Dosar penal pentru lucrări neautorizate
„La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără a avea avizele obligatorii prevăzute de lege.
Lucrările au afectat circulația pe str. Milan Tabacovici, blocând accesul de pe strada principală pe una din străzile secundare.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru împiedicarea circulației pe drumurile publice și pentru efectuarea de lucrări neautorizate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.” – conform IPJ Arad.
Sursa: IPJ Arad





