Inițiativa lui Glad Varga a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor

glad varga
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Iniţiativa deputatului Glad Varga pentru reducerea birocraţiei în cazul investiţiilor în capacităţi de producere a energiei verzi intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor

Iniţiativa deputatului liberal arădean Glad Varga pentru reducerea birocraţiei în cazul investiţiilor în capacităţi de producere a energiei verzi a primit astăzi aviz favorabil din partea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

„După ce a fost adoptată de Senat, propunerea legislativă pe care am iniţiat-o alături de colegii mei din PNL pentru reducerea birocraţiei în cazul proiectelor de producere a energiei electrice din resurse regenerabile intră în procedurile de dezbatere din Camera Deputaţilor.

Propunerea aflată astăzi pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, a primit aviz favorabil.

Accelerarea procesului de dezvoltare a proiectelor de energie regenerabilă, accesul mai facil la sursele de finanţare disponibile şi implicit contribuţia la atingerea obiectivelor de mediu şi de dezvoltare asumate de România sunt câteva din argumentele cu care voi susţine adoptarea propunerii legislative”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Detalii suplimentare sunt disponibile aici.

15.03.2023                     
Departamentul de Comunicare al PNL Arad

Categorie: Politice
Etichete: Camera Deputaților, deputat PNL de Arad, Glad Varga, reducerea birocraţiei în cazul investiţiilor în capacităţi de producere a energiei verzi
Distribuie:
Articolul anterior
PROGAMUL PLAY-OUT-ului. 9 meciuri DE FOC pentru „Bătrâna Doamnă”. Câteva statistici care spun mullte…
Articolul următor
ZIUA MONDIALĂ A ASISTENȚEI SOCIALE 2023 LA EXPO ARAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie