Vineri, 30 ianuarie, un cititor ne-a informat că în municipiul Arad s-a petrecut un alt incident din seria „Atenție, cade tecuială!”. De această dată, pe strada Episcopiei, bucăți de tencuială și cărămidă s-au desprins și au căzut de la înălțime, din peretele lateral al unui imobil, pe trotuar. Din fericire, în acele secunde nu au fost trecători.
Un arădean cu spirit civic a sunat la ISU Arad să anunțe că de pe clădire cad ornamente, dar nefiind proprietarul clădirii sau locatar, acesta a fost direcționat să vorbească cu cei care locuiesc în clădire și aceștia să se adreseze primăriei.
Până vom ști cine/unde/când poate reclama astfel de situații, să ne rugăm să nu se întâmple vreun eveniment serios, soldat cu rănirea trecătorilor.
Recent, un alt incident de acest fel a avut loc în municipiu, în Parcul Reconcilierii
O porțiune de câțiva metri din zidul de cărămidă din Parcul Reconcilierii s-a prăbușit duminică seara, în jurul orei 22.00. Conform martorilor (persoane care locuiesc în acea zonă) „s-a auzit un zgomot puternic” și li „s-a zguduit casa”. Prăbușirea a fost anunțată de un agent al firmei de pază care are are obiectivul de pază în Parcul Reconcilierii. O mașină – un Logan alb – a fost avariată, aceasta aparținând IPJ Arad. (vezi detalii AICI).

















