VIDEO Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale

Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată excelenței în asistența socială. Evenimentul a fost organizat, joi, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad. Printre cei care au dat curs invitației lansate de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Asociației „Susținem Excelența” și avocata Diana Chițoi, organizatoarea evenimentului, s-au numărat prefectul Mihai Pașca, viceprimarul Lazăr Faur, Oana Pârvulescu – directorul Direcției de Asistență Socială Arad, care a venit însoțită de cei cărora le-a fost dedicat acest eveniment – angajații DAS, Adrian Toma – directorul Poliției Locale Arad, în calitate de autor al unei teze de doctorat având ca temă „Reinserție socială și extragere din mediul deviant în comunitatea cerșetorilor din municipiul Arad” și membrele Asociației „Susținem Excelența”.


Cuvântul de bun venit adresat oaspeților i-a aparținut Prof.univ. dr. LIZICA MIHUȚ, președinta Asociației „Susținem Excelența”:

Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale

„Precizez dintru început că este pentru prima dată când este abordată asistența socială în municipiul Arad din perspectiva excelenței, urmând ca referirile la nivel de județ să constituie o activitate/conferință de presă distinctă. Direcția de Asistență Socială Arad reunește servicii de autoritate tutelară, de protecție a copilului și a familiei, precum și a persoanelor cu dizabilități, coordonând totodată centre sociale pentru copii și tineri, dar și pentru persoane vârstnice. Fără îndoială, DAS Arad desfășoară o activitate riguroasă și exigentă, care presupune și implicare emoțională, o dăruire profundă misiunii nobile de a sprijini persoanele aflate în dificultate.

Aprecieri pentru activitatea DAS Arad au fost exprimate în repetate rânduri la nivel național, dar și internațional. Astfel, în anul 2017, la Convenția anuală pentru creștere incluzivă, organizată la Bruxelles, Direcția de Asistență Socială Arad a fost recunoscută ca exemplu de bună practică în sprijinirea tranziției tinerilor proveniți din sistemul de protecție socială către o viață independentă. O recunoaștere importantă, pentru care DAS și doamna director Oana Pârvulescu merită felicitări, confirmându-se faptul că serviciile sociale pot produce schimbări reale atunci când intervenția este orientată spre autonomie, responsabilizare și respectarea demnității umane.

De asemenea, în anul 2017, doamna director Oana Pârvulescu a fost aleasă coordonator al comisiei juridice, la nivel național, în cadrul Corpului profesioniștilor din domeniul asistenței sociale, afiliat Asociației Municipiilor din România, având meritul de a se implica direct în cadrul grupurilor de lucru pentru îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniul asistenței sociale, pe
baza experienței practice a DAS Arad. Să reținem faptul că directorul Oana Pârvulescu a făcut propuneri concrete de modificare legislativă. Astfel, în cadrul dialogului cu domnul Dragoș Pîslaru, ministrul muncii la acea vreme, directorul Oana Pârvulescu a propus modificări ale proiectului de act normativ privind aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, propuneri care să reflecte nevoile reale ale serviciilor publice de asistență socială și să contribuie la crearea unui cadru organizatoric și funcțional mai eficient.

Un alt ministru al muncii și solidarității sociale, Florin Manole, prezent la Arad, a apreciat în mod public propunerile directorului Oana Pârvulescu privind modificări ale legislației în vederea optimizării serviciilor de asistență socială, fapt ce mi-a fost relatat de doamna Mihaela Vasil, membră a Asociației noastre. Directorul Oana Pârvulescu are și meritul de a fi susținut deschiderea Direcției de Asistență Socială Arad către cooperarea europeană, prin apartenența instituției la Rețeaua Socială Europeană – European Social Network (ESN), ceea ce a oferit instituției oportunitatea de a participa la proiecte internaționale, de a cunoaște și de a valorifica modele europene de bună practică, spre a contribui în mod direct la dezvoltarea și modernizarea serviciilor publice de asistență socială.

