Finanțările pentru reabilitarea Colegiului de Artă „Sabin Drăgoi” şi a Liceului Național de Informatică au fost aprobate

sabin dragoi
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
Călin Bibarț: „Au fost aprobate încă două proiecte #pentruArad”

Două proiecte ale municipalității privind reabilitarea unităților de învățământ, Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi” şi Liceul Național de Informatică intră în linie dreaptă.

„Dezvoltarea Aradului continuă cu paşi rapizi, avem multe proiecte din fonduri europene care au fost depuse, iar acum, odată cu aprobarea lor etapizată avem şi un volum mare de muncă. Am încredere că fiecare dintre acestea contribuie semnificativ la schimbarea în bine a imaginii municipiului.

Investiția în reabilitarea școlilor este prioritară pentru administrația mea, pun mare preț pe condițiile şi calitatea învățământului arădean.”–  a declarat Călin Bibarț, primarul
municipiului Arad.

calin bibart

Cele două proiecte fac parte din componenta 5 „Valul Renovării”, finanțate prin PNRR şi sunt în valoare totală de 22.736.354 lei.

 

Biroul de presă al PMA

Categorie: Administrație
Etichete: Calin Bibart, Colegiul de Artă ”Sabin Drăgoi”, Liceul Național de Informatică Arad, reabilitarea școlilor
Distribuie:
Articolul anterior
În loc de mărțișor, i-a dat o bătaie „bună”. Acum nu mai are voie să se apropie de ea…
Articolul următor
Restricții de circulație pe strada Ștefan Cicio Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

predare cf halmagiu2 1 large

Comuna Hălmagiu este cadastrată integral

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Arad a finalizat lucrările de înregistrare sistematică pe întreg teritoriul comunei Hălmagiu. Au fost predate administrației locale 13 000 de cărți funciare și…
cionca charlie ottley ghioroc1 1 large

Cionca, acum și pe Netflix!

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru celebrul serial „Flavours of Romania”, a filmat miercuri în județul Arad, pentru sezonul trei al producției difuzate de Netflix. În baza prevederilor Legii 544…