Florica R. Cândea s-a născut în localitatea Macea și viața și-a îmbogățit-o scriind opt volume despre satul său natal: Balada măcenilor care s-or pierdut de șireglă (2005), Carte, vouă, fiilor satului (2006), Macea, alean și dor (2007), Rapsozi și rapsodii măcene (2009), Mărturii măcene (2011), Macea, vatră, chipuri, rânduieli (2013) Macea, înscrisuri monografice (2018) și Cuvântul, ca bagaj local (2023, 2024). La un loc, scrierile profesoarei de limbă românească alcătuiesc o complexă monografie a localității Macea, renumită pentru Castelul Csernovics, construit prin anii 1724, de o familie nobiliară din Imperiul Austriac, de origine sârbă.
Florica R. Cândea și-a rânduit scrisul, dedicând satului său natal o amplă cunună de frumuseți documentare și oamenilor care au păstrat tradiții, obiceiuri, port, limbaj și o zestre afectivă bogată și grijuliu întreținută într-o coerentă structură identitară. Alte volume de poezii, numite sintetic Clipe din pagini, dezvăluie un suflet aplecat spre reflecții, aspirând spre o autobiografie lirică, înspre justificarea întrebării, frecvent pusă, „De ce scriu femeile”. Revista culturală Gutenberg, de care se ocupă ca Redactor – șef, umple cu periodicitate spațiul cultural arădean, oferind iubitorilor de cultură și de carte spațiu editorial pentru debut și publicare, referințe și poetizare.
Cuvântul, ca bagaj local (Editura Gutenberg Univers, Arad, 2024) se vrea, conform afirmației autoarei „Documentar antropologic”, menit să ofere „un deliciu cititorilor”, precum și „potențialilor etnologi, cercetători și istorici”. Se vrea „o digestie ideatică a limbii”, „o punte între graiuri, moștenite, împrumutate ori arhaic-regionalizate” (p. 214). Este vorba de graiul local „distribuit, …dar de nimeni, între granița bihoreană, crișeană sau bănățeană”. F. R. Cândea atenționează despre coperta acestui volum, alcătuită după modelul „unui pom al cunoașterii”, sugerând că „inițierea pleacă de undeva, de la rădăcini, trunchi, flori și poame de roade”.
Argumentul autoarei se referă la această carte ca la „o istorie povestită”.
Limba este – cum bine spune L. Blaga- „întâiul mare poem al unui popor”, iar limbajul – „cuvântul ca bagaj local” – cuprinde în sine viața seculară a comunității măcene, cu istoria și cultura sa. După primele 70 de pagini explicative, „glosarul” cuprinde peste 2500 cuvinte, mărturie a interferențelor lingvistice și a semantizării progresive (ca semn de nuanțare a relațiilor verbale). Autoarea își găsește justificare în pasiunea, osârdia și neastâmpărul de a se dedica lexicografiei „localismelor”: „A ne muri vorbele nemuritoare ar însemna o asanare totală a limbii noastre măcene” (p. 9).
Lectura atentă a volumul dă satisfacția cunoașterii
unui set de narațiuni, pentru că fiecare cuvânt explicat (prin sinonimie, antonimie, paronimie, parafrazare, asocieri) ascunde o poveste, sustrasă din „vocea satului”, a tuturor vorbitorilor care pronunță cu savoare, în graiul lor, aroma cea specifică a glăsuirii. Mai mult, fiind o poetă recunoscută pentru sentimentalitatea pusă în cuvinte și în spațiile dintre acestea, autoarea are harul ca acest text – oarecum tehnic – să emane, la lectură o frumusețe surprinzător de caldă, de vie, de afectivă și puternic emoțională. Secvențele legate de „Nume, cognomen, porecle, ciufuleli”, de „Toponime, oronime și hotaronime”, „Interferențele”, de „Coselile de pe perete”, de „Vorbe … vorbite”, de „Adresări și suduiri”, de „Pomi și pene și verghețuri în coșeri”, de „Culori …vorbite” excelează în poetizare, sunt încărcate de lirism și afectivitate. Luăm un exemplu explicat: „cantă – cană de lapte, vas de dus apa, din germ. Kant, din magh. Și srb. cancso, rar canceu; vas de apă, cu toatră, din germ. Kanne, bg. Kană, șol, șoală, finjauă (învechit). Există și expresii paronimice: „N-am nici un gram ghi fărină în cofă”.
Oricâte vom spune despre un asemenea volum, o nouă lectură îmbogățește identificarea complexității ideatice a textului. Fiecare alineat îndeamnă la meditație, la similitudini cu graiul matern, cu limbajul popular în care ne-am petrecut copilăria. Volumul stârnește amintiri, îndeamnă la comparații, sugerează interferențe.
Cartea cuprinde un text original ca idee și ca alcătuire.
Ea poate fi luată model de alți „fii ai satului”, căci, sunt sigur, fiecare localitate rurală dispune de propria poveste, ce așteaptă să fie scoasă la lumina cunoașterii. În „bagajul local de cuvinte”, se regăsește sufletul satului, starea comunității, dorințele și dorurile, suferințele și revoltele, bucuriile și împlinirile, iubirile și tristețile. E ceea ce ne transmite cartea doamnei profesor Florica R. Cândea. În același timp, este un prim exemplu modelator, pentru ca și alții să procedeze ca atare și să dezvăluie poveștile ascunse în cuvintele folosite de oamenii satului lor natal. Poeta nu se dezminte: „Doar Sufletul știe să scrie! Creionul tace. Pe hârtie. Neștirbit. Neascuțit. Neclintit în canonicitatea lui… Să vă fie de bine, nestrăine, Noutățile! Să le serviți. Să ocoliți Amurgul și să nu uitați Vorba și Portul.” (p. 215). Macea are un cronicar pasionat, prin intermediul căruia spiritul măcenesc este rânduit la loc de cinste în părticica sa din cultura spirituală a poporului român.
1 comentariu. Leave new
of, dar pe cine mai interesează o carte în grai (a câta?) a insistentei florica r. cândea? scrierile ei sunt ca și copiii pocăiților: contează cantitatea, nu calitatea.