INTERVIU | TALENTE ÎN DEVENIRE: ȘTEFAN ȘIMONCA-OPRIȚA

Ștefan Șimonca-Oprița: „Timp de 40 de minute, nu am mai existat. A fost doar muzica…”

Aradul se află cu mulți pași în urma altor orașe ale țării, deși demult (din păcate, prea multă vreme) se încadra cam în aceleași standarde economice cu orașele vecine care l-au depășit însă, mai ales în ultimul deceniu.
S-ar părea că acest oraș rămâne totuși, măcar de dragul tradiției, o lume în care cresc oameni frumoși, de valoare, care merg însă, mai devreme sau mai târziu să se… valorifice în altă parte. Nu e doar cazul abslovenților care migrează spre universități europene, ci și al celor iviți, ca un mic miracol, în lumea artistică.

L-am reîntâlnit pe Ștefan Șimonca-Oprița zilele trecute, cu fața luminoasă a solistului aplaudat minute în șir după un concert susținut la Timișoara.

Deodată, ca într-un flashback, mi-am amintit un copil sfiicios, cu ochelari, de abia ițindu-se de după marginea balconului din dreapta sus a filarmonicii din Arad, unde era prezent aproape săptămânal, alături de părinții săi.
Ștefan întruchipează frumos situația fericită în care talentul nativ se îmbină cu o muncă ce presupune nu doar dedicare, ci și ambiție, dar mai ales forță.

În contextul în care tânărul interpret se află în plină ascensiune (cu un drum încă lung de urmat e aici înainte), l-am invitat la dialog stârnită de parcurgerea unui curriculum vitae incredibil de plin raportat la vârstă.

J.F.: Fiecare om de succes (chiar dacă aflat deocamdată în devenire), ascunde un secret. Te-am ruga să ni-l destăinuiești pe acela care te-a apropiat de muzică și ți-a descoperit tainele viorii încă de la momentul la care instrumentul ca atare era cât jumătate omul…

Ș.Ș.O.: M-am născut într-o familie în care muzica era, este și va fi o normalitate frumoasă și esențială a fiecărei zile. Mărturisesc că, până acum câțiva ani, muzica a fost pentru mine personal doar acea normalitate a vieții care făcea ca totul să pară cât de natural posibil. Odată cu propria maturizare, uneori firească, alteori obligatorie, muzica a devenit treptat o responsabilitate, un scop în viață, o misiune chiar. Secretul, pentru mine, nu stă neapărat în educație sau în muncă (deși cele două sunt mai importante decât conștientizez probabil), ci mai degrabă în experiența de viață în sine. Școala vieții, cum s-ar spune. Ceea ce m-a apropiat de muzică mai mult ca orice a fost suferința, experiența suferinței.

J.F.: De ce vioara, și nu alt instrument muzical?

Ș.Ș.O.: Așa a fost să fie. Bunicul din partea tatălui este violonist, așa că la o vârstă foarte fragedă, când mi s-a prezentat vioara, am început să mă joc cu ea, după care am început să cânt la ea, după care am început să studiez la ea. Un parcurs, cred eu, foarte frumos și firesc. Ulterior am învățat să cânt și la violă, și la pian. Dar vioara a rămas, cu siguranță, instrumentul principal, cel în care mă regăsesc cel mai mult ca muzician.

J.F.: În ce măsură educația muzicală locală (am văzut că ai absolvit Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad) a contribuit la formarea ta muzicală?

Ș.Ș.O.: Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” este școala unde mi-am petrecut 12 ani din viață. A fost ca o a doua casă pentru mine. Sunt multe momente în care mă gândesc că datorez foarte multă recunoștință acestei instituții. În acest colegiu m-am format din foarte multe puncte de vedere, în primul și în primul rând uman. Am avut profesori și colegi extraordinari, unii din ei rămânându-mi prieteni foarte apropiați. Sunt recunoscător pentru aceasta, fiindcă reala contribuție la formarea unui muzician stă în esența anturajului din anii de școală primară, anii de gimnaziu și mai ales de liceu.

