De la ceea ce învățăm la ceea ce devenim
Educația este una dintre acele realități despre care credem că știm totul, tocmai pentru că ne însoțește întreaga viață. Ne naștem fără să știm să vorbim, să scriem, să ne comportăm, să deosebim binele de rău sau să înțelegem lumea în care am venit. Toate acestea se învață. Dar educația înseamnă mai mult decât acumularea unor cunoștințe. Ea contribuie la formarea omului, la construirea caracterului și, în cele din urmă, la definirea personalității sale.
Educația este procesul social gradual de formare a individului prin care omul învață să trăiască împreună cu ceilalți, să se cunoască pe sine, să respecte reguli și valori și să-și folosească inteligența, voința și libertatea într-un mod responsabil. Ea începe în familie, continuă în școală, se dezvoltă în societate și nu se încheie niciodată.
Un om poate avea multe diplome și, totuși, să fie needucat. După cum un om cu o instrucție școlară modestă poate demonstra bun-simț, respect, echilibru și o înaltă educație morală. De aici apare o distincție importantă: instrucția ne ajută să știm, educația ne învață cum să fim.
Educația – individuală și socială
Prima formă a educației este cea individuală. Copilul învață de la părinți primele cuvinte, primele reguli și primele modele de comportament. Învață să salute, să mulțumească, să nu mintă, să respecte un om mai în vârstă, să-și ajute semenul. Mai
târziu, școala adaugă cunoștințe, disciplină, spirit critic și capacitatea de a înțelege lumea.
Dar omul nu trăiește singur. El este o ființă socială, iar educația sa este permanent influențată de mediul în care trăiește. Familia, școala, comunitatea, profesia, cultura și mijloacele de comunicare participă toate la formarea sa. De aceea, putem vorbi și despre o educație societală. O societate educată nu este aceea în care toți oamenii au aceleași diplome, ci aceea în care oamenii știu să conviețuiască, să respecte legea, să accepte diferența de opinie și să înțeleagă că libertatea proprie se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt.
Educația diferă, desigur, în funcție de istoria, cultura, tradițiile și valorile fiecărui popor. Există particularități europene, asiatice, africane sau americane, după cum există diferențe între comunități și etnii. Dar dincolo de aceste diferențe există câteva valori care pot fi considerate universale: respectul pentru viață, demnitatea omului, adevărul, responsabilitatea, solidaritatea și respingerea violenței.
Educație și instrucție
Instrucția și educația nu trebuie despărțite. Școala are obligația de a transmite cunoștințe, dar și de a forma caractere. Un elev trebuie să știe matematică, istorie, literatură, științe, dar trebuie să învețe și să asculte, să argumenteze, să respecte și să
gândească.
Instrucția fără educație poate produce un om foarte bine pregătit profesional, dar lipsit de repere morale. În schimb, educația fără instrucție poate rămâne insuficientă într-o lume în care competența este indispensabilă.
Idealul este omul instruit și educat: cel care știe, dar știe și cum să folosească ceea ce știe.
Ce înseamnă să fii „nobil”?
Cuvântul „nobil” nu trebuie înțeles aici în sensul unei origini sociale. Noblețea despre care vorbim este una a comportamentului. Un om poate fi nobil prin vocabular, prin ținută, prin felul în care intră într-o încăpere, prin modul în care vorbește cu un subordonat sau cu un necunoscut. Noblețea se vede uneori în lucruri foarte mici: în felul în care îi cedezi locul altuia, în modul în care îți recunoști greșeala, în discreția cu care ajuți pe cineva sau în capacitatea de a nu umili un om aflat într-o situație dificilă. Noblețea adevărată nu cere aplauze. Ea se manifestă chiar și atunci când nu o vede nimeni.
De aceea, nici costumul elegant, nici vocabularul sofisticat, nici poziția socială nu sunt, prin ele însele, dovezi de educație. Un om poate fi impecabil îmbrăcat și profund needucat. Poate vorbi frumos și să-i trateze pe ceilalți cu dispreț. Adevărata noblețe este, în ultimă instanță, felul în care îl faci pe celălalt să se simtă în prezența ta.
Simplitatea nu înseamnă lipsă de educație
Există însă și o altă confuzie. Simplitatea, modestia, izolarea sau chiar opoziția nu trebuie confundate automat cu lipsa educației. Un om simplu poate fi profund educat. Modestia poate fi semnul unei mari valori interioare. Un om retras poate prefera liniștea în locul zgomotului social, fără ca prin aceasta să fie mai puțin educat.