Direcția Generală a Poliției Locale Arad constituie un partener important al DAS Arad privind activitățile sociale și administrative ale persoanelor vulnerabile. Ca urmare a acestui fapt, l-am invitat pe domnul Adrian Toma, care este nu numai director general al Poliției Locale arădene, ci a susținut și un doctorat deosebit de apreciat în cadrul Școlii doctorale de sociologie a Universității de Vest din Timișoara. Teza de doctorat a constituit o cercetare științifică desfășurată în perioada
2021–2024 în zona sociologiei pauperității, având ca temă „Reinserție socială și extragere din mediul deviant în comunitatea cerșetorilor din municipiul Arad”. În vederea elaborării tezei de doctorat, dl. Adrian Toma a avut consultări cu alți directori și lucrători din Poliția Locală din țară, precum și din Poliția Română, exprimându-se continuu necesitatea realizării unei cercetări
privind pauperismul, inclusiv cerșetoria, deoarece „fenomenul apelului la mila publică este dificil a fi contracarat și puțin eficient”. Concluziile tezei de doctorat au relevat și teme conexe: migrația internă; violența legată de consumul de droguri; bazinul semnificativ de populație expusă la cerșetorie; profilul mediu al cerșetorului arădean. Rezultatele cercetării au subliniat că, în tratarea cerșetoriei, este necesară prioritizarea măsurilor de asistență socială și administrativă, a reinserției
sociale și profesionale, și nu a celor de ordine publică.”


Lazăr Faur a ținut să-și manifeste aprecierea față de inițiativa asociației de a aduce în atenția publicului munca asistenților sociali de la DAS.

Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale

„Vreau să-mi exprim bucuria că Asociația «Susținem Excelența» a identificat o zonă de excelență în munca colegilor noștri, a dumneavoastră, celor de la Direcția de Asistență Socială, și a considerat că această muncă merită să fie prețuită, să fie recunoscută […] Un asistent social este mereu pus să rezolve probleme tuturor, cu resursele nimănui și cu aprobarea unor comisii, unor șefi, care în general habar nu au despre ce e vorba în cazul respectiv”.


Excelența în asistența socială

Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale

Jurist OANA PÂRVULESCU, director general al Direcției de Asistență Socială Arad: „Este o deosebită onoare pentru Direcția de Asistență Socială Arad să fie prezentă în această zi a excelenței. Pentru noi, excelența nu este doar o cifră sau un indicator de performanță, ci fiecare viață pe care o atingem, o sprijinim și o transformăm. De la copil la persoana vârstnică, de la familia aflată în dificultate la persoana cu dizabilități, Direcția de Asistență Socială Arad este alături de comunitate, contribuind zi de zi la construirea unei societăți mai incluzive, mai responsabile și mai solidare. În spatele fiecărei intervenții se află o rețea complexă de profesioniști devotați.

Permiteți-ne să vă prezentăm pilonii activității noastre:

1. Serviciul Autoritate Tutelară: se acordă Distincție pentru „Integritate și protecție juridică” dnei Lucia Bulboacă, șeful Serviciului Autoritate Tutelară, și dnei Daniela Nagy, consilier în cadrul Serviciului Autoritate Tutelară. „Protecția drepturilor și echilibrul legal” – Asigură protejarea drepturilor și intereselor persoanelor vulnerabile și ale minorilor în situații juridice delicate. Prin activitatea desfășurată, serviciul contribuie la protejarea intereselor persoanelor puse sub tutelă, coordonează procedurile legale în caz de divorț sau custodie și asigură respectarea strictă a normelor legale pentru siguranța celor lipsiți de apărare.

