FC Argeș adus întăriri cu câteva zile înainte de meciul cu UTA. Echipe probabile și abordarea antrenorului piteștenilor

fc argeș adus întăriri
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Antrenorul echipei de fotbal FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat,  într-o conferinţă de presă, că este optimist înaintea partidei cu UTA Arad de astăzi, chiar dacă formaţia sa vine după două înfrângeri suferite cu FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş, în primele etape ale Ligii I.

„Meciul cu UTA este foarte important pentru noi prin prisma rezultatului, dar şi prin prisma jocului. Venim după două înfrângeri cu două echipe de play-off. Am încercat să facem mai mult decât pe finalul sezonului trecut, dar de reuşit, am reuşit destul de puţin. Aşa că vineri este un prilej pentru noi de a câştiga cele trei puncte. Suntem la un nivel bun în momentul de faţă, toţi am muncit, dar este important doar ce vom arăta vineri pe teren. Avem optimism şi pe bună dreptate pentru că la ultimul meci, cel de la Mediaş, am avut un penalty neacordat şi o primă jumătate de repriză foarte bună. Deci optimismul există pentru că în multe momente jocul nostru a funcţionat. E adevărat că nu am avut timp să omogenizăm echipa, pentru că nu a existat presezon. Dar asta nu e o scuză, e doar realitatea. Muncim zi de zi pentru a elimina aceste pase greşite care ţin nu de calitatea jucătorului, ci de omogenitate”, a afirmat tehnicianul conform Agerpres.

„Cei doi jucători veniţi acum, Sergio Marakis şi Cephas Malele, vor îmbunătăţi calitatea echipei. E important ca ei să se adapteze rapid. E important să jucăm bine împreună, să avem rezultate. Această pauză a fost binevenită, am mai pus la punct anumite lucruri”, a adăugat Ionuţ Badea.

Cephas Malele este un atacant congolez de 26 de ani, transferat de piteșteni de la Oliveirense, gruparea din liga a doua portugheză.

Romeo Sergio Marakis, portughez de 28 de ani, al doilea transfer realizat de piteșteni luni, evoluează pe postul de mijlocaș defensiv. Fotbalistul a ajuns sub comanda lui Ionuț Badea din liga a doua a țării natale, de la Cova Piedade.

Cephas Malele și Romeo Sergio Marakis au semnat cu FC Argeș un contract valabil un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

Ionuț Badea și Laszlo Balint își cunosc foarte bine ideile tactice cei doi find prieteni. În ultima confruntare au remizat și prin jocul rezultatelor ambele echipe au făcut pasul spre prima ligă fotbalistică. Astăzi se nunță un meci cu miza de a nu pierde în fața unei nou promovate, relațiile de joc încă nu sunt bine sudate în ambele echipe astfel că putem sist l un joc destul de încâlcit cu puține goluri.

Echipe probabile:

FC Argeș: Croitoru – Mușat, Leca, Turda, Matei – Meza Coli, Prepeliță, – Matiș, Cozma, Deac – Mediop.

UTA: Moldovan – Rrumbullaku, Erico, Benga, Bustea – Morar, Albu, Roșu, Tescan – Hora, Ioniță.

Dacă la gazde nu sunt jucători indisponibili la UTA nu se poate conta pe Miculescu, Oroian, Hrezdai, iar incerți sunt Ursu, Tomozei, Buhăceanu.

Arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureș) – Vasile Marinescu (București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Observator: Irina Mîrț(București).

Foto: Telekomsport

Categorie: Sport
Etichete: fc argeș, FRF., ionut badea, liga1, lpf, UTA
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Un loc trei pentru fetele de la CSM Arad ale Andreei Fistyulof
Articolul următor
FC Argeș – UTA 1 – 1 ( 0 – 1). Am pierdut două puncte, la capătul unui meci spectaculos, cu două goluri splendide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
Next Run
Articolul următor Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze are planuri interesante pentru ultima parte a anului Apasă aici pentru a citi
Secret Link