Doar 75 de persoane vor avea acces la meciurile de baschet conform noului Protocol Medical

baschet covid
Distribuie:

 

La începutul lunii octombrie ar trebui să înceapă un nou sezon din baschetul feminin românesc după o pauză forţată de 7 luni de zile. Pentru organizarea competiţiilor de seniori în sălile de sport, Federaţia Română de Baschet a propus un set de măsuri prevăzute în prezentul Protocol Medical, care au ca scop reducerea la maxim a riscului de apariţie a unui focar de COVID-19 în rândul echipelor.

Reluarea competiţiilor de baschet se va face dupa ce echipele participante au avut un program minim de pregătire 4 săptămâni, cu respectarea Ordinului comun al MTS si MS.

Echipele de seniori participante în Ligile Naţionale de Baschet Feminin vor efectua periodic, la fiecare 14 zile, testări RT-PCR Covid-19. Prezentarea echipelor se va face conform protocolului de joc, dar fără interactiune fizică, evitându-se şi ceremonia de strângere de mână între participanţi la inceputul meciului.

Organizatorul va stabili un orar al sosirilor şi plecărilor. Se realizează obligatoriu şi un circuit oficial în sala de sport – intrarea se face pe una dintre porţile de acces, iar plecarea este organizată pe o alta poartă de acces. Sosirea şi plecarea echipelor – cele doua echipe vor ajunge la teren decalat, dupa un orar prestabilit (o diferenţă de 10 minute între ele; iniţial, ajunge la teren echipa B, iar ulterior echipa A, tocmai pentru a se evita o aglomerare la intrarea în sală; la fel se procedeaza şi la plecare, imediat după meci. Pentru organizarea meciurilor din cadrul LNBM se va face următoarea delimitare a zonelor de la terenul de joc: Zona 1 – Zona oficială a terenului de joc. Aceasta va cuprinde terenul oficial de baschet şi împrejurimile acestuia pe o distanţă de minim 3-4 metri de la liniile de tuşă şi până la tribune, precum şi masa oficială şi băncile tehnice de rezervă. Zona 2 – Zona tribunelor şi anexelor din sala de sport. Aceasta cuprinde o zona limitrofă terenului de joc – tribune, spaţii tehnice şi administrative.

Limitarea numîrului de persoane care au acces în cele două zone din sala de sport, astfel:

Zona 1: maxim 55 de persoane (24 sportivi; 12 membri staff; 11 oficiali; 4 personal medical/organizare; 4 operatori TV)

Zona 2: maxim 20 persoane (10 reprezentanti FRB şi personal administrative-organizatoric; 5 reprezentanţi ISU, paza, administrativ; 5 reprezentanţi mass-media.)

Categorie: Sport
Etichete: Arad, baschet, covid 19, FCC, frb, Marcel Urban
Distribuie:
Articolul anterior
PARANDĂRĂT
Articolul următor
Atleţii juniori s-au remarcat la Cupa României! Două medalii de aur, pentru CSM Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

teo jusca si primarul abrudan

Un ADIO întârziat…

Așa s-a făcut, că la plecarea dintre noi a lui nea Teo Jușcă, am fost prins cu lucrul și cu multe probleme, chiar casnice. Și n-am apucat decât să-i scriu…
romania cipru

„Tricolorii” au ieșit cu bine la Mall

În preliminarii Cupa Mondială 2026, grupa H, etapa 4-a ROMÂNIA – CIPRU 2-0 (2-0) 10.06.2025, ora: 21,45, stadion: „Național Arena”, temperatura: 22°C, spectatori: 45.324. Au marcat: Tănase 43, Man 45+2.…