2. Serviciul Prestații Sociale: se acordă Distincție pentru „Echilibru și sprijin social” dlui Cezar Jancă, șeful Serviciului Prestații Sociale, și dnei Adriana Memete, consilier în cadrul Serviciului Prestații Sociale.„Garanția sprijinului la timp” – Este prima linie de sprijin pentru familiile și persoanele aflate în nevoie, contribuind la prevenirea excluziunii sociale. Acest serviciu asigură gestionarea corectă, eficientă și transparentă a tuturor beneficiilor financiare acordate de stat și de comunitatea locală, oferind o plasă de siguranță celor care au cel mai mult nevoie.

3. Serviciul Protecție Persoane cu Dizabilități: se acordă Distincție pentru „Egalitate de șanse și incluziune” dnei Rodica Gorbe- Birta, șeful Serviciului Protecție Persoane cu Dizabilități, și dnei Nicoleta Matea, consilier în cadrul Serviciului Protecție Persoane cu Dizabilități. Demnitate, accesibilitate și incluziune” – oferă sprijin integrat persoanelor/familiilor vulnerabile, facilitând accesul la drepturi, servicii și măsuri de protecție socială. Obiectivul principal este promovarea incluziunii, autonomiei și participării active a persoanelor vulnerabile într-o comunitate în care fiecare om contează și are locul său.

4. Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice: se acordă Distincție pentru „Ocrotire, demnitate și respect pentru Seniori” dnei Fira Popa, directorul Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, și dnei Viorica Dobra, asistent social în cadrul Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad. Acasă, cu grijă, respect și căldură”- seniorii noștri reprezintă memoria și fundamentul comunității. În cadrul centrului, oferim nu doar îngrijire medicală și asistență zilnică, ci un mediu cald, un spațiu de socializare și sentimentul de apartenență pentru bunicii comunității noastre. Centrul urmărește menținerea demnității, autonomiei și calității vieții beneficiarilor, acordând o atenție deosebită nevoilor individuale ale fiecărei persoane.

5. Serviciul Protecția Copilului și Familiei: se acordă distincție pentru „Managementul situațiilor de criză” dlui Sorin Mocuța, șeful Serviciului Protecția Copilului și Familiei, și dnei Emilia Buda, consilier în cadrul Serviciului Protecția Copilului și Familiei.
„Siguranță și intervenție rapidă pentru copii”- are ca misiune protejarea copiilor aflați în situații de risc, abuz sau neglijare. Activitatea acestui serviciu înseamnă intervenție de urgență specializată, evaluare psihosocială, colaborarea cu familia și instituțiile partenere și măsuri concrete pentru ca fiecare copil să crească într-un mediu sigur și protector.

6. Serviciul Coordonare Centre Sociale pentru Copii și Tineri: se acordă distincție pentru „Dezvoltare comunitară și programe educaționale” dnei Marcela Moisa, șeful Serviciului Coordonare Centre Sociale pentru Copii și Tineri, și dnei Petronela Stana, inspector de specialitate în cadrul Serviciului Coordonare Centre Sociale pentru Copii și Tineri. „Educație, dezvoltare și oportunități de viitor” – inima activităților educative și recreative. Prin centrele sociale coordonate, le oferim copiilor și tinerilor din medii defavorizate un mediu de dezvoltare, sprijin la învățătură, consiliere și activități care îi ajută să-și atingă potențialul maxim, să se dezvolte armonios și să devină adulți independenți.

O instituție nu este definită de proceduri, de legi sau de clădiri, ci de oamenii care îi dau viață în fiecare zi. În asistența socială, munca nu se încheie când se termină programul, iar rezultatele nu se măsoară doar în rapoarte, ci în zâmbete redobândite,
copii protejați și bătrâni îngrijiți. Suntem aici deoarece credem că o comunitate puternică este o comunitate care nu lasă pe nimeni în urmă. Vă mulțumim pentru această recunoaștere și pentru parteneriatul continuu în construcția unui oraș mai bun, mai empatic și mai echitabil!

