Emil Otlăcan, primar al comunei Fântânele timp de patru mandate, a încetat din viață

otlacan emil
Distribuie:

Emil Otlăcan, fost primar al comunei Fântânele timp de patru mandate – 2004 – 2020 – a încetat din viață la vârsta de 69 de ani.


Emil Otlăcan a fost mai mult decât un ales local. A fost un om al comunității, un primar care, timp de peste 16 ani, și-a legat numele de dezvoltarea și de viața de zi cu zi a comunei Fântânele. A fost un om prezent, implicat, atașat de oameni și de locurile pe care le-a slujit cu responsabilitate și demnitate.
După încheierea mandatului de primar, nu s-a retras. A rămas alături de comunitate, ca și consilier local, semn al unei vocații publice autentice și al respectului față de cei care i-au acordat încrederea lor.
Pentru noi, cei din PSD Arad, a fost mai mult decât un primar, președinte de organizație, a fost un camarad, un om pe care ne-am putut baza și care a știut ce înseamnă echipa.
Plecarea sa lasă un gol real, atât în viața publică locală, cât și în sufletele celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.
Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia îndurerată, către cei dragi și către toți locuitorii comunei Fântânele, care pierd un om ce a făcut parte din istoria recentă a comunității lor.
Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”

Timp de 16 ani a fost primarul comunei arădene, iar din 2020 a fost ales pe lista consilierilor locali ce au constituit Consiliul Local din Fântânele. 

„Cu inima grea de durere, ne despărțim de un om de o valoare inestimabilă. Otlăcan Emil Nicolae a fost un lider dedicat, un prieten adevărat și un camarad de nădejde. Dumnezeu să-l primească în împărăția Lui și să-i dăruiască odihna binemeritată. Condoleanțe sincere pentru pierderea ireparabilă!” – a scris și subprefectul Aradului, Marius Sulincean.  


Transmitem și noi condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.



 

Categorie: Știri, In memoriam
Etichete: Emil OTLĂCAN, in memoriam, primar Fântânele, PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
România – o țară în căutarea sensului
Articolul următor
Naționaliștii de acum 100 de ani | Paraschiv Bogdan Chiriță – avocat, istoric și om politic proeminent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

politie dn7

Polițiștii rutieri reiau acțiunile pe DN7

Vineri, 19 iunie 2026, între orele 14:00–18:00, polițiștii rutieri reiau acțiunile pe DN7 pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, într-o acțiune de tip releu. În cadrul activităților, sunt vizate…
sarbatoarea sanzienelor la salbek

Sărbătoarea Sânzienelor la Salbek, ediția a III-a

Sâmbătă, 20 iunie 2026, la Petriș, Castelul Salbek găzduiește cea de-a treia ediție a  Sărbătorii Sânzienelor la Salbek, un eveniment dedicat tradițiilor, patrimoniului cultural și întâlnirii dintre comunitate, meșteșug și…