionismul nu reprezintă un bloc unitar, ci un curent istoric și politic extrem de divers, care include orientări liberale, conservatoare, religioase, seculare și naționaliste. A afirma că întregul proiect istoric al statului Israel ar fi ajuns la final reprezintă mai degrabă expresia dezamăgirii unei părți a stângii intelectuale israeliene decât o realitate obiectivă.

În fond, articolul publicat de Haaretz trebuie înțeles ca un simptom al unei anxietăți colective profunde existente în interiorul societății israeliene. El exprimă frica unei părți a elitei israeliene că vechiul model de consens național și democratic se erodează accelerat sub presiunea războiului, a polarizării și a radicalizării politice.

Pentru cititorul român, concluzia trebuie să fie una lucidă și echilibrată

Articolul nu trebuie nici ignorat, nici transformat într-o profeție inevitabilă. El conține observații reale despre criza internă a Israelului, despre tensiunile sociale și despre deteriorarea imaginii internaționale a statului israelian. În același timp însă, transformă această criză într-o viziune aproape apocaliptică privind dispariția statului.

Istoria demonstrează că marile state nu dispar ușor. Ele se transformă, se reformează, traversează perioade de slăbiciune și apoi se reconstruiesc. Israelul se află probabil într-un moment de cumpănă istorică și va ieși din această perioadă profund schimbat. Dar ideea că statul israelian poate fi pur și simplu distrus nu aparține realismului politic, ci limbajului emoțional specific epocilor de mare tensiune și nesiguranță.

Istoria demonstrează că statele nu dispar ușor. Ele traversează crize, războaie, polarizare și momente de slăbiciune, dar găsesc adesea resursele necesare pentru a se reinventa.

Israelul se află într-unul dintre cele mai dificile momente ale existenței sale moderne. Va ieși din această perioadă schimbat — poate mai prudent, poate mai dur, poate mai divizat. Dar a confunda o criză profundă cu dispariția inevitabilă a statului înseamnă a transforma analiza geopolitică într-o profeție emoțională.

Pentru România, luciditatea rămâne esențială. Relațiile istorice și strategice cu Israelul trebuie privite cu realism, echilibru și responsabilitate, nu prin prisma radicalismelor ideologice sau a emoțiilor de moment.

În definitiv, stabilitatea Orientului Mijlociu nu poate fi construită pe dispariția unor state, ci pe găsirea unor formule dificile de coexistență, securitate și echilibru regional.

Foto: cotidianul Haaretz

• Citește mai multe articole ale autorului – AICI