Cu toată dorința mea de a face comentarii din grupe, măcar pe calupuri de câte zece-doișpe meciuri, n-am reușit. Din cauze obiective, am pierdut șirul jocurilor, care s-au prăvălit peste mine, noapte de noapte. Și cum eu noaptea… dorm, că de dimineața îs la „first job”, m-am predat. Puteam să scriu când-cum, dar dacă n-am sevă să compun, să fie eu, mai bine „pas”. Că nici nu am văzut (toate) meciurile și simțeam că nu sunt corect față de cititori, simțeam că sunt fals. Am ținut să lăsăm însă pe „Critic”, casetele la toate meciurile, pentru „eternitate”. Nu sunt la zi nici acolo, mai un „șvung” și le rezolv, să fie meciurile din grupe complete. Așa că updatez eu și rubrica „Caseta cu rezultate”.
Amu, c-or început șaispăzecimile, „robinetul” curge mai încet, așa că trec tot la două zile „gârla” și-mi zic părerea despre meciurile ce se dispută în „Cupa lui Gianni”. Băh, s-or dus aproape șepteșcinci la sută din meciuri. Din 104 mai sunt 28, la ora când scriu eu episodul. Și ca s-o dau pe aia dreaptă, m-am ambalat degeaba că-s multe 104 la un turneu final, că asta duce la o competiție diluată. Da recunosc, n-o fost chiar așa. Fiecare meci și-o meritat încadrarea în „World Cup”, chiar dacă la unele o mai fost și plictis, la altele sute de locuri libere în tribune, da de raportat, or fost raportate „full stands”. A fost pasiune și-n teren și-n tribune, s-au făcut calcule, la unii nu le-o ieșit, alții au avut ghinion, alții au fost șicanați, să fiu finuț, referindu-mă la selecționata Iranului. O să fac eu un comentariu, la concluziile finale, după ce ia Argentina titlul. Ah, nu știu nimic, da am mai văzut filmul amu-s patru ani. Ok, îs bolnav și eu de scenarită! Da ghibițez și eu, chiar așa, din fața tastelor!
Zicem de faza asta, cu 16 meciuri. Și-ncep cu ceva din Africa de Sud – Canada
N-am avut favorită, da io nu prea țin cu gazdele, la turnee finale. Da mi-a plăcut selecționata „Bafana-Bafana”, echipă lucrată de „moșu” Hugo Broos. Băh, or pasat fain africanii, viteziști băieții, s-or descurcat și-or insistat cu tupeu în jumatea canadienilor, da n-or fost cu poarta. Or avut ei posesia 58 la sută, da or tras un șut pe cadru. Doar… În schimb, Canada o tras șepte, și-mi place și de ei, de când o-nceput competiția. Am rămas cu lecția de fotbal primită de „tricolorii” noștri, când or înfrânt în amical cu 0-3, canadienii marcând prin Jonathan David, Ahmed și Sigur. Sigur că amu „roșii cu frunza de arțar pe piept”, au pretenții, da mai sus îi tot mai greu.
Trec la Brazilia – Japonia
Băh, jur că la meciul ăsta stăteam noaptea la orcice oră, indiferent de ce treabă aveam dimineața. Am fost subiectiv, la telespectator, vrând chiar să-i dau un mesaj lui Sota Mino cu „Hai Japonia!”. M-am limitat să-i urmăresc pe niponi, că pe brazilieni îi știu din Europa, ce frast! Revin la selecao imediat. Asiaticii pe treaba lor. Ca pe „X-box”, pas-pas, fuga-fuga, da și ei subțiri cu șutul. Doar două… în comparație cu Brazili, șepte! Implicarea, serizitatea, dăruirea, ambiția, au de toate japonezii. Dar n-au 3-4 (măcar doi, ce zic eu) sclipitori, jucători de top-class. Și asta i-a trimis acasă. De Brazilia? Emoții, „europenii” mei, da? Pfff, 90+6, ați scăpat de prelungiri, alea-alea… E „Don Carlo” pe bancă, italiano vero, nici n-ar mai trebui să zic altceva.
Da hai, majoritatea jucaați pă Anglea, Spania, peste tot, că și la noi în „C” găsești brazilieni. Ok și prazilieni și româno-brazilieni, ăia bronzați – glumesc oțâră, scuze! Nu-s mai vremurile cu Tele Santana selecționer, nu-i mai „joga bonito” pe ritm de samba, ca-n „Spania 82”, când ritmul îl dădeau Zico, Falcao și Socrates. Nu-s mai echipele libere, la preluări, la pase de nu le intuiai nici cu satelitu’, la devieri, călcâie, foarfece, tot tacâmul! Nu, tati, defensivă, chiar „autobază”, închidere, construcție prin progresie, prea puțin entertainment. Nu-s mai Romario, Rivaldo, Bebeto, Ronaldo, Ronaldinho…unde sunteți brazilienii mei? În optimi, boss, ce nu e bine? E bine, da să vă văd în finală, va bene don Carlo?
Dacă-n primele două meciuri am (au) scăpat de prelungiri, în alealalte două, dă-i și joacă, tată!
Mai întâi, Germania – Paraguay
Și aici vă întreb: îmi recomandă cineva o telenovelă bună, un serial fain pe Netflix? Că nu mai am echipă favorită la mondial. Iar mi-au plecat nemții acasă. Și asta au făcut mereu la ultimele trei mondiale. Scheiße! Da cu un țipțer ca Nagelsmann selecționer – că Teja e trei clase peste el – cu o sumedenie de mingicari care nu știu ce să facă cu mingea, cu Havertz care țopăie pe loc aiurea când bate penalty – păi Kay tată, cum să-ți faci pașii pe șut când tu vii pe vârfuri, țopăind ca o fată mare când află că și-o pune – cu Tah care trage de la „11”, peste peluză! O scos două săracu’ Neuer, o adus „la zi” numărătoare, dar iar buctă, la ultimul penalty, bro! Bine arbitrajul, „marca Giani”, decizii „ca la noi în Superliga”, da amu, plecarea nemților în vacanță o fost din cauza spusă mai sus. Puneți-l dreaq pe Klopp selecționer și atunci ia din nou „Nationalmannschaft”, Cupa Mondială!
Olanda – Maroc nu l-am văzut în direct. Doar înregistrare.
Hmm, știam că aici nu poți da favorit. Mă bazam – că țin cu europenele – pe forma olandezilor, pe efervescența din atac, pe apărare, pe știința lui Ronald Koeman la mondiale. Bun, „portocala mecanică” – ne prea-i mai priește porecla – o condus 1-0, se intrase în prelungiri, unde „haț”, gol Maroc. Apoi prelungiri cu precauție, că mai bine mai tragi un bilet la penalty-uri, decât să iei gol și game over. La loviturile de departajere, de la olandeji or ratat trei: Kluivert, Timber şi Summerville. Patrick, boss, ce nu i-ai arătat lu’ Justin cum se face? Aveam pretenții de la numele Kluivert! Or ratat și doi marocani, cu Hakimi unu din ei, da mai sus, în optimi, urcă selecționata africană, una cu ștaif și la mondialul anterior. Un pic parcă mai subțire la ediția asta.
În rest, rămân cu ochii pe ce-o rămas de jucat peste gârlă și vă mai zic eu una, alta. Ceau!
