„Eco Provocarea”: Amplă acțiune de ecologizare desfășurată de elevii Liceului German

eco provocarea1 scaled
Distribuie:

Nu vorbe, ci fapte! – este sloganul adoptat de elevii Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”.


Peste 1000 de participanți – copii, cadre didactice și părinți – s-au mobilizat exemplar vineri, 13 mai, pentru a răspunde provocării lansate în cadrul Concursului Național de Educație pentru Mediu „Eco Provocarea”.

Elevii au luat atitudine, adunând aproximativ 600 de saci cu deșeuri din zonele: podul Traian, Cimitirul Catolic din Aradul Nou și Port Arthur.

eco provocarea4 eco provocarea5eco provocarea

Activitatea face parte dintr-un proiect mai larg de educație pentru mediu.

În prima etapă, s-a realizat o informare a elevilor și a cadrelor didactice. Ambasadorii Eco Provocarea au explicat, în fiecare clasă, care sunt direcțiile de acțiune și pașii care vor fi urmați.

Este cert că responsabilizarea începe prin o atitudine adecvată, de aceea, elevii au fost învățați să recicleze deșeurile din sala de clasă, amenajând cutii speciale în acest sens.

Atelierele pe teme de igienizare a mediului au completat educația celor mici. Jocurile „de-a ecoturiștii” și dezbaterile pe teme de mediu, coordonate de eleva Iarina Lizica MiuțA, din clasa a X-a B, au constituit adevărate provocări pentru participanți.

„A fost impresionant! Copiii își doresc cu adevărat un mediu sănătos, un oraș mai curat! Dacă îi învățăm să fie activi, să ia atitudine pentru a schimba ceva în bine, sunt șanse mari să trăim într-o lume mai bună… Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Retim, care a pus la dispoziție sacii și va asigura colectarea deșeurilor. Le mulțumim tuturor voluntarilor! Mulțumim Retim! Vă ecoprovocăm și cu alte ocazii!” a precizat prof. Brigitte Todea, coordonatorul activității.

Prof. dr. Crisina HANȚ


 

Categorie: Știri, Educație
Etichete: Eco Provocarea, eleva Iarina Lizica Mihuț, Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”
Distribuie:
Articolul anterior
Un septuagenar și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina în bordura unui pod la intrarea în Ineu dinspre Dealul Viilor
Articolul următor
[ACTUALIZARE 3] Sunt interziși pe stadioane, nu sunt lăsați să-și iubească echipa doar pentru că sunt arădeni și țin cu UTA. Isteria juridică dintre suporteri și jandarmi e de PSIHIATRIE, nu de TRIBUNAL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

lidl

Lidl deschide magazin în Ineu

Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin, în orașul Ineu, județul Arad, pe data de 19 iunie. Noul magazin este situat pe Calea Republicii, Nr. 8-10,…