Dragi colegi, aceste premii sunt doar o mică parte din mulțumirea pe care o meritați. Vă mulțumim pentru fiecare oră petrecută pe teren, pentru fiecare decizie luată cu sufletul și pentru că demonstrați în fiecare zi că asistența socială este, înainte de toate, o vocație.”


Proiecte reprezentative ale DAS Arad
  1. Centrul Multifuncțional „Floare de Colț” – zona Tarafului, Sânnicolau Mic

Perioada: 2020–2025
Valoare: 5.217.693,84 lei

Un proiect dedicat revitalizării unei comunități vulnerabile, prin crearea unui spațiu care să ofere oportunități de dezvoltare, sprijin și incluziune socială locuitorilor din zona Tarafului.

  1. Capacity Building of Employees of Municipalities for Better Provision of Public Services

Perioada: 2022–2024
Valoare: 1.193.547,50 EUR

Un parteneriat internațional dedicat dezvoltării competențelor profesioniștilor din administrația publică, promovând servicii mai accesibile, comunicare eficientă și o relație mai apropiată între instituții și cetățeni.

  1. Centrul Multifuncțional „Aurora” – zona Șezătorii–Pădurii

Perioada: 2020–2025
Valoare: 6.889.850,73 lei

O investiție în viitorul comunității, care creează oportunități de incluziune și acces la servicii sociale, educaționale și cultural-recreative pentru locuitorii unei zone urbane marginalizate.

  1. „Teach Me To Help” – Inovație digitală pentru incluziune

Perioada: 2022–2024
Valoare: 250.000 EUR

Un proiect european coordonat de DAS Arad, care a adus tehnologia mai aproape de asistența socială, dezvoltând competențele profesioniștilor pentru a sprijini autonomia, dezvoltarea personală și incluziunea persoanelor cu dizabilități.

  1. „ECSILI” – Comunități unite pentru incluziunea refugiaților

Perioada: 2025–2026
Valoare: 395.078 EUR

Un proiect european care a transformat solidaritatea în sprijin concret pentru refugiații ucraineni, prin servicii personalizate, orientare profesională și colaborare comunitară, contribuind la integrarea socială și profesională a 50 de beneficiari în municipiul Arad.


Direcția Generală Poliția Locală – partener în activitățile de asistență socială și administrative privind persoanele vulnerabile.Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale

Sociolog, economist ADRIAN TOMA, director general al Direcției Generale Poliția Locală Arad: „Poliția Locală din Arad, cu o schemă de personal de 140 de funcții, dintre care 128 ocupate, este implicată prin aproape toate structurile sale în gestionarea, ocazională sau zilnică, a unor situații ce pot impacta misiunile unora dintre colegii din Direcția de Asistență Socială și, ocazional, din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Publicul larg este avizat asupra activității celor 61 de polițiști locali aparținând serviciilor de ordine publică și circulație, care interacționează frecvent cu indivizi aflați în ipostaze vulnerabile, precum cerșetorii sau persoanele fără adăpost, însă prestația cu finalitate în proximitatea asistenței sociale există și în cazul altor compartimente de specialitate. Astfel, Serviciul de Evidență a Persoanelor colaborează direct cu DAS în identificarea și sprijinirea bătrânilor singuri și a indivizilor afectați de boli, inclusiv psihice, din cadrul celor peste 2.000 de asociații de proprietari ce semnalează administrației problemele conexe acestor cazuri sociale. Același serviciu este solicitat de unitățile de învățământ să se implice în clarificarea situației elevilor determinați de părinți să practice abandonul școlar.

