În perioada 24-25 ianuarie 2026, sub coordonarea Serviciului Rutier, polițiștii arădeni au desfășurat o acțiune de amploare, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. La această acțiune au luat parte și reprezentanții Registrului Auto Român. Acțiunile din cadrul raziei au avut loc în mediul urban și rural, atât pe timp de zi cât și noaptea, pe tronsoanele de drum și în zonele unde s-au înregistrat accidente cu victime.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 236 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 72.000 de lei, din care 92 pentru viteză, 25 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar celelalte pentru alte abateri. Câte 2 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor și pietonilor.
Au fost reținute 9 permise de conducere, din care 2 pentru viteză și unul pentru conducere sub influența alcoolului (valoare de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat), iar celelalte pentru alte abateri.
Pentru nereguli și defecțiuni alte autoturismelor și vehiculelor depistate în trafic, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
Au mai fost întocmite două dosare penale, pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
(Foto: IPJ Arad)
Un tânăr reținut 24 de ore
În cadrul acestei razii, polițiștii orașului Sebiș au efectuate semnalele de oprire unui autoturism care se deplasa în localitatea Iosaș. Întrucât autoturismul și-a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. După câțiva kilometri, vehiculul a fost abandonat, iar conducătorul acestuia a fost prins și imobilizat. Testarea cu aparatele din dotare a șoferului, un tânăr de 21 de ani, din Gurahonț, a indicat o îmbibație alcoolică de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. S-a mai constatat că cel în cauză nu are permis de conducere. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Aceste acțiuni au ca scop impunerea respectării legislației rutiere, condiție esențială în prevenirea accidentelor cu consecințe grave.
Sursa / foto: IPJ Arad




























2 comentarii. Leave new
Bun sa facut, dar in cartierul Sinicolaul Mic pe cind razie in circulatie sa vedeti acolo conducind fara permis drogati si bauti si asa mai departe cam pe toate straziile ale acestui cartier ancepund cu strada principala, Clopitului, Teodor Pacateanu, si asa mai departe nu stau sa enumerez straziile mai bn sarface o razie asa de anpluare, din mai multe perspective adica ( droguri, alcool, persoane care nu au avut permis de conducere in viata lor dar ei conduc cinei ca ei daca moare el asta e dar poate omori pe unul sau mai multi ne vinovati an primul rind droagele sint nr 1 an acest cartier nu se mai cunoaste limite , condus auto drogati , deranjarea ordini publice cea ce ei nu o mai tin cont de parca sunt la masa acasa . Deci totusi cineva tot se ocupa cu plasarea si vindera acestor substante interzise ma refer pe teritoriul cartierului (Sinicolaul Mic Arad)
Da se cunoaste si in cartierul Sinicolaul Mic citeva persoane conducind fara permis chiar nu au avut deloc dar ei conduc fie lea fost suspendat pe anumite motive, deci astia sunt un mare pericol , tu sa nu fi avut de aface nici odata cu scoala de soferi si conduci masina ca u esti un mucos artrebui pedepsiti acesti oameni si pt 1km ca zici ca nu se intimpla nimic pai ma nici sa pornesti motorul nu ai voie pe bune.Asaca nu arstrica un control amanuntit si prin cartierul Sinicolaul Mic, str: principala, Clopotului, Teodor Pacateanu, etc mai sunt ele strazi ogramada prin cartier unde uni asi fac de cap cu creierul inbibat in alcool, si droage.