Nici opoziția nu reprezintă, în sine, lipsă de educație. Dimpotrivă, într-o societate liberă, dreptul de a spune „nu sunt de acord” este esențial. Problema nu este opoziția, ci felul în care este exprimată. Poți să contrazici fără să jignești, să critici fără să umilești și să aperi o idee fără să-l transformi pe adversar într-un dușman.
Educația nu ne obligă să fim de acord cu toți. Ne învață însă să nu ne pierdem demnitatea atunci când nu suntem de acord.
Când educația dispare
La polul opus educației se află mojicia, brutalitatea, agresivitatea verbală și bădărănia. Ele nu sunt doar defecte de exprimare. Reprezintă forme de raportare la ceilalți.
Bădărănia apare atunci când omul nu mai simte nevoia să țină cont de celălalt. Ridică vocea pentru că nu mai are argumente, jignește pentru că nu poate convinge, umilește pentru că astfel încearcă să se simtă superior.
În societatea contemporană întâlnim uneori un fenomen îngrijorător: agresivitatea este confundată cu forța, vulgaritatea cu sinceritatea, aroganța cu inteligența și scandalul cu libertatea de exprimare. Nu orice adevăr trebuie spus în orice fel. Și nu orice libertate justifică orice comportament.
Libertatea fără educație poate deveni abuz, iar inteligența fără caracter poate deveni periculoasă.
Societatea prezentă și noua educație
Societatea în care trăim s-a schimbat radical. Tehnologia a intrat în viața noastră, informația circulă instantaneu, iar omul poate comunica în câteva secunde cu cineva aflat la mii de kilometri. Această evoluție are efecte extraordinare, dar și riscuri. Internetul ne oferă acces la o cantitate uriașă de informații, însă nu ne garantează adevărul. Rețelele sociale ne apropie și, în același timp, pot produce intoleranță, manipulare și izolare în grupuri care aud doar opinii asemănătoare cu ale lor.
Astăzi, educația trebuie să însemne și capacitatea de a verifica informația, de a deosebi adevărul de manipulare, argumentul de propagandă și opinia de fapt. Un om educat al secolului XXI nu este doar cel care știe să citească. Este cel care știe să înțeleagă ceea ce citește și să se întrebe dacă este adevărat.
Cum construim o societate educată?
Viitorul unei societăți nu se construiește numai prin legi, tehnologii și instituții. Se construiește prin oameni. De aceea, educația trebuie să înceapă din nou cu lucrurile aparent simple: respectul dintre oameni, responsabilitatea pentru propriile fapte, respectarea cuvântului dat, cultivarea dialogului și acceptarea faptului că nimeni nu deține singur întregul adevăr.
Familia trebuie să ofere primele modele. Școala trebuie să formeze nu numai specialiști, ci și cetățeni. Societatea trebuie să răsplătească meritul și comportamentul corect, nu doar zgomotul și succesul obținut cu orice preț. Iar omul însuși trebuie să înțeleagă că educația nu se termină odată cu școala. Poate că acesta este unul dintre cele mai importante adevăruri despre educație: învățarea se poate termina, dar educația nu se termină niciodată.
În loc de încheiere
Educația nu se măsoară numai prin ceea ce știm și nici prin ceea ce avem. Ea se vede în ceea ce facem cu ceea ce știm și în felul în care îi tratăm pe ceilalți.
Putem avea o funcție importantă și să fim lipsiți de noblețe. Putem avea bani și să fim săraci sufletește. Putem avea puține diplome și să fim oameni de mare valoare. Educația adevărată este aceea care transformă cunoașterea în înțelepciune, libertatea în responsabilitate și puterea în respect.
Iar dacă vrem o societate mai bună, poate că nu trebuie să începem prin a-i educa pe ceilalți. Ar trebui să începem cu noi.
Pentru că, înainte de a fi profesori, părinți, conducători, funcționari, muncitori sau cetățeni, suntem oameni. Iar calitatea unei societăți nu este, în fond, decât suma educației oamenilor care o compun.
Am scris acest eseu pentru că educația nu este doar problema școlii, a familiei sau a unei generații. Este problema fiecăruia dintre noi. Și poate că, înainte de a cere o societate mai educată, mai civilizată și mai tolerantă, ar trebui să ne privim pe noi
înșine și să ne întrebăm, cu sinceritate: prin ceea ce spunem, prin ceea ce facem și prin felul în care îi tratăm pe ceilalți, ce fel de societate construim?
De ce am scris acest eseu? Meditați vă rog!
Foto: Google
