Și eu l-am condus (virtual) pe ultimul drum pe Flavius Domide
- Vali Viski
De fotbalistul Domide am auzit prin `76, că de-atunci am început să înțeleg ce-i fotbalul. Bine, jucam noi la școală din clasa-ntâia, am și o poză „la tort”, după ce am bătut într-un meci o clasă paralelă. Dar am devenit curios de ce-i la noi în campionat – în Divizia A – cam de atunci. Aveam zece ani. Am știut și m-am întristat când am aflat că UTA a retrogradat, trei ani mai târziu. Și am auzit de atunci zeci de versiuni a acestei povești triste a „Bătrânei Doamne”, în care era protagonist și Domide.
Dar eu am știut și apoi mi-am consolidat în minte ideea că Domide a fost unul din cei mai mari jucători din istoria clubului ctitorit de baronul Neuman. Ba mai mult, noi, care am prins în viață eroii ce au adus ultimele două titluri la Arad și au eliminat pe Feyenoord, l-am perceput ca „cel mai mare”, liderul acelei generații. Și de aceea, noi ca arădeni, i-am „imprimat” pentru totdeauna pe emblema clubului, pe Francisc Neuman și pe Flavius Domide.
Normal – ca jurnalist sportiv din 1994 – că am avut șansa să-l cunosc personal. Dar nici nu mai știu cum, în ce conjunctură. Oricum era după promovarea pe care el o reușise cu UTA un an mai devreme. Vezi, în cazul lui Gabi Biro, știu perfect și am povestit, în ce vestiar l-am cunoscut. Da pe „nea” Gigi, nu mai știu. Bine, tot Aradul îl cunoștea pe Gigi Domide. Dacă dădea o tură pe corso, era salutat încontinuu… asta când se plimba lumea de la „Bulevard” la Teatru și pe-o parte și pe alta. Era iubit, perceput ca și „copilul Aradului”, era erou al naționalei ce a mers – și datorită lui – în Mexic la „Cupa Mondială”.
Astăzi… vorbesc la trecut despre el. Ăsta-i cursul vieții, „toți suntem datori lui Dumnezeu cu o moarte” , iar vârsta nu te iartă. Dar Gigi Domide a fost, este și va rămâne mereu între noi. Arădenii, utiștii pătimași, iubitori în general ai fotbalului. M-a simpatizat și apreciat foarte mult. Cu șapte-opt ani în urmă, pe „Motorul”, la meciurile UTA-ei, îl tatona mereu pe Andi al meu, prezent mereu lângă mine la masa presei. Îi plăcea și de micuț. Și între noi, când am avut ocazia, am povestit cu plăcere din toate domeniile. Avea acea lucire în ochi, când aborda un subiect cu pasiune. Și în 2016, când Gigi Domide a primit titlul de „Cetățean de onoare al Aradului”, în ziua în care el împlinea 70 de ani, am avut ocazia să mă fotografiez între el și Dembrovschi (vezi foto alăturat).
De atunci, treptat, sănătatea i s-a șubrezit, dar a continuat să fie prezent la activitățile „old boys UTA”, fiind mereu în centrul atenției. A fost aproape și de suporteri, de toată lumea ce iubea UTA.
Nu prea vorbea – oficial – cu presa, avea el supărările sale, așa în general, referindu-mă la „bolul” în care era UTA. A acceptat să facem un interviu cu ani în urmă. L-am redifuzat recent și aici, pe „Critic”. Și i-am scanat cam toată viața de fotbalist, de om de fotbal. A avut emoții când povestea, chiar lacrimi în ochi în unele momente, dar a avut acea sclipire în ochi – maximă – când vorbea de UTA. Iubea enorm acest club, care i-a dat multe, dar i-a și luat. Clubul de care a fost îndrăgostit toată viața. Și pentru asta, copii de azi, tinerii utiști, trebuie să știe că Flavius Domide a fost mare!
