„Ne aflăm în plin sezon epidemic al hepatitei acute de tip A, o afecțiune cu caracter sezonier care afectează în special copiii și adulții tineri. În acest moment, în Compartimentul de Boli Infecțioase Copii, cu o capacitate de 20 de paturi, avem internați 32 de pacienți de diferite vârste, ceea ce arată o dinamică crescută a cazurilor în focarele identificate în municipiu și județ. Comparativ cu anii precedenți observăm o incidență mai mare a formelor severe, însoțite de icter.
Vreau să transmit populației un mesaj de maximă responsabilitate – vorbim despre o afecțiune infecțioasă sezonieră, iar pentru a opri extinderea virusului, spitalizarea timpurie de două-trei săptămâni și izolarea totală a bolnavului timp de șase săptămâni sunt măsuri obligatorii. Deoarece boala se transmite extrem de ușor prin mâini murdare, facem un apel ferm către cetățeni să respecte regulile stricte de igienă: spălarea frecventă a mâinilor, dezinfectarea riguroasă a toaletelor și spălarea separată a veselei” – a precizat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al SCJU Arad.
Perioada de incubație a virusului este cuprinsă între patru și șase săptămâni. Boala se manifestă prin: grețuri vărsături și dureri abdominale, iar la unii pacienți acestea pot fi însoțite de cefalee (durere de cap) și febră. În formele mai severe, apare icterul (îngălbenirea pielii și a ochilor) și urina închisă la culoare.
Măsuri obligatorii de igienă și prevenție:
- spălatul frecvent pe mâini cu apă și săpun, obligatoriu înainte de masă și după folosirea toaletei;
- igienizarea și dezinfectarea riguroasă a toaletelor din locuințe și instituții;
- spălarea veselei separat, la finalul meselor, urmată de dezinfectarea acesteia (în cazul în care un membru al familiei este infectat cu acest virus).
Sursa: SCJUA


