Am admirație față de opinia lui Mihăieș (Komisarii în doliu, RL, 47), cum că „drama României e morală”, argumentând că niciodată în istorie n-au existat „atât de mulți Cațavenci, atât de numeroși Agamiță Dandanache și legiuni de Pirgu în funcții publice”.
Pentru tinerii care au apucat studiul comunicării în gimnaziu și liceu, fără lectură literară, menționez că Ștefan Cațavencu e, ca și Agamiță Dandanache, un politician șmecher, farseur, șantajist, abil în corupție și prost întruchipat, personaje din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, o comedie cu funcționari politicianiști, erori umane, caricaturi de intelectuali, limbuți versatili și logoreici.
„Legiunile lui Pirgu” sunt personaje din Craii de Curtea Veche, roman scris de fiul comediantului, pe nume Mateiu I. Caragiale, acest Pirgu fiind „lipsit de carte şi de ideal înalt şi cu amănunţita lui cunoaştere a lumii de mardeiaşi, de codoşi şi de şmecheri, de teleleici, de târfe și de țaţe, a năravurilor şi a felului lor de a vorbi”.
Asemenea specimene au existat întotdeauna în politica românească, dar ca acum niciodată. Fie ei ciolaci, câți, verneriști, orbaniști, rareșeni ori șoșochiști. Nici nu cred că se poate scrie o istorie (politică) a onoarei și nici a demnității celor din guvernanța țării,
abundent însiropată de politicianism, de inși trădători de principii, dezertori din idealuri, depravați și lingușitori, manipulați și perfizi. Ei folosesc în limbaj „binele țării”, „patriotismul”, „bunăstarea cetățenilor”, dar își întrețin machiavelismul de gloată, slujind interese personale, prin mijloace perfide și minciuni suculente, ambalate în staniolul meschinăriei. Dușmănia de partid a lansat cele mai oribile epitete împotriva adversarilor politici, ca, după o vreme, să se uite umilințele și jignirile și „să se pupe toți în piața libertății”, pentru „binele țării și a poporului”. Nu ideile generoase le asigură demnitatea, ci interesele financiare și voința de putere, chiar dacă nerușinarea ajunge o caracteristică a întregii clase politice actuale.
***
Cum poți să dormi liniștit, tu, demnitar responsabil de grădinărirea Aradului, când treci prin cartiere și observi fețe mohorâte, pasaje abandonate, un Mureș lugubru și neîngrijit (dintotdeauna, fala urbei noastre), o cetate adormită, pe a cărei biserică a crescut copaci și ea însăși acoperită deja de o pădure citadină?
Cum poți dormi liniștit când atâția funcționari sunt la dispoziția ta, cu subprefecți și subprimari (la plural), cu directori și servicii inutile, primind salarii imense în comparație cu acel cetățean onest care-și duce traiul în lipsuri și nevoi?
Cum poți dormi liniști fără a visa la concurența cu marile orașe în care tu, decident politic și funcționar de primărie, prefectură ori consiliu județean, poți observa că alte municipii ori județe își schimbă (frumos și util) înfățișarea, devenind urbarii în care cetățenii își omagiază mândria și orgoliul de a le locui?
Ce-i pot arăta eu unui turist în Arad?
Teatrul vechi – o ruină, cetatea – o citadelă inexpugnabilă și …inaccesibilă, un Corso scurt, obturat de un teatru și o catedrală, un aeroport bizar, o pădure Ceala răvășită (care ar putea deveni un loc de agrement pentru arădeni, prin alcătuirea unei Grădini botanice – vezi la Jibou –, a unei Grădini zoologice ori a unui Muzeu sătesc). Ba da, fostele citadele ale industriei arădene!
Am ajuns că „un neică-nimeni”, care nu a dovedit vreodată că are vreun merit (decât acela că s-a descurcat în politicile de partide) să construiască ierarhii, să decidă ce și cum, în probleme de bunăstare civică, să dea direcții și să ordoneze, după știința sa limitată la imitare, valorile.
Absența progresului (intelectual, administrativ, social, civic) e pus întotdeauna în seama adversarilor, deși aceștia sunt formali și complicitari, cumpărabili cu mici funcții bine remunerate. Nepăsarea decidenților politico-administrativi a ajuns o stare. Deciziile vin de undeva (de la centru, dar ce înseamnă centru?), la margine județeană se execută. Dacă nu e așa, atunci vreun președinte de partid dirijează totul și toate, pretinde să-și dea acordul pentru orice fel de angajare în administrație fie ea la afir, apia, primărie, direcția protecție ori director școlar etc. etc.
Poziția județului nostru este una dintre cele mai profitabile, aici la granița dintre noi și aspirația la „permanentul vis de spațiu european Schengen”, având o rețea de râuri, un pământ arabil profitabil. Cu divizia de funcționari pierzând timp pe culoare lustruite, administrația județului nostru n-are nicio șansă să fie irigată de idei care să miște din loc nepăsarea și nici modestia.
Lipsa de transparență privind numărul de salariați bugetari din birourile celor trei instituții decidente, precum și veniturile acestora (plus avantaje auxiliare) creează suspiciuni privind inutilitatea unora, precum și perfidia în angajarea criterială politică
a acestora. Bocim și noi pe umărul ideii de „corectitudine politică” și ne amăgim speranțele. Căci „întotdeauna au fost politicieni corupți și nepăsători față de interesul public, dar ca acum niciodată”.
De aceea, spun în titlu, că drama țării noastre și a județului nostru nu constă în criza economică, medicală, socială, intelectuală ori culturală, ci în criza de moralitate și de nepăsare.
