Asociația pentru Valori în Educație (AVE) a lansat EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°, a școlii și a comunității din jurul acesteia. Platforma oferă o radiografie a funcționării școlii, utilă pentru planuri de dezvoltare, rapoarte anuale, proiecte manageriale și aplicații pentru finanțări.
EduMetrix se adresează tuturor școlilor din România, atât din mediul urban, cât și rural, transmit cei de la AVE.
În faza pilot a platformei, care se va desfășura până în luna martie 2027, utilizarea ei este gratuită pentru primele 200 de școli înregistrate, finanțarea fiind asigurată de AVE și Apa Nova.
Pe tot parcursul acestui proces, directorul este susținut de o echipă de profesori evaluatori. La finalul procesului, este generat un raport de evaluare instituțională 360° cu ajutorul AI, care are rolul de a structura, corela si agrega datele colectate.
Datele din raport oferă o imagine sistemică 360° a școlii, care ajută la identificarea riscurilor și a ariilor de îmbunătățit, stimulând, în cadrul procesului de evaluare, o cultură colaborativă orientată spre performanță.
Spre deosebire de evaluarea internă, unde conducerea analizează munca profesorilor, iar dascălii pe a elevilor, Edumetrix analizează obiectiv fiecare școală – fără teama de a supăra pe cineva – cu condiția ca toate informațiile să fie accesibile – rată de abandon, absențe, medii și rezultate la examene.
„Pentru AVE, punctul de plecare al platformei EduMetrix este chiar realitatea de zi cu zi din școlile din România.
Directorii și profesorii au nevoie de un cadru clar și coerent în care să își poată identifica atât punctele forte, cât și ariile de îmbunătățire, să obțină o privire de ansamblu asupra propriei școli și să aibă acces la resurse relevante pentru evaluare și raportare.
AVE va avea rolul de facilitator pe tot parcursul utilizării platformei, asigurând onboardingul, suportul tehnic și metodologic la cerere și rolul de expert în validarea rapoartelor pentru a rafina modelul de AI folosit”, a declarat Simona Pavelescu, Director Executiv, AVE.
EduMetrix analizează date relevante din șase sisteme: procesul de învățare al elevilor; starea de bine a comunității școlare; leadership (elevi, profesori, directori); dezvoltarea profesională a cadrelor didactice; managementul strategic și operațional; resursele disponibile (digitale, umane, materiale, financiare).
Prezentă la evenimentul de lansare a platformei, Luciana Antoci, consilier de stat la cancelaria Prim-Ministrului, a declarat că miza școlii este să pregătească resurse umane pentru piața muncii. Luciana Antoci a propus ca testele vocaționale să devină un reper important pentru evaluarea abilităților elevilor.
„Consider că este nevoie să facem evaluări externe și când spun asta mă refer la măcar o testare standardizată pe an pentru fiecare disciplină de studiu. Din păcate, în acest moment, evaluări externe în sistemul educațional din România se fac doar prin Evaluarea Națională și Bacalaureat, centrate însă pe doar câteva discipline de studiu. În al doilea rând, aș corela evaluarea profesorilor și poate chiar salarizarea lor cu bonusuri de performanță în funcție de progresul în învățare al tuturor elevilor cu care aceștia lucrează.















