În 1975, parcă, Gabriel Liiceanu publica un volum excepțional de filozofie (Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii) care m-a ajutat să înțeleg altfel tragediile antice, dramele shakespeariene, mistificările dostoievskiene ori tragismul unor creații literare românești. Când publica eseurile Apel către lichele (1992), convertind gândirea sa filosofică în ideologie, și când a primit de la A. Pleșu Editura politică, devenită Humanitas, oarecum editură personală, mi s-au amplificat foarte multe rețineri vizavi de imixtiunea intereselor neraționale în atitudinea acestuia (am evitat cuvântul derivat din „moralitate”). Mai apoi, în cele aproape 30 de cărți, scrisul lui Liiceanu mi-a indus o gândire cât mai eliberată de ingrediente emoționale. Scrisul său plăcut e consecința unui fermecător amestec de idei și sugestii despre sensul societății contemporane, zgândărite de tumultuoase drame pan-umanitare. Cartea sa recentă, Așteptând o altă omenire, pune aceleași probleme grave, atât de necesare pentru „îndreptarea
bunului muritor”, în a regăsi căile de corectare a devenirii speciei umane, după amplul „ eșec al revoluțiilor religioase și morale”.
Nu voi realiza o recenzie textului sau speculativ despre homo sapiens și șansele de ameliorare a evoluției acestuia. Are însă un capitol, deranjant ca formulare, preluat dintr-o replică a unui alt filosof, ucenic virtuos al lui Heidegger (e vorba de Alexandru Dragomir): „ scriu pentru mine, ca să înțeleg. Ca să nu mor bou!”! Cum adică, omul care nu scrie e „ bou”, asemenea tinerilor de care pomenește Ion Creangă, undeva: „ N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă?”.
Liiceanu salvează, oarecum, limbajul compromițător scriind: „ nimeni nu se naște bou, ci doar devine așa, pentru că nu există prostie nativă”. Cel ce se naște poate rămâne animal de turmă, dacă mintea este lipsită de un antrenament intelectual permanent și cât mai iscusit. Fără „ stimularea neuronilor”, omul rămâne un prost, iar lumea e plină de imbecili. Mai spune, citând pe C. M. Cipolla, filosof italian, „ nu poți face casă bună cu cărămizi proaste și nici o societate civilizată cu indivizi needucați”.
Suntem în preajma votului democratic. Cei mulți decid, iar ceilalți se supun deciziei majorității. Ce se întâmplă dacă majoritatea este alcătuită din indivizi needucați sau imbeclilizați, sau „ orbiți de pasiuni funeste”, de inși care votează seduși de afecte partinice (partidice!) și de ingrediente emoționale? O configurare politică, rezultată din astfel de purtători de bovinitate, va contribui la accentuarea derivei societății. O bună rațiune selectează decidenți de calitate morală și de onestitate civică.
E momentul să medităm la relația de dezechilibru întreținută de o asemenea dramă a democrației: „ când puterea încape pe mâna răufăcătorilor bine organizați care-i manipulează pe ignoranți sau care-i selectează pe cei mai proeminenți dintre ei, făcându-și-i complici la guvernare, inteligenții devin neputincioși”. Finalul citatului este generalizator și irizări de apocaliptic: „ Toate civilizațiile care s-au dus de râpă au fost victima conjuncției letale dintre ticăloșie și ignoranță”.
Și totuși, eu, tu, el, adică NOI, cum ar trebui să votăm pentru îmbunătățirea sănătății politice a societății? Filosofați, domnule, filosofați! Cine ar trebui să înțeleagă că nimeni nu s-a născut, ci a ajuns, prin lipsa de educație și moralitate, ceea ce Liiceanu numește „ imbecilizare”. Eh, mai demult, Grigore Alexandrescu scria fabula Boul și vițelul: „ Un bou ca toți boii, puțin la simțire, /În zilele noastre de soarta-ajutat, / Și decât toți frații mai cu osebire,/ Dobândi-n cireadă un post însemnat./ Un bou în post mare? – Drept cam ciudat vine,/ Dar asta se-ntâmplă în orcare loc:/ Decât multă minte, știu că e mai bine/ Să ai totdeauna un dram de noroc.”/ …/ Adică vot!
PS: Îmi cer scuze pentru utilizarea unor cuvinte (bou, imbecil, prost), dar sensurile sunt contextuale, derivă din citări și nu au nimic de-a face cu invective ori cu etichetări.
Foto: ALLNUMIS.COM
1 comentariu. Leave new
Avem o fauna complexa in administratie, politica si societatea civila. Asa cum parvenitii gen Dinu Paturica au o retea de contacte, o gasca in care o mana spala pe alta s.a.m.d. si sunt servili din oportunism, altii par sa aiba vocatia servilismului, o vocatie de sclav. Servilismul face ravagii în institutiile din România. Legea e numai pentru catei. Si ii platim pentru teatrul asta, din banul public. Covoare rosii pentru fiecare ticalos care accede intr-o functie publica, asta platim.