Alte două servicii cu atribuții în teren, respectiv Disciplina în Construcții (SDC) și Protecția Mediului (SPM), sunt implicate în reducerea incidenței spațiilor publice și private ce constituie suportul logistic al perpetuării unor activități contravenționale ori infracționale în care subiecți ai asistenței sociale sunt fie victime, fie făptuitori. Este vorba de clădiri abandonate ori aflate într-un stadiu avansat de degradare, terenuri neîngrijite, zone de colectare și deversare ilicită a deșeurilor, construcții neautorizate (în special din zone cu potențial criminogen) etc. Sunt realități valabile pentru toate reședințele de județ din România, iar combaterea lor facilitează reducerea bazei unor probleme sociale care, ocazional, dobândesc și o formă de manifestare contravențională.

Colaborăm preponderent cu două structuri din cadrul Direcției de Asistență Socială, ceea ce relevă un raport clar supraunitar, în favoarea poliției locale, dacă facem comparația între efectivele celor două direcții care participă la acțiuni comune de identificare a subiecților vulnerabili, monitorizare a evoluției lor de către asistenții sociali etc. În aceste condiții, DGPL asigură echipaje la acțiunile comune, mijloace de transport și, uneori, locația în care s-au desfășurat interviurile cu persoanele pe care DAS le are în atenție. Situația este diferită de practica statelor cu tradiție în organizarea echipelor pluridisciplinare, în care numărul membrilor cu atribuții de asistență socială, medicală, psihologică este mai mare decât cel al membrilor de ordine publică, solicitați punctual. Acest aspect indică atât o criză de personal în zona asistenței sociale și medicale specializate, cât și imperativul schimbării strategiei, prin trecerea de la gestionarea în registrul ordinii publice a situațiilor ce constituie efecte ale cazurilor sociale la abordarea sistematică a cauzelor economice și sociale.

De altfel, schimbările legislative și cele din profilul forței de muncă ne conduc firesc în această direcție. În ultimii șapte ani, poliția locală s-a diminuat numeric de la 178 de funcții, aproape toate ocupate, la 128 de angajați, iar procesul poate continua. În același timp, media de vârstă se apropie de 50 de ani, aspect ce grevează capacitatea operațională, în condițiile în care
mai mult de trei sferturi din personal lucrează preponderent în teren. Pe acest fond al restrângerii organigramei, îmbătrânirii resursei umane și restricțiilor bugetare, menținerea relevanței și eficienței organizației presupune consolidarea acelor activități care îndeplinesc simultan trei condiții: produc, proporțional, cea mai mare plusvaloare pentru comunitate; nu pot fi compensate prin prestația altor entități, mai puțin afectate de reducerile de personal; sunt sustenabile pe termen mediu și lung, în raport cu pregătirea și starea de sănătate a unor angajați care vor lucra până după vârsta de 65 de ani (domeniu în care diferențierea față de MAI se va menține).

Integrarea superioară a activității DGPL cu unele dintre serviciile DAS, precum și cu proiectele direcțiilor edilitară, tehnică sau urbanism răspunde condițiilor de mai sus, cu efecte pozitive asupra multora dintre concetățenii noștri aflați în situații de vulnerabilitate.”


Excelența în asistența socială – între protecția socială și protecția juridică

Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței socialeAvocat DIANA CHITOI, coordonatorul Departamentului Juridic al Asociației „Susținem Excelența”: „Situațiile persoanelor vulnerabile nu pot fi rezolvate doar cu instrumentele ordinii publice – prin constatări și sancțiuni – ci prin abordarea cauzelor lor sociale și economice. Aș adăuga, din perspectiva juristului, că dreptul nu înseamnă în primul rând sancțiune. Înseamnă, mai ales, protecție. Atunci când vorbim despre excelență în asistența socială, vorbim despre capacitatea de a pune omul în centrul intervenției. Dincolo de instituții, servicii, proceduri și acte normative, există întotdeauna o persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate, care are nevoie de sprijin, de protecție și de soluții. Iar vulnerabilitatea socială este, foarte frecvent, însoțită de o vulnerabilitate juridică. Un copil aflat într-o situație de risc nu are nevoie doar de sprijin social, ci și de cineva care să îi apere drepturile și interesul superior. O persoană vârstnică ce nu își mai poate gestiona singură interesele are nevoie nu doar de îngrijire, ci și de mecanisme juridice de ocrotire – tutela, curatela, consilierea judiciară. O familie aflată în criză, o persoană cu dizabilități sau o victimă a violenței domestice se află, la rândul lor, la intersecția dintre nevoia socială și nevoia de a-și vedea drepturile respectate. Un drept pe care omul nu îl cunoaște sau pe care nu îl poate exercita rămâne doar pe hârtie. Dreptul stabilește cadrul, iar asistența socială este una dintre căile prin care drepturile consacrate de lege devin efective în viața de zi cu zi.

De aceea, excelența în asistența socială nu poate fi desprinsă de respectarea și protejarea drepturilor persoanei – și tot de aceea Departamentul Juridic al asociației noastre se regăsește firesc în această inițiativă. Direcția de Asistență Socială Arad ilustrează foarte bine această intersecție. DAS nu oferă doar servicii sociale, ci are atribuții care presupun în mod direct protecția juridică a persoanelor vulnerabile – de la protecția copilului și a familiei, până la activitatea Serviciului Autoritate Tutelară privind tutela, curatela și consilierea judiciară. Nu întâmplător, una dintre distincțiile acestei seri poartă numele „Integritate și protecție juridică”. Legătura dintre asistența socială și drept are, la DAS Arad, și un chip. Așa cum a amintit doamna președintă, doamna director general Oana Pârvulescu a fost aleasă, în 2017, coordonator al comisiei juridice la nivel național în cadrul Corpului profesioniștilor din domeniul asistenței sociale, afiliat Asociației Municipiilor din România, și a formulat propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, pornind de la experiența practică a instituției pe care o conduce. Este, poate, cel mai bun argument că o lege bună se scrie pornind de la realitatea din teren – și că între nevoia socială și dreptul protejat există un drum pe care instituțiile trebuie să îl parcurgă împreună.”


 

Categorie: Știri
Etichete: Adrian Toma, asistenta sociala, Asociația „SUSȚINEM EXCELENȚA”, DAS Arad, Lizica Mihuț, Oana Parvulescu, politia locala arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Reținuți pentru încălcarea ordinului de protecție, adolescent la volanul unei mașini furate, 100 de amenzi în trafic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Reținuți pentru încălcarea ordinului de protecție, adolescent la volanul unei mașini furate, 100 de amenzi în trafic

0
Reținuți pentru încălcarea ordinului de protecție Polițiștii Secției 1 Vlaicu cercetează un bărbat de 55 de ani, din Arad, care la data de 26 octombrie, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, de magistrații Judecătoriei Arad, prin aceea că, s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei concubine, s-ar fi apropiat aceasta la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție și ar fi amenințat-o cu acte de violență. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele acestuia, magistrații Judecătoriei Arad au emis un mandat…

Focare de hepatită acută de tip A, identificate în județ și unul în municipiu

0
Conform unei informări din partea Spitalului Județean Arad, hepatita acută de tip A – cunoscută ca „boala mâinilor murdare” – înregistrează în această perioadă un plin sezon epidemic. Această afecțiune sezonieră debutează în luna august și se poate întinde până în aprilie, numărul de cazuri fluctuând de la un an la altul. În prezent, sunt active câteva focare localizate în județ dar și unul în municipiu. „Ne aflăm în plin sezon epidemic al hepatitei acute de tip A, o afecțiune cu caracter sezonier care afectează în special copiii și adulții tineri. În acest moment, în Compartimentul de Boli Infecțioase Copii,…

FILARMONICA ARAD | Festivalul Internațional „Toamna Muzicală Arădeană” | PROGRAM

0
Cinci producții de o complexitate singulară, programate între 29 octombrie și 12 noiembrie 2026, animă serile ediției din acest an ale Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”. Biletele pentru aceste evenimente pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Arad și online, pe pagina https://www.bilete.ro/cauta/?q=Filarmonica+arad/ Prezentată în seara de joi, 29 octombrie 2026, la ora 19.00, versiunea concertantă a operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart — un omagiu adus compozitorului în plin an aniversar 2026 — este urmată de spectaculoasele metamorfoze sonore propuse în recitalul inspiratului organist Eduard Antal, axat pe transcripții arhitecturale din Bach, Händel și Mozart (marți, 3 noiembrie…

HALLOWEEN LA ARED – VÂNĂTOAREA DE FANTOME! 

