Festivalul Enescu ajunge la Arad cu un eveniment unic: „Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum by Alexandra Silocea”

festivalul enescu
Distribuie:

Filarmonica Arad găzduiește, în data de 15 septembrie 2025, de la ora 19:00, un eveniment muzical de excepție în cadrul seriei „Festivalul Enescu în țară”: recitalul-spectacol „Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum”, conceput de pianista de renume internațional Alexandra Silocea, artistă Bösendorfer.


Evenimentul, parte a prestigiosului Festival Internațional George Enescu, propune publicului o călătorie senzorială prin muzică, poezie și artă vizuală, desfășurată în spațiul elegant al Palatului Cultural din Arad – o clădire emblematică a stilului Secession, în deplină armonie cu tematica spectacolului.


Protagoniștii serii vor fi:

  • Alexandra Silocea – pian, concept artistic, artist oficial Bösendorfer

  • Patricia Nolz – mezzosoprană

  • Laëtitia Eïdo – actriță și narator


Publicul va avea ocazia rară de a asculta un recital interpretat pe un instrument de colecție – pianul Bösendorfer Ver Sacrum 214VC, ediție limitată, prezentat în premieră absolută în România. Cu un design inspirat de clădirea Secesiunii vieneze și elemente aurite de 23 de carate, acest pian este un omagiu adus artei vizuale și simbolismului specific mișcării Secession.


Programul muzical cuprinde:

  • Lucrări pentru pian de Martin Romberg, Claude Debussy, Fazıl Say și alții

  • Lieduri de Franz Schubert și Robert Schumann, dintre care unele erau preferate de Gustav Klimt

  • Interludii poetice cu versuri semnate de James Joyce, Alfred Edward Housman, Robert Frost, Khalil Gibran ș.a.

Spectacolul, fără pauză, are o durată de aproximativ o oră și promite să fie o experiență sinestezică, un dialog viu între sunet, cuvânt și imagine, între trecutul simbolist și expresia contemporană.


Evenimentul este realizat cu sprijinul Bösendorfer, Yamaha Europe și Forumului Cultural Austriac.

Accesul se face pe bază de bilet sau invitație, în limita locurilor disponibile.
Publicul arădean este invitat să ia parte la această seară memorabilă, în care Festivalul Enescu își extinde magia dincolo de granițele Capitalei.

Link al evenimentului pe Facebook aici.


Categorie: Cultură
Etichete: Alexandra Silocea, Festivalul Enescu, Filarmonica Arad, Klimt Meets Bösendorfer, muzică clasică
Distribuie:
Articolul anterior
Fundația Comunitară Timișoara lansează trei noi Școli de Vară STEAM gratuite în Brad (Hunedoara), Livada și Satu Nou (Arad) – după debutul programului în Margina (Timiș)
Articolul următor
PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (20)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

Secret Link