J.F.: Știm că lumea artistică (poate cea muzicală în special) este extrem de concurențială. În ce context ai fost admis la „Hochschule für Musik Saar” din Saarbrücken, Germania?

Ș.Ș.O.: Datorită Concursului internațional Remember Enescu, în 2015 am câștigat o bursă în cadrul workshopului SoNoRo Interferențe. Acolo l-am întâlnit pe David Grimal, actualul meu profesor de la Hochschule für Musik Saar, care în 2016 mi-a spus că și-ar dori să-mi predea.

Caracterul unic și personalitatea revoluționară ale lui David m-au fermecat destul de repede și am fost primit cu foarte multă căldură și acceptat, chiar și de conducerea acestei facultăți de muzică, în 2018 drept student Bachelor (licență) la Saarbrücken. Concurența constructivă m-a determinat să rămân și să îmi continui și acum, în prezent, masteratul la Hochschule für Musik Saar.

J.F.: De ce crezi că e important să ai șansa să te formezi (mai ales când vine vorba de domeniul artistic), în preajma unui mare profesor? Până unde simți că e important rolul maestrului și unde începe desprinderea, să zic așa necesară, de el, pentru a-ți urma propria cale? Mă refer aici la Profesorul David Grimal…

Ș.Ș.O.: Un „mare profesor” nu va fi niciodată doar atât. Tocmai asta definește profesorul special: cel care întrece limitele pedagogice, cel care astfel devine un maestru și un mentor pentru studenți. Ca exemplu personal, David nu mi-a dat senzația nici măcar o secundă că ar fi doar un pedagog. E important să ai șansa să te formezi ca artist în preajma unui astfel de om, pentru că el este un maestru care m-a contaminat. Rolul lui este să mă ghideze, să-mi ofere perspectiva lui personală ca rezultat al unei vieți cu experiență până când simte că sunt pregătit să „zbor” pe cont propriu.

Lumea actuală însă e un tărâm foarte nesigur pentru muzicieni, și de aceea cred că rolul maestrului în viața tânărului artist este cu atât mai important. Desprinderea, așadar, într-o situație ideală, dar posibilă, e una firească, la momentul potrivit, nefiind de fapt decizia nici a unuia, nici a celuilalt.

J.F.: Evident că trebuie să fie o întrebare și despre compozitorul tău preferat…

Ș.Ș.O.: Azi e Mozart. Ieri era Bach, alaltăieri Bartók sau Ravel… Mâine nu știu cine va fi, cred că depinde de tot ceea ce mă înconjoară. Dar dacă ar fi să aleg unul e George Enescu. E cel care m-a influențat cel mai mult de-a lungul anilor.

J.F.: Lista concertelor pe care le-ai susținut până acum e incredibil de lungă. Este vreunul care te-a marcat în mod deosebit, care ți-a rămas și probabil va rămâne viu mereu în memorie?

Ș.Ș.O.: Da, concertul în cadrul căruia am cântat „Octetul” de George Enescu, alături de David Grimal, Krzysztof Chorzelski (violistul cvartetului Belcea), Gustav Rivinius (violoncelist, câștigător al concursului Tchaikovsky), Maria Marica (violonistă, câștigătoare a concursului George Enescu) și alții. Timp de 40 de minute, nu am mai existat. A fost doar muzica…

J.F.: Din câte am înțeles, există și compoziții proprii…

Ș.Ș.O.: Compoziția e modul meu de exprimare cel mai profund; compun atunci când până și vioara își atinge limitele ei…

J.F.: La final, te-aș ruga să încerci o definiție din perspectiva experienței tale de până acum a succesului. Asta pentru că în ziua de azi auzim din ce în ce mai mulți tineri spunând că nu au nevoie de atâta studiu, de atâta școală… Pe scurt, soluția ideală pentru ei este: mulți bani, cât mai puțină muncă…

Ș.Ș.O.: Le urez baftă tuturor colegilor de generație care cred că fără studiu și școală se poate ajunge la succes, fiindcă au dreptate și vor avea succes, din nefericire! Din nefericire asta definește succesul în 2024. Cu cât mai puțin interes, cu cât mai puțină pasiune, cu cât mai multă ignoranță și ipocrizie, cu atât mai bine. Deci au toate șansele. Din păcate pentru mine (și de asemenea pentru toți cei care gândesc ca mine, nu suntem puțini), definiția succesului e diferită.

