IPJ Arad | Comisar-șef Cătălin Olariu, șeful Serviciului de Investigații Criminale: „Fraudele informatice sunt în creștere la nivelul județului Arad. Fac apel la cetățeni să nu dea curs, la telefon, acestor escroci”

comisar sef olariu catalin
Distribuie:

Fraudele informatice sunt în creștere la nivelul județului Arad, statistic, înregistrând o creștere procentuală de 30–40% de la un an la altul. Detalii au fost oferite astăzi de comisarul-șef Cătălin Olariu, șeful Serviciului de Investigații Criminale (SIC), în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Comisarul-șef Cătălin Olariu a profitat de această ocazie și a transmis un îndemn către cetățeni, acela de a nu da curs apelurilor telefonice suspecte.

„Sfătuiesc arădenii să nu dea curs, la telefon, acestor escroci”, a declarat comisarul-șef Cătălin Olariu, subliniind că, în ultima perioadă, se constată o creștere a infracțiunilor din zona fraudelor informatice.

Deși numărul dosarelor a scăzut, prejudiciile sunt mai mari, ceea ce indică faptul că infractorii vizează persoane cu resurse financiare semnificative. Sumele recuperate și returnate victimelor fraudelor informatice în județul Arad  sunt semnificative.

Sunt utilizate cu precădere două metode de fraudare

Prima este cunoscută sub denumirea de „metoda creditul”. Victimele sunt contactate telefonic de persoane care se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții bancare și sunt anunțate că, pe numele lor, ar fi fost contractate credite. După ce persoana apelată este indusă în stare de panică, escrocii îi câștigă încrederea și o informează că va fi contactată de un reprezentant al unei autorități – Poliție sau Parchet – în cadrul unei presupuse investigații. Ulterior, un alt apel vine din partea unui fals reprezentant al Băncii Naționale a României, care confirmă situația și recomandă transferarea banilor rămași într-un „cont sigur”, indicat de infractori.

Cea de-a doua metodă este cea a investițiilor fictive, promovate prin reclame apărute pe diverse site-uri sau rețele de socializare. Persoanele interesate sunt convinse să investească inițial sume mici, fiind prezentate grafice și date care sugerează câștiguri. Ulterior, sunt determinate să investească sume mult mai mari, moment în care banii sunt pierduți.

Potrivit comisarului-șef Cătălin Olariu, în funcție de situație, escrocii fie obțin acces la telefonul victimei și retrag banii din conturile acesteia, fie folosesc conturile respective pentru a rula sumele provenite de la alte persoane păgubite. În unele cazuri, victimele sunt îndrumate să depună bani în bancomate de criptomonede.

În cazul în care cetățenii sunt contactați telefonic și au suspiciuni cu privire la informațiilor primite,aceștia trebuie să sesizeze imediat autoritățile. „Cel mai bine este să se deplaseze la bancă sau la o autoritate. Autoritățile nu cer datele prin telefon. De aici trebuie să plecăm în primul rând: autoritățile nu cer datele prin telefon”, a mai transmis comisarul-șef Cătălin Olariu.



 

Categorie: Știri
Etichete: comisar-șef Cătălin Olariu, Fraudele informatice, IPJ Arad
Distribuie:
Articolul anterior
APEL PUBLIC | Violența gravă în rândul minorilor – e timpul să acționăm!
Articolul următor
Doi elevi arădeni prezintă proiectul ChronaCast la „<19 Shape your world!”, în Budapesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

rezervor apa potabila halmagiu

Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat

„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Secret Link