Pentru mine nu mai este un secret că arădenii cunosc bine fotbalul. Și asta am observat și la generațiile vechi, alături de care am îmbătrânit pe stadioane. Acum, în timpurile noi, mulți dintre pătimașii fotbalului – în general – au avut ocazia să vadă meciuri prin Europa. Și aici și-au format cultul suporterului fidel echipei din orașul său. Iar când aceasta are un CV ca UTA, dragostea arde mai mult.
Las la o parte mocirla creată în jurul Bătrânei Doamne. „Pentru noi doar UTA contează”, spun fanii arădeni – și ASTA DOARE!
UTA! Ce face UTA, cum se descurcă UTA, cum să facem ca UTA să nu sufere și să nu ofere suferințe. Spre finalul pandemiei, când suporterii au început să fie lăsați cu pipeta în noul „Francisc Neuman”, antrenorul nostru de atunci, Gyuszi, cine altul, decreta: „Când vor fi tribunele pline în acest stadion, toate echipele ce vor juca aici vor suferi!”. Din păcate n-a fost deloc așa. Arădenii au umplut stadionul, au cântat și cântă de-ar fi meritat an de an „Vocea României – secțiunea suporteri”, dar tot ei au fost cei care au suferit. Pentru că UTA a pierdut o grămadă de meciuri pe noul stadion, scoțându-și cămașa cu puncte agonisite în deplasări. Dar și acest obicei s-a estompat sezon cu sezon.
Orice iubitor al acestui club și-ar dori ca favoriții lor să stea măcar liniștiți undeva la mijlocul clasamentului. Dar în loc să-și consolideze poziția în Superliga, UTA a mers din an în an tot mai rău, tot mai jos. Mi-ar trebui zece pagini să ofer eu, ca jurnalist, o analiză completă a cauzelor ce-au fisurat stabilitatea acestui club. Nu e cazul acum. Și sper să nu fie prea curând. Eu, personal, am apreciat orice bine făcut pentru acestă echipă. Care trebuie să spun, pentru mine este adoptivă. Dar tot așa de ferm o spun, că la fel, cine a făcut rău „Bătrânei Doamne”, trebuie să plătească!
Dar, din start, gândurile mele au fost să fac o radiografie rapidă asupra a ceea ce avem „în gestiune”, ca jurnaliști, ca suporteri.
Vorbind de antrenor, recunosc, sunt subiectiv. Dar asta mă va ține zece etape. Atât i-am „acordat” și celui ce a condus echipa exact în urmă cu un an. Pe Poenaru l-am „smotocit” prima dată în etapa a 11-a. Și așa voi face și cu Rednic. Chiar dacă e hunedorean de-al meu și a făcut parte din generația care pentru mine a fost cea pe care aș vrea să o mai revăd măcar o dată în viață – dacă aș avea posibilitatea – să mă întorc în timp și să văd un meci oricare jucat de Corvinul acelor ani.
Sunt însă multe semne de întrebare care mi-au năvălit în minte, doar după aceste trei etape. E clar că lui Rednic nu i-a ieșit pasiența la selecție. Ok, a făcut- pe fugă, dar ceva nu se leagă. E prea hârșit în fotbal ca să muște momeala unor impresari. N-a avut de unde alege? Mă îndoiesc. Chiar așa la low-cost. Dealtfel nici nu prea e low-cost ce și-a propus UTA să ofere. Pragul de 5-8000 euro pentru contractul unui jucător este cel pe care-l merită Superliga, după nivelul oferit de prestatori. Și asta au spus-o și cei ce au timp de discutat la TV.
Până acum, la UTA au ieșit cu notă de trecere exact ,,pilonii” vechi.
Iacob, readus miraculos – zic eu – pe linia unui portar bunicel, chiar dacă are lacuna cu ieșirile pe centrări. Abeid a fotbalist, e puternic, e inteligent, e ce ne trebuie. La fel și Rareș Pop, chiar dacă încă nu și-a găsit cadența. Benga e oarecum pe minus, a revenit după accidentare, nu e încă cel pe care-l știm. Dar la cei nou veniți, nici nu știu cu cine să încep.
Pornind după așezare, Roganovic ar trebui rambursat de unde a venit. Markov ne-a pus deja mai multe semne de întrebare, de Stroungis nu ne putem pronunța, dar problema lui medicală nu este una banală. Nu am nimic, da nimic, cu el, dar Carp nu a oferit un motiv boldat să convingă utilitatea chemării sale la Arad. Fabry poate fi o soluție la creație, la fel cum și Dumitrașcu e ok. Numai că trebuie să i se dea un loc bine stabilit pe teren. Și pe banda stângă ară bine. Cooper poate oferi goluri pentru UTA. Dar și el trebuie pus unde și cum trebuie. Și să-i fie puse în vitrină calitățile. Că e un vârf care poate sparge orice defensivă. Dar acolo în „16”, sau în preajma lui. Pe celălalt atacant, cel cu jumătatea, nu cred că l-ar vrea nici Pecica. Dar poate Puriul știe ceva mai multe de el. În Marku am încredere – îmi plac jucătorii cu fizic – și sper că și Freitas să fie util echipei.
De cei care un intrat puțin, sau deloc, nu spun nimic. O voi face în cronicile de etapă.
Uitându-mă la talerul roșu-alb, cei cu plus sunt…sus. Mai greu cântăresc cei care n-au oferit nimic până acum. Și vorbind de asta, mai am un of. Ok, ai mereu un lot updatat la antrenamente. Băieții pe care-i comanzi nu se știu încă după prenume. Dar trebuie să joci. Și atunci fă-ți un scenariu cu două-trei idei, funcție de adversar. Repetă-le trei-patru zile, stai cu gura pe ei să le respecte la meci. Asta e! De atât ai avut timp. Dar acest scenariu modest să fie respectat. Și în rest, cere-le să-și dea bojocii pe teren, pentru fiecare minge. Să plece la cabine, sau să vină în fața suporterilor epuizați. Iar cei o mie ce au cântat la Sibiu te-ar fi aplaudat și ar fi înțeles că mai trebuie timp să poți mai mult. Ar fi acceptat și rezultatul.
Dar așa… suntem doar o echipă subțire, chiar dacă antrenorul are ștaif. Și drumul de la statuie la demisie este scurt pe Francisc Neuman.
Hai UTA!