Dacă vorbim despre muzicieni, chiar dacă pentru fiecare în parte succesul are o semnificație diferită, ceea ce ne unește pe toți e iubirea pentru muzică. Iar când iubirea pentru muzică e împărtășită cu cât mai mulți oameni (la rândul lor iubitori de muzică), succesul nici nu mai contează. Bucuria muzicii înlătură orice dorință de succes, muzica în sine e un succes existențial. Și atunci nu mai e nevoie de nimic altceva…

J.F.: Îți mulțumim și îți dorim atunci, pe mai departe, succes existențial deplin, prin muzică!

Spicuiri din lista activităților

Premii

2016 Premiul I, concursul internațional de vioară Josef Brandeisz, Timișoara
2017 Premiul I și Marele Premiu, concursul internațional de vioară „Remember Enescu”, Sinaia
2017 Premiul II (premiul I neacordat), concursul internațional de vioară Walter Gieseking, Saarbrücken
2024 Premiul II, concursul internațional de vioară Franco Gulli, Roma

Concerte

2016 Filarmonica de Stat Satu Mare, concert simfonic; Sergei Rachmaninov, Romanță și dans maghiar; Maurice Ravel, Tzigane; dirijor Hermann Szabolcs
2016 Filarmonica Râmnicu Vâlcea, în cadrul concertului Tinere Talente; Sergei Rachmaninov, Romanță și dans maghiar; Maurice Ravel, Tzigane; dirijor Andreas Mihăiță
2017 Filarmonica de Stat Arad, Concert de concerte; Sergei Prokofiev, Concertul pentru vioară nr. 1 în re major op. 19; dirijor Radu Ciorei
2017 Filarmonica de Stat Satu Mare, concert simfonic; George Enescu, Capriciul Român, părțile III și IV; dirijor Ștefan Novak
2017 Orchestra Universității de Muzică București, concert simfonic; George Enescu, Capriciul Român, părțile II, III și IV; dirijor Bogdan Vodă
2017 Prague Philharmonia, Praga, concert simfonic; Maurice Ravel, Tzigane; dirijor Leos Svarovski

Muzică de cameră

2010-2015 Pro Corda, International Ensemble Training, Leiston Abbey, Marea Britanie
2014-2016 Music Works, şcoală de vară, curs de muzică de cameră, Brambletye School, East Grinstead West Sussex, South London, Marea Britanie

Ştefan a avut ocazia să cânte muzică de cameră alături de muzicieni ca David Grimal, Victor Julien-Laferrière, Marc Coppey, Solenne Païdassi, Mathis Rochat, Yan Levionnois (Les Dissonances Chamber Music Series, Le Havre, Franța, 2021), Philippe Cassard, Diemut Poppen, Anne Gastinel, Claire Désert (Academia și festivalul de muzică de cameră Lumières d′Europe, Paris în 2022 și București în 2023).

Burse

Ștefan este în prezent sponsorizat de programul Deutschlandstipendium și de Fondation Constance et Andrei Rhoe din 2022. S-a bucurat de asemena de bursele de muzică de cameră Pro Corda și Music Works (2010-2016, Marea Britanie), bursele SoNoRo Interferențe (2016, 2023), bursa Academia Sighișoara (2017) și bursa Moștenitorii României Muzicale (2022).

Citește și: Recital cameral la vioară | Ștefan Șimonca-Oprița, la Casa Pianului Jacques Faix