Aradul este de sâmbătă în bernă. În trista zi luni, 13 octombrie, l-a condus pe ultimul drum pe Flavius Domide. Ce-i viața! Duminică seara, fostul coleg și prieten, Mircea Lucescu, care are 80 de ani, se bucura că „tricolorii” îndrumați de el bătuseră Austria. Iar Flavius Domide, la 79 de ani, era înconjurat la priveghi de cei ce l-au iubit și l-au apreciat.
Cu mulți ani în urmă, la înmormântarea lui „Mozsi” Vass, fostul fundaș dreapta din marea echipă a anilor 50, am ieșit la braț din cimitir cu Zoli Farmati. Atunci, „Bimbo-bacsi” m-a întrebat: „oare cine mă va conduce și pe mine pe ultimul drum?”. I-am spus, „stai liniștit nea Zoli, că tot Aradul va face acest lucru”. Și cam așa a fost. Eu nu l-am putut conduce la mormânt pe Gigi Domide. Sunt plecat din oraș, cu serviciul. Dar, virtual, nea Gigi, aci-s, te plâng, te regret și te voi avea toată viața în minte ca acel „roșcat” cu zâmbet șugubăț. DORMI ÎN PACE!
L-am condus și noi, pe ultimul drum terestru, pe Flavius Domide… probabil cel mai demn de iubit dintre arădeni
- Lucian Valeriu
Flavius Domide a fost, pentru leatul de decreței arădeni născuți în deceniul `60 , o combinație între Allain Delon, Karl-Heinz Rummenigge și un sfânt apărut de unde te așteptai cel mai puțin: din mijlocul unui stadion. Întreab-o pe maică-ta, dacă nu ți-a povestit deja de zeci de ori asta, cum mergeau femeile care nu le aveau cu fotbalul la meci la UTA numai ca să-l vadă pe Roșcovan, iar soții lor n-aveau nimic împotrivă… veneau acasă fericite. Mii de copii născuți în anii ăia au primit numele de botez Flaviu(s) și sunt mândri de asta. Și nu ești arădean dacă n-ai o poveste personală cu Domide.
Pe Domide n-ai cu cine să-l compari în societatea arădeană contemporană nici dacă stăpânești statistici secrete – nu abuzez de metafore bombastice, pentru că știu că nu-i plăceau. Înmormântarea sa, pe care am urmărit-o mai atent decât pe cea a multor dintre rudele directe și prietenilor apropiați (așa cum l-am urmărit pe Flavius Domide de când mă știu, dar cu mai multă indicreție), mi-a relevat un adevăr care nu m-a prins nepregătit, dar care m-a întristat…
Liderul SCU rezumă această stare într-o mărturisire pe un grup care preferă discreția
Claudiu Negru: Mă tot uit la clipul asta cu el, rememorez toate momentele în care am avut onoarea să discut cu el și mă iau fiorii când mă gândesc ce OM s-a dus dintre noi.
Ne-am pierdut busola morală și pare că ne continuăm drumul din inerție.
E trist, e foarte trist și nu doar pentru că a murit, pentru că toți suntem datori cu o moarte; e trist că nu îi pretuim moștenirea.
Generația mea, a celor născuți după ’80, nu am avut norocul să vedem marile generații ale UTEI, însă am avut onoarea și privilegiul să îl cunoaștem pe Nea Gigi și dincolo de Domide fotbalistul: ce mare OM a fost!
VIDEO – Flavius Domide pe ultimul drum. De la UTA în Eternitate(a). Pentru că da, la propriu, de la stadionul UTA e doar un pas până la cimitirul Eternitatea.
Articole asociate:
S-a stins Flavius Domide – copilul teribil care a strălucit doar pentru UTA | Programul funeraliilor
1 comentariu. Leave new
Poate aflam ce s-a intamplat la prima retrogradare a echipei UTA in divizia „B” dupa un meci pierdut cu 2 la 3 la Valcea in fata echipei Chimia Rm. Valcea . Dupa acel meci au existat foarte multe comentarii si „presupuneri” ! De altfel din acel moment am refuzat sa mai merg la stadion, am pus un doliu pe fanionul UT-ei (pe care i aveam acasa), dupa un timp l-am indepartat din casa si am spus adio echipei UTA, m-am simtit tradat de echipa Ut-ei !