Cu ani în urmă, mergeam destul de des la Semlac. Acolo jos, pe malul Mureșului, la frumoasa oază de liniște a lui. Și stăteam cu plăcere la povești, sau ne uitam la meciurile jucate de Steaua – cea din generația „du-te Dică” – din cupele europene. În preajma Crăciunului, nu era an în care Helmut să nu organizeze o festivitate de Moș Crăciun, împărțind cu zâmbetul lui larg, cadouri la micii fotbaliști, sau copii din comuna lui. Era ajutat de comunitate, de doamna Letiția, primarul Semlacului, de prietenii lui apropiați, Tevi Pascu, Titi Peca, care venea însoțit de Laza Cnejevici, de Dorin Peii, Doru Bozga, nu mulți, dar devotați, apropiați. Și Helmut chiar știa să învăluiască în sărbătoare astfel de întâlniri.
Astăzi, într-o zi de 13 a lui noiembrie, prietenii, familia, cei care l-au iubit, i-au fost din nou aproape.
Din păcate doar spiritual, dar i-am zărit pe toți, toți cei care mai sunt printre noi, că mulți s-au ridicat la cer. Ca și Helmut… În centrul comunei Semlac, emoția a fost la maxim printre cei prezenți. Și care au așteptat să-l vadă din nou pe Helmut, întruchipat într-o statuie, de către maestrul sculptor Dumitru Paina. Da, comunitatea locală, doamna primar Letiția Stoian, prietenii, întreaga comună, se mândresc de astăzi că eroul lor, Helmut Duckadam, are o statuie în centrul localității natale. Helmut e acasă și va rămâne veșnic omul ce a adus atâta faimă comunei natale. „Nu am stare dacă măcar patru zile din săptămână nu merg la Semlac”, spunea Helmut cu ani în urmă într-un interviu la tv. Locuia în Arad, dar Mureșul, cabana, mama, prietenii vechi și adevărați, l-au atras mereu, i-au dat liniștea de care avea nevoie acel vlăjgan cu mîni imense și zâmbet cald. Acum, în acele brațele largi, sculptorul Mitru Paina i-a pus cele patru mingi ajunse la el în din picioarele lui Bakero, Alexanko, Geli și Marcos.
Înainte de dezvelirea statuii, un sobor din 13 preoți i-au ținut o slujbă de pomenire, urmărită cu lacrimi în ochi de Alexandra și Julianne, soția și fiica lui Helmut.
Lângă ele și mama lui Helmut, apoi Mihai Stoica, venit de la București, ca vechi prieten și colaborator la FCSB. Au fost șefii de la Consiliul Județean, domnii Iustin Cionca și Sergiu Bâlcea, vechii utiști, Liviu Giurgiu, Nelu Bedea, nea Mircea Axente, Gyuri Vaczi, Mișu Jivan, din club au fost Flore Voinea și Codru Grădinaru. S-au spus câteva cuvinte cu prilejul dezvelirii statuii lui Helmut, dar și a altor două, în memoria eroilor căzuți în cele două războaie mondiale.
Helmut a învăluit în aceeași aură întâlnirea prietenilor în fața statuii lui.
A știut de sus, de unde ne privește, să ne transmită aceleași sentimente, că „ne și certa dacă ar fi știut că ne-am adunat să-l plângem”. Noi, cei care ți-am fost aproape, am vărsat o lacrimă, așa, pe ascuns. Dar ne-am și bucurat că te-ai întors la Semlac, unde putem schimba o vorbă, așa, spirituală, ori de câte ori ne este dor de tine.
Ariticole asociate:
RESTITUIRI | Interviu neconvenţional cu Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla
DOLIU ÎN LUMEA SPORTULUI | Legendarul Helmut Duckadam s-a stins la doar 65 de ani