0
Sâmbătă, 31 octombrie, ARED Active Park se transformă într-un loc plin de mister, distracție și aventuri pentru cei mici!  Pregătiți costumele de Halloween, pentru că toți participanții trebuie să fie costumați! Vă așteaptă o mulțime de activități și surprize! Evenimentul este dedicat copiilor cu vârsta de până la 14 ani, inclusiv! Distracția începe de la ora 10:00! Vikingii vin la ARED!  Cei mici vor descoperi lumea vikingilor prin jocuri istorice, tir cu arcul, tehnici de luptă, realizarea de lănțișoare cu mesaje în alfabetul runic și brățări împletite! Dans și distracție Demon Hunters și K-pop! Coregrafii K-pop și jocuri inspirate din…

17 firme au depus ofertă pentru modernizarea drumului Mocrea-Chier-Târnova

1 comentariu
17 ofertanți s-au înscris la licitația publică pentru modernizarea drumului județean DJ 792D Mocrea –Chier – Târnova, ceea ce reprezintă un număr record de firme care licitează pentru un tronson de drum în județul Arad. Ofertele au fost deschise în 27 octombrie 2026. Investiția este de peste 71 de milioane de lei, finanțată integral din fonduri proprii ale Consiliului Județean Arad. Proiectul prevede o reconstrucție completă de la fundație a celor 12 kilometri de drum degradat, cu scopul de a elimina defecțiunile majore ale carosabilului, de a rezolva problemele de colectare a apelor pluviale și de a asigura un trafic…

O nouă metodă de înșelăciune prin intermediul unor anunțuri de închiriere apartamente în regim hotelier

0
Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune care face tot mai multe victime. Este vorba de anunțuri pentru închirierea apartamentelor în regim hotelier. IPJ ARAD: ATENȚIE! O NOUĂ METODĂ DE ÎNȘELĂCIUNE! Autorii preiau anunțuri cu apartamente închiriate în regim hotelier, pe care le postează la rândul lor pe diverse site-uri, pretinzând că sunt adevărați proprietari. Aceștia nu se întâlnesc fizic cu persoanele interesate, discută cu acestea doar prin intermediul unor aplicații de socializare și îndrumă chiriașii să-și ridice singuri cheia. Persoanelor vătămate li se solicită plata garanției și chiriei în monede virtuale, iar după transfer așa zisul proprietar…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania | Zeci de persoane au decedat

0
Coliziunea între cele două trenuri s-a produs miercuri dimineața lângă localitatea spaniolă Los Yébenes, în regiunea Toledo, în apropiere de Madrid. Potrivit unor surse din cadrul Serviciului de Urgență, incidentul a avut loc la ora 8:54. Ipoteza de lucru a anchetatorilor este eroarea umană. Mecanicul unuia dintre trenuri a decedat. Autoritățile spaniole au confirmat, până în acest moment, că 46 de persoane au decedat, numărul victimelor putând fi în creștere. Pompierii de la stațiile de pompieri Alcázar de San Juan și Orgaz, Protecția Civilă din mai multe orașe din jur, trei elicoptere medicale și două unități mobile de terapie intensivă…

Adrian Ivanof, avocat din Baroul Arad, condamnat pentru mesaje antisemite și promovarea cultului lui Ion Antonescu | Acesta a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției

12 comentarii
Avocatul Adrian Ivanof din cadrul Baroului Arad a ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel Timișoara, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Dosarul penal în care este inculpat vizează infracțiuni de instigare publică, promovarea cultului lui Ion Antonescu și promovarea publică a ideilor antisemite. Conform termenilor stabiliți în acordul de recunoaștere, avocatul arădean urmează să fie condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare. Totuși, aplicarea acestei pedepse va fi amânată pe parcursul unui termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care bărbatul va trebui să respecte o serie de…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Scandal la Felnac, furt cu repetiție la Șiria, sexagenar beat la volan la Păuliș, 61 de participanți la trafic amendați

0
Ordin de protecție pentru amenințare În după-amiaza de 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:25, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un scandal, într-un imobil din Felnac. Din cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi certat cu concubina sa, pe care ar fi amenințat-o, aceasta plecând de acasă. Împotriva celui în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică, cercetările fiind continuate într-un dosar penal. Reținut pentru furt calificat  La data de 26 octombrie 2026, polițiștii Biroul Poliției Comunale Șiria au fost sesizați despre un furt,…

Eficiența ordinului de protecție în fața realității încălcării lui | Un arădean a fost arestat preventiv și altul a fost plasat sub control judiciar pentru încălcarea ordinelor de protecție și agresarea victimelor

0
Într-o singură zi, un arădean a fost arestat preventiv și altul a fost plasat sub control judiciar pentru încălcarea ordinelor de protecție și agresarea victimelor.  Având în vedere frecvența cu care ordinul de protecție este încălcat, nu ar trebui evitată în spațiul public o dezbatere reală cu privire la eficiența ordinului de protecție în fața realității cifrelor. La Arad, aproape că nu există buletin de presă al poliției fără cel puțin un caz de încălcare, zilnic, a unui ordin de protecție Numărul alarmant de cazuri în care ordinul de protecție este încălcat ridică o întrebare legitimă și dureroasă: mai este…

O nouă zi de investigații mamare la Spitalul Județean Arad în noiembrie, după ce locurile suplimentare din octombrie s-au ocupat

0
După ce în cursul zilei de luni, 26 octombrie, Spitalul Județean Arad informa că a suplimentat cu încă o zi investigațiile mamare aferente lunii octombrie, respectiv cu ziua de sâmbătă 31 octombrie, astăzi, conducerea Spitalului a revenit cu o informare de presă anunțând că toate locurile disponibile programate pentru ziua de sâmbătă au fost deja ocupate. Din acest motiv, având în vedere numărul mare de solicitări pentru efectuarea investigațiilor, Spitalul Județean Arad a decis organizarea unei noi zile suplimentare de investigații, tot într-o zi de sâmbătă, în cursul lunii noiembrie. Toate detaliile privind data și modalitatea de programare vor fi…

Termenul mediu de soluționare a cererilor depuse la ONRC a depășit 30 de zile, față de 1 zi cât prevede legea | Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului a transmis o Scrisoare Deschisă Prim-Ministrului și Ministrului Justiției

0
Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC) a transmis o Scrisoare Deschisă Prim-Ministrului și Ministrului Justiției, în care cer adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pentru salarizarea personalului și deblocarea și finanțarea posturilor vacante și necesare. Sindicaliștii afirmă că peste 210.000 de cereri au rămas nesoluționate, din cauza volumului „masiv” de muncă și a suprapunerii unor factori legislativi și tehnici, inclusiv Legea nr. 239/2025 și preschimbarea codurilor CAEN. Termenul mediu de soluționare a depășit 30 de zile, față de 1 zi cât prevede legea. S.A.O.N.R.C precizează, într-o postare pe Facebook, că instituția se află într-o situație „extrem de critică…
GLR Car Wash
Articolul anterior PODCAST CU SALA | Paul Goicov, managerul Knockout Timișoara Apasă aici pentru a citi
Secret Link